O vorbă bună 92 - Rostul de a trăi

Medicul intră pe uşă şi se îndreptă spre patul bătrânului ca să-i citească fişa agăţată la capul patului. Omul fusese internat cu o săptămână în urmă cu probleme de respiraţie.

Starea lui se agrava pe zi ce trecea. Medicul constată că parametrii din fişa bolnavului indicau o înrăutăţire a stării de sănătate.

Îşi dădea seama că pacientul lui era obosit să mai lupte cu boala şi se resemnase, apropiindu-se de sfârşit.

A doua zi, însă, medicul rămase uimit de schimbarea situaţiei. Bătrânul lui pacient era cu totul altfel.

Culoarea îi revenise în obraji, respira mai uşor, iar analizele arătau o îmbunătăţire a situaţiei.

Îl întrebă pe bolnav: „Ce s-a întâmplat cu dumneavoastră. Ieri eraţi foarte rău. Acum nu vă mai recunosc.”

Omul explică: „Domnule doctor, ieri m-a vizitat nepoţelul meu şi mi-a zis aşa: Bunicule, trebuie să te întorci repede acasă pentru că bicicleta mea s-a stricat şi nu are cine s-o repare. De-atunci parcă sunt un alt om.”