O vorbă bună 89 - Să crezi

Noi românii suntem un popor credincios. Ni se pune eticheta asta după ce în urma unor sondaje, foarte puţini se declară atei.

Credinţa celor mai mulţi dintre noi, însă, e doar declaraţie, sau un soi de calcul interesat: „n-am ce pierde dacă cred în Dumnezeu”. Dar proba credinţei nu este recensământul, ci o situaţie limită.

Spunea cineva că ajungi să crezi cu adevărat în ceva, doar atunci când eşti gata să mori pentru crezul tău.

Se spune că odată un om a căzut într-o prăpastie şi s-a agăţat de un arbust rămânând suspendat deasupra hăului. A început să se roage cum n-o mai făcuse vreodată: „Doamne scapă-mă!”.

Dumnezeu i-a răspuns întrebându-l:
- Ai mers la Biserică?

- Am mers ori de câte ori am putut, dat promit să nu lipsesc în nici-o duminică dacă mă scapi de aici.

- Eşti un generos? Iţi ajuţi semenii?
- Da, cred că da, dar voi dărui şi mai mult în viitor, numai scapă-mă de pe această stâncă?

- Ai încredere în Mine, l-a întrebat în fine Dumnezeu?
- Da, Doamne, am încredere totală în Tine.
- Atunci, dă drumul crengii.

Trebuie s-o recunoşti că nu eşti atât de credincios încât să renunţi la toate punctele de sprijin şi să te agăţi doar de… Dumnezeu.