O vorbă bună 87 - Bine faci, bine găseşti

Un nobil care trăia într-un conac la marginea unui sat i-a chemat într-o toamnă pe toţi sătenii la un ospăţ ca să sărbătorească recolta bogată din acel an.

I-a anunţat pe oameni că, după petrecere, fiecare va primi câte un dar din partea lui. Le-a cerut însă ceva: să vină toţi cu vase pline cu apă pentru a umple fântâna din curtea conacului.

În ziua stabilită, toţi sătenii urcau la casa boierului, unii cu butoaie, alţii cu găleţi, alţii cu ulcioare. Fiecare ducea atât de multă apă cât de mult respect îi purta nobilului.

Toţi au vărsat apa în fântână, au lăsat vasele într-un colţ al curţii şi au intrat la ospăţ. La finalul mesei, nobilul le-a mulţumit şi le-a urat drum bun spre case.

Nedumerirea se citea pe feţele sătenilor: "unde sunt darurile făgăduite?" Când să-şi ia vasele cu care aduseseră apa, le-au găsit pe toate pline cu bani.

Oamenii au plecat, unii nespus de bucuroşi, alţii cu regretul că nu căraseră mai multă apă, toţi însă convinşi că dacă bine faci, bine găseşti.