O vorbă bună 77 - Lacrimile

Adam şi Eva la poarta raiului după ce fuseseră alungaţi. Erau plini de ciudă şi supărare. Se acuzau reciproc. Vina era a celuilalt.

Toată această imagine îl întrista nespus pe Dumnezeu. Îşi dădu seama că ceea ce crease avea nevoie de un adaos: ceva ce nu prevăzuse în planul iniţial.

Dumnezeu trecu atunci uşor pe lângă Adam şi Eva şi le atinse inima şi ochii. Aşa creă lacrimile.

Primii oameni începură să plângă. Amărăciunea, mânia şi apăsarea sufletească se topiră încet.

De atunci, toţi oamenii îşi uşurează prin plâns sufletul încărcat de tristeţe. E o capacitate pe care doar omul o are. Aţi văzut animale plângând?

Şi dacă totuşi lacrimi există poate şi la alte vieţuitoare, numai omul e capabil să-şi manifeste regretul prin plâns. Şi asta pentru că doar în cazul lui, ochii sunt oglinda inimii.