O vorbă bună 125 - Vorbe şi fapte

Vorbe şi fapte – uneori este o mare distanţă între ele, nu-i aşa? Ne surprindem adesea că gândim sau vorbim într-un fel şi facem cu totul altfel.

De exemplu, în trafic, omul de la volan îl condamnă, adesea cu o înjurătură aruncată prin geamul întredeschis, pe pietonul care traversează pe aiurea. Dar când şoferul devine pieton, face la fel, trece strada pe unde-i vine.

Regula este strictă până în momentul când trebuie s-o aplic eu. Tot aşa se întâmplă şi în comportamentul creştin. Cunosc cum ar trebui să fiu, ba chiar dau sfaturi şi altora, dar când e să fac ceea ce cunosc mă poticnesc.

Şi aşa ajung să fiu duplicitar. Oamenii cu două feţe, nu ne plac nici nouă, nici lui Dumnezeu.

O poveste spune că un om bun a ajuns în rai. Acolo se aştepta să vadă numai lucruri frumoase. Undeva, însă, a găsit o grămadă de urechi.

Contrariat de acest peisaj, se adresă paznicului paradisului: „Ce-i cu urechile astea aici în rai?” Şi primi lămuriri: „Sunt urechile care au ascultat cuvântul lui Dumnezeu, dar proprietarii lor nu l-au împlinit. Urechile s-au mântuit, în timp ce oamenii cărora le-au aparţinut suferă în iad.”