O vorbă bună 123 - Statuia vândută

Ni se întâmplă deseori să apreciem un lucru la valoarea sa reală, de-abia după ce nu-l mai avem. De exemplu înţelegi ce mare lucru e să fii sănătos atunci când eşti bolnav, adică atunci când ai pierdut sănătatea.

Aşa se întâmplă cu multe realităţi din viaţa noastră . Când eşti copil, vrei să fii matur, iar când ai ajuns la bătrâneţe, priveşti cu nostalgie la anii copilăriei.

Trăia cândva intr-o casă din munţi un om care moştenise o statuie veche. O ţinea undeva într-un colţ al curţii între buruieni.

Într-o zi, a trecut pe potecă un drumeţ care observă dincolo de gard statuia neîngrijită. Îi propuse stăpânului casei să-i cumpere sculptura cu un ban de argint. Omul se învoi. Dădu statuia gândindu-se satisfăcut la ce afacere făcu.

După o vreme, a fost nevoit să meargă la oraş după nişte cumpărături. În faţa unei clădiri, văzu o mulţime de oameni care aşteptau la coadă să intre. Lângă intrare, un om striga din când în când: „poţi vedea una dintre cele mai frumoase statui din lume dacă plăteşti 2 arginţi”.

Omul fu curios. Se aşeză la coadă plăti doi arginţi şi intră. Înăuntru era expusă statuia pe care el o avusese în curte atâţia ani şi pe care o vânduse cu un argint. Şi de-abia acum când n-o mai avea, a înţeles cât de valoroasă este.