O vorbă bună 122 - Priorităţi

Ora de dirigenţie. Profesorul le vorbea elevilor din ultimul an de liceu despre priorităţi în viaţă. O făcea însă într-un mod neobişnuit: printr-o demonstaţie practică.

Pe catedră avea un borcan gol. L-a umplut cu câteva pietre, şi i-a întrebat pe tineri: „Ce vedeţi, un borcan plin?” Evident, elevii au răspuns afirmativ.

Profesorul a scos din sertar o pungă cu boabe de mazăre. Le-a turnat în borcan şi boabele mici şi verzi au umplut spaţiul gol dintre pietre. „Ce ziceţi, acum e plin?” Elevii au răspuns cu jumătate de gură: „Pare a fi plin.”

Dirigintele a scos atunci o pungă cu nisip fin pe care a golit-o încet în recipientul de pe catedră. Nisipul s-a strecurat printre pietre şi boabele de mazăre şi şi-a făcut şi el loc în borcan. Aceeaşi întrebare. Răspunsuri din ce în ce mai puţin sigure.

La final, profesorul le-a demonstrat că în vas a putut să intre şi jumătate de pahar cu apă. „Ei, de-abia acum borcanul este plin, le spuse liceenilor. Aşa este şi viaţa voastră.

Multe lucruri intră în ea şi chiar şi atunci când aveţi impresia că e plină, tot mai e loc pentru tot felul de lucruri. Importantă este însă prioritatea pe care o au unele lucruri faţă de altele.

Pietrele pe care le-am pus în borcan la început sunt realităţile cele mai importante din viaţa voastră: familia, prietenii, sănătatea, credinţa. Mazărea reprezintă lucrurile care vin după: şcoala, profesia, o casă, o maşină.

Nisipul şi apa sunt lucrurile mărunte care vă umplu viaţa. Gândiţi-vă însă, ce s-ar fi întâmplat dacă începeam să umplu borcanul cu nisipul şi cu apa.

Desigur că pietrele şi mazărea nu ar mai fi avut loc. Aşa că fţi atenţi întâi la lucrurile importante din viaţă: familie, prieteni, sănătate, credinţă.