O vorbă bună 101 - Munca nu te înjoseşte

La Mănăstirea Rohia din Maramureş, prin anii '50 ai secolului trecut, singura sursă de apă era o fântână la câţiva zeci de metri mai la vale. Se căra apa cu găleata pe o potecă. Panta este şi acum foarte abruptă.

La Rohia obişnuia să vină în timpul verii episcopul Nicolae Colan al Clujului. Într-o vară, ierarhul a proiectat şi a săpat cu mâna lui o alee în serpentină până la fântâna din vale.

Nu ştiu prea multe despre episcopul Nicolae Colan al Clujului, dar întâmplarea m-a făcut să-l admir. Mi-am adus aminte de o poveste care vorbeşte despre acelaşi lucru: că munca de jos nu te înjoseşte oricât de înaltă ţi-ar fi funcţia.

În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste şine.

Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat: "De ce nu-i ajuţi şi dumneata ? - Eu sunt caporal, eu supraveghez şi comand. Ei trebuie să muncească!"
Străinul a tăcut, dar şi-a scos haina şi i-a ajutat pe soldaţi să înlăture obstacolul de pe calea ferată.

"Dacă va mai fi nevoie, să mă chemaţi şi altădată, spuse omul după ce-şi termină treaba. - Da ?! - zise în batjocură caporalul. Dar cine eşti dumneata ? - Sunt generalul acestei divizii ..."