Ascultă Radio România Actualitaţi Live

O melodie nouă e populară printre opozanţii regimului lui R. Tayyip Erdogan

VIDEO: Noua melodie a starului turc Tarkan, care promite sfârşitul "suferinţelor", a devenit un cântec de mobilizare distribuit de opozanţii regimului preşedintelui Erdogan.

O melodie nouă e populară printre opozanţii regimului lui R. Tayyip Erdogan
Foto: Arhivă.

Articol de Sergiu Şteţ, 18 Februarie 2022, 15:23

În doar câteva ore vineri, 18 februarie, noua melodie a starului turc Tarkan, care promite sfârşitul "suferinţelor", a devenit un cântec de mobilizare distribuit pe larg de opozanţii regimului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, informează AFP citată de Agerpres.

Lansată joi, 17 februarie, la ora 18:00 GMT pe YouTube şi Twitter, piesa "Geccek" ("Va trece") a devenit virală pe Twitter, unde a fost vizualizată de peste opt milioane de ori, fiind frecvent însoţită de hashtagul #TarkanNuESingur.

În refren, cântăreţul turc, faimos pentru hitul său din 1997 "Simarik", ne dă asigurări că "totul are un sfârşit" şi că "toată această suferinţă va trece şi ea".

Versurile piesei "Geccek" se fac ecoul crizei economice din ţară, cu o inflaţie de aproape 50%, şi lipsei de perspective a tinerilor: "Dacă mă întrebi, nici mie nu-mi merge foarte bine, nu mai am acelaşi optimism şi nu mă mai bucur prea mult de viaţă".

"Dar va trece, va trece aşa cum a venit, iar speranţa va înflori din nou", continuă refrenul.

Numele omului-forte al Turciei, aflat la putere de 19 ani, nu este menţionat niciodată în cântec, şi nici funcţia acestuia. Devenit prim-ministru în 2003 şi apoi preşedinte în 2014, Erdogan se aşteaptă să fie reales în iunie 2023.

Într-un videoclip de prezentare a noului său hit pe YouTube, cântăreţul mărturiseşte că a vrut să scrie "un cântec care să ne facă pe toţi să ne simţim bine. Care să ne consoleze puţin, să ne înveselească şi să ne dea speranţă".

Piesa a fost rapid distribuită de liderii partidului de opoziţie CHP, inclusiv de purtătorul de cuvânt al acestuia, Faik Oztrak, şi de primarul oraşului Izmir, Tunc Soyer.

Lidera partidului de opoziţie naţionalist IYI, Meral Aksener, a redistribuit şi ea cântecul, alături de comentariul: "ce-i mai rău a trecut".

Cântăreţul în vârstă de 49 de ani, care s-a născut în Germania din părinţi turci şi a venit în Turcia la vârsta de 14 ani, este cunoscut în ultimul timp şi pentru acţiunile sale de protecţie a mediului.

Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025
În lume 19 Aprilie 2024, 23:39

Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025

Iniţial era planificat să se facă trecerea la 1 ianuarie 2025.

Bulgaria ar putea amâna adoptarea monedei euro pentru sfârşitul anului 2025
Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil
În lume 19 Aprilie 2024, 23:34

Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil

Preţurile vacanţelor sunt aşteptate să fie şi cu 10-15% mai mari decât anul trecut - a declarat preşedinta Asociaţiei...

Industria turismului se pregăteşte de un sezon dificil
Un cetățean american a murit în oraşul Donețk
În lume 19 Aprilie 2024, 20:28

Un cetățean american a murit în oraşul Donețk

Russell Bentley, cetăţean american, era un susținător declarat al forțelor susținute de ruși din Ucraina, pe care presa rusă...

Un cetățean american a murit în oraşul Donețk
Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 19:41

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan

Teheranul a minimizat incidentul şi a indicat că nu are planuri de represalii, un răspuns care pare să aibă ca scop evitarea...

Explozii în zona oraşului iranian Isfahan
Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 
În lume 19 Aprilie 2024, 19:28

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 

Prin Odesa, ies catre Africa, Europa sau Asia aproximativ 140 de milioane de tone de cereale pe an.

Portul din Odesa, „unul dintre cele mai importante infrastructuri navale din lume” 
Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
În lume 19 Aprilie 2024, 16:44

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente

Preţul petrolului s-a repliat, astăzi, după ce barilul s-a scumpit timp de câteva ore cu mai mult de 4 procente,...

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei
În lume 19 Aprilie 2024, 16:32

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei

CIA a avertizat că Ucraina ar putea pierde războiul până la sfârşitul anului dacă nu va fi sprijinită corespunzător. Mâine,...

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei
Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"
În lume 19 Aprilie 2024, 13:53

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"

Surse militare iraniene au comunicat agenției Reuters că atacul a fost minimal și că, după toate probabilitățile a fost...

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"