Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Numărul deceselor cauzate de rujeolă continuă să crească

Creşterea alarmantă a numărului îmbolnăvirilor de rujeolă a făcut deja două state europene să ia sau să se pregătească să ia măsuri pentru părinţii care nu îşi vaccinează copiii.

Numărul deceselor cauzate de rujeolă continuă să crească
Foto: Arhivă.

Articol de Adriana Turea, 27 Mai 2017, 08:22

Autorităţile din judeţul Dolj sunt pe cale să confirme cel de-al 27 lea caz, cel al fetiţei de patru luni care a luat virusul de la mama sa, o minoră de 16 ani nevaccinată.

Lipsa serului de imunizare împotriva rujeolei a agravat situaţia în ultimele luni, însă criza este pe cale să se rezolve, a spus, din nou ieri, ministrul sănătăţii, Florian Bodog.

Florian Bodog: "Vaccinul ROR, 110 mii de doze au fost deja distribuite în ţară şi suntem în curs de a achiziţiona o cantitate de peste 300 de mii de doze pentru a asigura tot necesarul".

Până acum, Ministerul Sănătăţii a confirmat peste 6.400 de îmbolnăviri, din cauza virusului rujeolei, cele mai multe în judeţul Timiş.

Numărul nu pare însă suficient de mare pentru a le schimba opiniile părinţilor care refuză imunizarea copiilor.

Şi-au spus părerea şi ieri, la cea de-a doua dezbatere publică privind proiectul legii vaccinării.

Ei cer retragerea iniţiativei legislative şi spun că sunt hotărâţi să o atace pe toate căile, dacă va fi adoptată.

Părinţii prezenţi la dezbatere au propus retragerea proiectului de lege.

Ei vor ca imunizarea să fie un drept al copilului, şi nu o obligaţie.

De asemenea, cer autorităţilor să-şi asume responsabilitatea pentru reacţiile adverse ale vaccinurilor.

Astfel, spun ei, Ministerul Sănătăţii va fi obligat să achiziţioneze produse de bună calitate.

Irina Anastasiu reprezintă Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România.

Irina Anastasiu: "Noi nu le spunem părinţilor să-şi vaccineze sau să nu îşi vaccineze copiii. Le recomandăm să se informeze în legătură cu efectele adverse ale vaccinurilor şi recomandăm acelaşi lucru şi Ministerului Sănătăţii - să informeze corect părinţii, având în vedere miile de cazuri din lumea întreagă de copii care au suferit în urma vaccinurilor şi, în cunoştinţă de cauză, părinţii pot decide dacă îşi vaccinează sau nu copiii".

Directorul din Ministerul Sănătăţii, doctor Amalia Şerban, a declarat că toate opiniile strânse vor fi prezentate grupului de lucru care a elaborat legea vaccinării.

Dr. Amalia Şerban: "Va elabora şi va finaliza un proiect de lege mult mai bun, astfel încât toţi copiii să poată beneficia de acest drept al vaccinării şi de a ne asigura că nu vom mai fi în situaţia de a avea atât de multe cazuri de îmbolnăviri, nu neapărat de rujeolă, dar prin orice altă boală care poate fi prevenită prin vaccinare".

Totodată, reprezentantul Ministerului Sănătăţii a menţionat că sancţiunile au fost scoase din proiectul de lege a vaccinării.

Creşterea alarmantă a numărului îmbolnăvirilor de rujeolă a făcut deja două state europene să ia sau să se pregătească să ia măsuri pentru părinţii care nu îşi vaccinează copiii.

Germania intenţionează să impună amenzi de până la 2.500 de euro pentru refuzul imunizării minorilor, în timp ce, în Italia va intra în vigoare în septembrie legea prin care unele vaccinuri devin obligatorii înainte de înscrierea copiilor la şcoală.

Slatina - O nouă ediție a Retroparadei Primăverii
România 20 Aprilie 2024, 10:55

Slatina - O nouă ediție a Retroparadei Primăverii

Manifestarea are loc în Parcul Tineretului.

Slatina - O nouă ediție a Retroparadei Primăverii
Circulaţie închisă pe bulevardul Unirii din București
România 20 Aprilie 2024, 09:11

Circulaţie închisă pe bulevardul Unirii din București

Traficul rutier este oprit pentru desfășurarea unei curse.

Circulaţie închisă pe bulevardul Unirii din București
Risc ridicat de avalanşă, evaluat la gradul 3 din 5, în Munţii Bucegi şi Făgăraş
România 19 Aprilie 2024, 23:38

Risc ridicat de avalanşă, evaluat la gradul 3 din 5, în Munţii Bucegi şi Făgăraş

La altitudini mai mici, pericolul este redus, de gradul întâi.

Risc ridicat de avalanşă, evaluat la gradul 3 din 5, în Munţii Bucegi şi Făgăraş
Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele
România 19 Aprilie 2024, 23:25

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele

După greva japoneză de zilele acestea, săptămâna viitoare, oamenii vor picheta sediile Registrului Comerţului din ţară.

Angajaţii de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului vor continua protestele
Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai
România 19 Aprilie 2024, 22:06

Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai

22 dintre românii surprinşi de inundaţiile din Dubai au fost preluaţi de reprezentanţii Consulatului General al României.

Ajutor din partea Guvernului pentru românii surprinşi de inundaţiile din Dubai
Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
România 19 Aprilie 2024, 20:34

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate

Liderii PSD și PNL au declarat că până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spațiul public privind...

Cătălin Cîrstoiu susține că nimic din ce a făcut nu-l pune în stare de incompatibilitate
Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
România 19 Aprilie 2024, 19:15

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot

Într-o conferinţă susţinută acum două zile la Constanţa, preotul, cunoscut pentru actele de caritate, spunea că şi fetele ar...

Reacție a ministrului Justiției la declaraţiile unui cunoscut preot
Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova
România 19 Aprilie 2024, 18:50

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova

Interzicerea de la difuzare în cinematografele publice din ţara noastră a două filme ruseşti a generat acest schimb de replici.

Schimb de replici între oficiali de la Bucureşti şi Moscova