Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Noutăţi discografice din Arhivele Radio la Bibliocity

Festivalul prilejuieşte melomanilor din toate generaţiile o întâlnire cu mari momente artistice ale Capitalei din deceniile 6 şi 7 ale secolului trecut.

Noutăţi discografice din Arhivele Radio la Bibliocity

Articol de Radio România, 13 Septembrie 2013, 11:52

Festivalul Bibliocity, organizat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti în cadrul programului Zilele Bucureştiului, prilejuieşte melomanilor din toate generaţiile o întâlnire cu mari momente artistice ale Capitalei din deceniile 6 şi 7 ale secolului trecut.

În toamna bucureşteană aflată sub semnul sărbătorilor culturale, Editura Casa Radio propune noi restituiri discografice esenţiale din Fonoteca Radio: Festivalul Internaţional George Enescu, ediţia 1961, în 10 discuri-cronică (CDbox) şi 6 albume în colecţia inaugurală Radiolegende – maeştrii muzicii româneşti în înregistrări istorice, pe care le prezintă în premieră publicului la întâlnirea de luni, 16 septembrie, ora 17:00, la Biblioteca Metropolitană, Sala Mircea Eliade.

Asemenea fericite conjuncţii peste vremuri sunt posibile prin demersul Editurii Casa Radio de repunere în circulaţie a tezaurului din Arhivele Radioului public – în mereu înnoite formule editoriale, aducând înregistrările de ieri la exigenţele publicului de azi.

Marile concerte ale celei de-a doua ediţii a festivalului sunt reunite într-un CD-box cu 10 discuri, prilejuind (re)descoperirea unor interpreţi legendari: Aldo Ciccolini, Sviatoslav Richter sau Henryk Szeryng, aflaţi în vârful carierei lor internaţionale, sau a unor mari maeştri ai baghetei ca Lorin Maazel, Ghenadi Rojdestvenski, George Georgescu... Magia serilor de concerte din perioada 9-18 septembrie 1961 poate fi azi împărtăşită de noile generaţii de ascultători, de toţi melomanii, datorită înregistrărilor live realizate de Radio România, acelaşi constant partener al Festivalului Internaţional George Enescu.

Noua colecţie Radiolegende constituie omagiul pe care Radioul Public, la aniversarea a 85 de ani de existenţă, îl aduce „părinţilor fondatori” ai programului şi formaţiilor sale muzicale, prin editarea albumelor: Theodor Rogalski, Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri.

Aceşti mari creatori, cărora şcoala muzicală românească le datorează intrarea în modernitate, s-au implicat cu generozitate şi într-o operă de construcţie instituţională, punând temeiurile Radiodifuziunii naţionale care, iată, oferă astăzi în premieră absolută discurile-portret de compozitor şi interpret ale maeştrilor.

Tot în Radiolegende şi-au găsit locul şi două mult aşteptate albume dedicate artei unor interpreţi legendari: violoncelistul de renume mondial Radu Aldulescu, care, de la debutul cu Orchestra Radio şi până la plecarea sa din ţară, a lăsat un număr însemnat de valoroase înregistrări (până acum inedite, în mare parte) şi inegalabila pianistă Maria Fotino, solistă şi sunetist la Radio România mai bine de două decenii.

Cei prezenţi se vor bucura şi de un preţios moment muzical live, posibil prin generozitatea unor artişti de primă mărime ai scenei româneşti: pianista Ilinca Dumitrescu şi soprana Georgeta Stoleriu, care vor interpreta din Cântece de Mihail Jora, cuprinse în albumul recent apărut în colecţia Radiolegende: Recital Mihail Jora.

Ilinca Dumitrescu a fost ultimul discipol al lui Mihail Jora, care i-a dedicat cele 13 Preludii op. 42, Sonatina op. 44 şi Caietele II şi III de Poze şi pozne, lucrări cuprinse în noul dublu CD apărut la Editura Casa Radio.

În 1991, cu ocazia centenarului maestrului (primul director muzical al Radiodifuziunii şi creator al Orchestrei Radio), Ilinca a interpretat în premieră integrala lucrărilor pentru pian şi a primit Premiul Uniunii Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor muzicali din România pentru activitatea pianistică şi muzicologică legată de această sărbătorire.

Cu volumul Mihail Jora – Studii şi Documente a obţinut, în 1995, cea mai înaltă distincţie culturală din România, Premiul Academiei Române.

Din 2006 este Doctor al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, obţinând calificativul „summa cum laude” pentru teza sa: Mihail Jora – Creaţia pentru pian şi scriitura pianistică.

Vă invităm să împărtăşiţi cu noi bucuria acestor întâlniri privilegiate cu maeştrii muzicii româneşti şi universale!

Participă: Ilinca Dumitrescu, Olga Grigorescu, Laura Manolache, Valeriu Râpeanu.

Moderator: Costin Tuchilă.

Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee
Cultură 22 Aprilie 2024, 22:30

Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee

Ministerul Culturii acordă 1,5 milioane de lei pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee.

Ministerul Culturii, bani pentru completarea colecțiilor de patrimoniu administrate de trei muzee
Urări de Paştele Evreiesc
Cultură 22 Aprilie 2024, 21:24

Urări de Paştele Evreiesc

În mesajul transmis astăzi cu prilejul Sărbătorii de Pesah, Paştele Evreiesc, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat...

Urări de Paştele Evreiesc
Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 22 Aprilie 2024, 18:36

Gala Premiilor Radio România Cultural

Sunt recompensate cele mai importante reuşite ale culturii autohtone din anul 2023.

Gala Premiilor Radio România Cultural
Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 22 Aprilie 2024, 14:36

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural

Pianista Sînziana Mircea, care a cântat pe marile scene din Europa, America de Nord şi Asia, va fi premiată în această seară...

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Cultură 22 Aprilie 2024, 13:32

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural

Pianista Sînziana Mircea a cântat pe marile scene din Europa, America de Nord şi Asia.

Pianista Sînziana Mircea va fi premiată la Gala Premiilor Radio România Cultural
Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroportul "Henri Coandă"
Cultură 19 Aprilie 2024, 09:28

Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroportul "Henri Coandă"

Ziua Mondială a Circului va fi sărbătorită vineri la Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti.

Ziua Mondială a Circului, sărbătorită la Aeroportul "Henri Coandă"
Simpozionul presei francofone se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti
Cultură 19 Aprilie 2024, 08:47

Simpozionul presei francofone se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti

Simpozionul presei francofone cu titlul "Europa, mass-media şi ştirile false" se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti.

Simpozionul presei francofone se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti
Noile Sunete ale Braziliei, concert susţinut de Big Band-ul Radio
Cultură 18 Aprilie 2024, 19:09

Noile Sunete ale Braziliei, concert susţinut de Big Band-ul Radio

Orchestra condusă de Simona Strungaru are un invitat de renume, pe muzicianul brazilian Emiliano Sampaio, autor al tuturor...

Noile Sunete ale Braziliei, concert susţinut de Big Band-ul Radio