Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Nouă rundă de negocieri între premier şi sindicaliştii din educaţie

Reprezentanţii sindicatelor profesorilor au avut astăzi o nouă discuţie cu premierul Mihai Tudose, întâlnire care a durat aproximativ trei ore.

Nouă rundă de negocieri între premier şi sindicaliştii din educaţie
Foto: gov.ro.

Articol de Radiojurnal, 28 August 2017, 16:17

Reprezentanţii sindicatelor profesorilor au avut astăzi o nouă discuţie cu premierul Mihai Tudose, întâlnire care a durat aproximativ trei ore.

La final, sindicalişii din educaţie au părut mai împăcaţi decât săptămâna trecută în legătură cu preconizatele majorări salariale, care nu vor fi atât de consistente precum sperau ei.


Preşedintele Federaţiei Alma Mater, Anton Hadăr:

"Banii care vor intra în ianuarie 2018 în bună parte vor fi orientaţi către acoperirea dărilor noastre. De aceea în bună parte s-a recunoscut că aceasta va fi strategia. E drept, nu au iet public să spună acest lucru, dar câtă vreme cu noi au discutat aşa ceva e clar că vor folosi această nouă modalitate, pentru că 25 de procente creştere salarială reprezintă ceva, dar în bună parte aceştia sunt folosiţi, aşa cum v-am spus eu, pentru noul sistem de impozitare. Momentan s-a renunţat la ideea de a fi scutiţi de impozite, vorbesc de impozite nu de participare la contribuţii sociale, care se pare că va fi 35% din salariul brut, exact cum am tot precizat eu. De-abia după următoarele creşteri salariale se va vedea o creştere serioasă în buzunarul salariatului".

rofesorii au mai primit asigurări din partea premierului că anul acesta cadrele didactice vor primi integral sau aproape integral drepturile salariale câştigate în instanţă.

Este vorba de 730 de milioane de lei pentru învăţământul preuniversitar şi de 84 de milioane de lei pentru învăţământul superior.

Liderul sindical Anton Hadăr a precizat că în cazul în care profesorii nu îşi vor primi banii, vor fi probleme clare de conflict.

Trafic feroviar oprit între Valea Lungă și Copșa Mică
România 08 Mai 2024, 19:23

Trafic feroviar oprit între Valea Lungă și Copșa Mică

Traficul este oprit în urma unei viituri puternice pe râul Târnava Mică, precizează CFR.

Trafic feroviar oprit între Valea Lungă și Copșa Mică
A început exerciţiul militar Swift Response 24
România 08 Mai 2024, 19:19

A început exerciţiul militar Swift Response 24

Anul acesta, SWIFT RESPONSE este conexat cu exerciţiile naţionale QUADRIGA SOUTH din Germania, DACIA 24 din România şi SPRING...

A început exerciţiul militar Swift Response 24
Ministrul britanic al Apărării: 2024, un an critic în ceea ce priveşte războiul din Ucraina
România 08 Mai 2024, 18:46

Ministrul britanic al Apărării: 2024, un an critic în ceea ce priveşte războiul din Ucraina

Secretarul de stat responsabil cu forţele armate din cadrul Ministerului britanic al Apărării, Leo Docherty, vizitează România.

Ministrul britanic al Apărării: 2024, un an critic în ceea ce priveşte războiul din Ucraina
Actorul Florin Piersic are septicemie și este "în stare stabilă"
România 08 Mai 2024, 18:39

Actorul Florin Piersic are septicemie și este "în stare stabilă"

Infecţia, care a pornit de la o proteză montată la genunchi, s-a extins şi la sondele stimulatorului cardiac ce îi fusese...

Actorul Florin Piersic are septicemie și este "în stare stabilă"
Înscrierile la concursul naţional de titularizare se pot face până pe 17 mai
România 08 Mai 2024, 17:26

Înscrierile la concursul naţional de titularizare se pot face până pe 17 mai

Profesorii sau viitoarele cadre didactice se pot înscrie, începând de astăzi şi până pe 17 mai, la concursul naţional de...

Înscrierile la concursul naţional de titularizare se pot face până pe 17 mai
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, trimis în judecată de DNA
România 08 Mai 2024, 17:19

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, trimis în judecată de DNA

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, trimis în judecată de DNA
Drumul Naţional 2 - E 85 se numără printre cele mai periculoase şosele din ţară
România 08 Mai 2024, 15:18

Drumul Naţional 2 - E 85 se numără printre cele mai periculoase şosele din ţară

Anual, pe drumul european au loc zeci de accidente de circulaţie soldate cu pagube materiale, persoane rănite grav sau decedate.

Drumul Naţional 2 - E 85 se numără printre cele mai periculoase şosele din ţară
70% din cazurile de cancer ovarian sunt depistate în stadii avansate
România 08 Mai 2024, 15:13

70% din cazurile de cancer ovarian sunt depistate în stadii avansate

70% din cazurile de cancer ovarian sunt depistate în stadii avansate, în care supravieţuirea nu depăşeşte 30% - atrag atenţia...

70% din cazurile de cancer ovarian sunt depistate în stadii avansate