Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Nouă morţi în Noua Zeelandă, după prăbuşirea unui avion

Nouă persoane, între care şi patru străini, au murit sâmbătă după ce un avion de turism s-a prăbuşit în apropierea unei zone turistice celebre din Noua Zeelandă.

Nouă morţi în Noua Zeelandă, după prăbuşirea unui avion
Gheţarul Fox. Foto: Wikipedia.

Articol de Sorin Solomon, 04 Septembrie 2010, 11:57

Nouă persoane, între care şi patru străini, au murit sâmbătă după ce un avion de turism s-a prăbuşit în apropierea unei zone turistice celebre din Noua Zeelandă, au anunţat surse medicale şi din poliţie, relatează AFP.

Prăbuşirea a avut loc în apropierea pistei aeriene de la gheţarul Fox, un important loc turistic aflat în patrimoniul UNESCO, situat pe coasta de vest a Insulei de Sud.

"Cele nouă persoane de la bord au murit", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Printre ele figurează un cetăţean irlandez, unul englez, unul australian şi unul german, a precizat el, fără a menţiona vârsta lor.

Detalii suplimentare sunt greu de obţinut din cauza regiunii greu accesibile.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că avionul Fletcher ar fi luat foc înainte de prăbuşire.

Aparatul de zbor este utilizat în special de operatorul Skydive New Zealand care activează în regiune de 25 de ani.

Cel puţin zece morţi într-un accident aviatic la Tuzla
România 05 Iulie 2010, 19:36

Cel puţin zece morţi într-un accident aviatic la Tuzla

Un avion aparţinând Şcolii de aplicaţie pentru forţele aeriene din Boboc, având la bord patru membri ai echipajului şi nouă...

Cel puţin zece morţi într-un accident aviatic la Tuzla
Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
În lume 19 Aprilie 2024, 16:44

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente

Preţul petrolului s-a repliat, astăzi, după ce barilul s-a scumpit timp de câteva ore cu mai mult de 4 procente,...

Preţul petrolului şi-a revenit, după ce barilul se scumpise cu mai mult de 4 procente
Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei
În lume 19 Aprilie 2024, 16:32

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei

CIA a avertizat că Ucraina ar putea pierde războiul până la sfârşitul anului dacă nu va fi sprijinită corespunzător. Mâine,...

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei
Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"
În lume 19 Aprilie 2024, 13:53

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"

Surse militare iraniene au comunicat agenției Reuters că atacul a fost minimal și că, după toate probabilitățile a fost...

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"
Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene
În lume 19 Aprilie 2024, 09:55

Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene

Comandantul Forţelor Aeriene precitează că este pentru prima dată când unităţile ucrainene distrug un bombardier supersonic...

Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene
Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 08:38

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan

Televiziunea de stat din Iran a informat despre explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan.

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih
În lume 19 Aprilie 2024, 08:34

Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih

Un atac din partea Rusiei de la primele ore ale dimineţii de vineri a avariat infrastructura din oraşul ucrainean central...

Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih
Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite
În lume 19 Aprilie 2024, 08:02

Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu va avea vineri, în Abu Dhabi, o întrevedere cu reprezentanții Dubai Port World, pentru ca apoi...

Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite