Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Nou fond european de ajutor pentru persoanele defavorizate

Regulamentul de instituire a noului fond european de ajutor pentru cei săraci a primit marţi aprobare din partea miniştrilor europeni care se ocupă de problemele sociale.

Euranet Plus.

Articol de Mihaela Mihai, 12 Martie 2014, 12:14

Comisia Europeană salută crearea unui nou fond european de ajutor pentru persoanele defavorizate.

Regulamentul de instituire a noului fond european de ajutor pentru cei săraci a primit marţi aprobare din partea miniştrilor europeni care se ocupă de problemele sociale.

Noul fond are, din februarie şi sprijinul Parlamentului European şi completează eforturile statelor membre de a-i ajuta pe cei mai vulnerabili europeni, grav afectaţi de criza economică şi socială din ultimii ani.

Fondul va dispune de aproape patru miliarde de euro, în următorii şapte ani.

Audio: Nou fond european de ajutor pentru persoanele defavorizate.

Statele membre vor finanţa 15% din costurile programelor naţionale, în timp ce restul de 85% vor fi suportate de noul fond care va înlocui vechiul program de distribuţie de alimente, creat în anul 1987.

Banii vor fi folosiţi acum pentru o gamă largă de servicii de asistenţă socială, de la alimente şi îmbrăcăminte până la alte bunuri de uz personal, cum ar fi: şampon sau săpun.

Vor primi totodată finanţare serviciile de reintegrare socială, consiliere şi asistenţă pentru cei săraci.

Fondul oferă statelor membre libertate în alegerea tipului de asistenţă pe care doresc să-l ofere.

Comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, a salutat crearea noului instrument de combatere a sărăciei, care va oferi asistenţă imediată pentru aproximativ patru milioane de oameni.

Potrivit statisticilor, în 2012, aproape 125 de milioane de oameni, aproape un sfert din populaţia Uniunii Europene, erau în pragul sărăciei sau al excluziunii sociale, iar 50 de milioane trăiau în sărăcie extremă.

Noul fond european de ajutor pentru persoanele defavorizate va contribui la punerea în aplicare a strategiei Europa 2020, prin care Uniunea Europeană îşi propune să reducă, cu cel puţin 20 de milioane, numărul persoanelor afectate sau ameninţate de sărăcie.

Principalul instrument al Uniunii Europene de a promova şansele de angajare, de luptă împotriva sărăciei sau de promovare a incluziunii sociale este şi va rămâne Fondul Social European.