Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Noi reguli pentru cosmetice în Uniunea Europeană

Europenii vor beneficia de protecţie sporită şi de informaţii mai clare despre cosmeticele pe care le folosesc, iar noile norme înlesnesc aplicarea legii, spun oficialii UE.

Articol de Adriana Leu, 13 Iulie 2013, 11:47

Produsele cosmetice din magazinele europene vor fi acum mai sigure, în urma intrării în vigoare a unui nou regulament în domeniu, adoptat de Consiliul şi Parlamentul European.

Noul regulament privind produsele cosmetice va trebui respectat de toţi producătorii care vor să îşi vândă marfa pe teritoriul Uniunii Europene - dealtfel, companiile producătoare au avut la dispoziţie un termen de aproape 4 ani pentru a se conforma.

Organismele europene atrag atenţia că termenul de produs cosmetic nu se referă doar la produse de machiaj, parfumuri sau creme, ci şi la produse vitale pentru sănătate - cum ar fi cele pentru protecţie solară sau de curăţare.

Comisarul european pentru protecţia consumatorilor, Neven Mimica, a declarat că de acum europenii vor beneficia de protecţie sporită şi de informaţii mai clare despre cosmeticele pe care le folosesc şi că noile norme înlesnesc aplicarea legii, lucru care va induce o mai multă siguranţăfaţă de produsele cumpărate.

Audio: UE introduce noi reguli pentru cosmetice.

Cu peste 4 000 de producători de cosmetice, mulţi dintre ei aflaţi printre liderii mondiali în domeniu, industria cosmeticelor reprezintă un atu major al Uniunii Europene în contextul globalizării, în plus, acest sector creează, direct şi indirect, peste 1,5 milioane de locuri de muncă.

Printre cele mai importante modificări prevăzute de Regulamentul privind produsele cosmetice adoptat de Consiliu şi de Parlamentul European în 2009, şi care se aplică de joi, se numără: obligativitatea producătorilor de a posta pe portalul uniunii Europene de notificare a produselor cosmetice toate substanţele conţinute de respectivul articol.

Această reglementare va ajuta instituţiile autorizate să vadă ce compus ar putea sta la baza unui efect nedorit.

Dealtfel, producătorii sunt obligaţi de acum să raporteze toate efectele nedorite grave care pot să apară în urma folosirii unui produs.

Coloranţii, conservanţii şi filtrele de protecţie solară, inclusiv cele care sunt numite nanomateriale - adică de dimensiuni foarte mici, trebuie să fie autorizate în mod explicit, iar cele a căror folosire nu este restricţionată vor trebui analizate, în caz de suspiciuni.

Comisia Europeană a adoptat şi un nou regulament, care stabileşte criterii comune pentru declaraţiile referitoare la produsele cosmetice, astfel că exprimări de genul eficienţă timp de 48 de ore" în cazul deodorantelor vor trebui dovedite.

Cu alte cuvinte, documentul asigură o mai bună informare a cumpărătorului.

Legislaţia europeană în domeniul produselor cosmetice a fost adoptată prima dată în urmă cu 35 de ani şi de atunci a fost revizuită substanţial de 7 ori.