Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: DIMINEŢI ... CU SOARE (Continuare) Sâmbătă, 28 Mai

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Radiojurnal

7 Aprilie 2021
Vizualizari: 272
Comentează add

Valeriu Gheorghiță spune că interesul persoanelor de a se programa pentru administrarea vaccinului anti-COVID este ridicat.

Noi centre de vaccinare deschise

radiojurnal

 Centru de vaccinare anti-Covid din București. FOTO: Răzvan Stancu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI : 12 cabinete noi de vaccinare cu serul de la Moderna sunt funcționale începând de marți, iar din 13 aprilie, se vor deschide alte 144 destinate imunizării cu serul de la Pfizer.

De asemenea, din 20 aprilie, vor exista și centre mobile de vaccinare destinate persoanelor din mediul rural care nu beneficiază de cabinete medicale.

Coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare, Valeriu Gheorghiță, spune că interesul persoanelor de a se programa pentru administrarea vaccinului anti-COVID este ridicat.

El a anunțat că autoritățile au decis să notifice o singură dată o persoană aflată pe lista de așteptare, care va avea la dispoziție 24 de ore pentru confirmarea programării.


Valeriu Gheorghiță: În cazul în care persoana notificată nu confirmă programarea în centrul de vaccinare în cele 24 de ore, vor fi notificate alte persoane din lista de așteptare. Persoanele care nu își confirmă programarea după prima notificare, practic, vor avea posibilitatea să se înscrie fie pe lista de așteptare a unui alt centru, fie să se programeze pe locurile care vor fi disponibile în centrele de vaccinare.


 Valeriu Gheorghiță a mai spus că peste 3000 de medici de familie au optat pentru a participa la campania de vaccinare în cabinetele proprii, reprezentând 30% din totalul medicilor aflate în relație contractuală cu CNAS.

Acest proces va demara, probabil, în data de 4 mai, urmând ca în cabinetele medicilor de familie să fie administrate vaccinuri de la AstraZeneca și de la Johnson&Johnson.

Coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare a precizat că nu se așteaptă la o retragere a autorizării de punere pe piață a vaccinului AstraZeneca, după ce un înalt oficial al Agenției Europene a Medicamentului a afirmat că există o legătură între tromboze și vaccinul produs de această companie - ne-a transmis redactorul RRA Oana Bâlă.


Etichete vaccin(PH)

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live