Nodul

Se zice că geniile se cunosc de mici. Semnele pot fi însă înşelătoare şi nu e clar dacă există experţi cu patalama în observarea, descifrarea ori interpretarea lor. Înclinaţiile prichindeilor înspre te miri ce, par de multe ori senzaţionale doar pentru că depăşesc sfera strictului necesar. Nebeneficiind decât de prima (şi cea mai banală) din cele trei calităţi esenţiale întru descoperirea geniilor precoce, mi s-ar părea mai ieşit din comun să văd un prichindel de trei ani făcând un simplu... nod, decât rezolvând... cuvinte încrucişate.

Aici instinctul n-are nicio legătură. Ca şi mersul pe bicicletă, legatul şireturilor se învaţă ideal până-n şase ani şi nu se mai uită niciodată, însă nu poţi spune despre cineva că are talent la aşa ceva. Sigur, în cazul bicicliştilor există campionate, concursuri..., concurenţă, dar diferenţa se face prin rezistenţă la efort ori tactică, nicidecum din... pedalat – proces identic pentru toată lumea. Începutul însă e dificil – echilibrul, bată-l vina. Pentru legatul şireturilor trebuie învăţate pe rând două operaţiuni şi nu ştiu zău (adică nu mai ţin minte) care a fost mai solicitantă: făcutul nodului ori al fundelor! Să-i zicem... nodul primar. Eh, de-abia de-aici încolo începe însă adevărata... încâlceală!

După ce-nveţi să-ţi legi şireturile şi (vorb-aia) să-ţi ştergi singur mucii, pui mâna frumuşel şi iei la rând, fără să conştientizezi, restul nodurilor indispensabile, cu menţiunea că de la o anumită vârstă încolo ele se vor împărţi pe sexe. Cele mai importante: nodul de la aţa de cusut, cel de cravată şi ăla rutier. În cazul primelor două femeile deţin secretul, iar în cazul nodului rutier... poate Dumnezeu. (Avantaj madam Yin – nicio supărare, e ştiut faptul că de regulă domnul Yang se naşte cu două mâini stângi.) Dacă vorbim însă de noduri marinăreşti, pescăreşti, de alpinism, salvare, camping ori speologie, situaţia se cam schimbă în favoarea... dumnealui. Dumneaei mai mişcă doar pe la... decorative.

Să le luăm... un pic pe rând! Nodurile marinăreşti se împart în patru categorii – de împreunare, de legătură, de cârlig şi speciale (nu intru în alte detalii că şi eu îmi prind urechile...). Din cele pescăreşti – peste o sută de tipuri diferite – dacă ştiu vreo patru-cinci (în sensul că al cincilea îmi iese o dată la şapte-opt încercări). Cele de alpinism mi-au ieşit între 13 şi 15 la numărătoare, dar nefiind un împătimit al disciplinei rămân deschis la sugestii, iar celelalte – de salvare, camping şi speologie – sunt practic derivate ale ăstora de care v-am povestit până acum. Cele decorative derivă toate cumva din... macrame, aşa că până la dovada irefutabilă a existenţei extratereştrilor, propun să nu dezvăluim secretele celor care s-au amestecat deja cu pământenii: vorbesc de făuritoarele de mileuri şi goblenuri. Ba chiar şi croşetatul ori torsul lânii îmi par o ţâr' cam... marţiene; vorba lu' nea Mărin - „Pă' ştiu eu pă unde-o fi îmblat taicu'?!”

Concluzionând: în oricâte moduri se poate face un nod, un lucru rămâne de neclintit, indiferent de regiune, orânduire sau perioadă: nodurile par întotdeauna mai lesne de făcut decât de desfăcut... Aşa să fie?!