Nimic despre trafic, totul despre ... BĂI

Bucureştenii de altădată se relaxau la SPA adică (sano per aqua) iar sănătatea cu ajutorul apei o găseau la băile publice deschise pentru toată lumea. Efectele curative şi terapeutice ale termelor romane sunt cunoscute de peste 2000 de ani dar astăzi pentru o bălăceală de iarnă trebuie să mergem la Braşov, la Deva sau în Ungaria, unde investitorii au construit parcuri acvatice pentru toate vârstele. Sau poate că de mâine vom profita de super ofertele patronatelor din turism care ne invită să petrecem 10 zile de cură prin programele ,,Decada balneară" sau ,,O săptămână de refacere"…

Prețurile sunt atractive dar reflectă și calitatea serviciilor din stațiunile fantomă precum Călimănești-Căciulata, Olănești sau Băile Herculane. Prinse într-o luptă surdă între interese locale și privatizări ratate aceste centre irosesc o bogăție naturală din care străinătatea a știut să profite cât mai bine. La noi însă timpul s-a oprit iar aspectul de paragină domină peisajul așa că doar cei trecuți de prima tinerețe sunt clienți fideli care merg la tratament. În schimb tineretul și persoanele active care vor puțină distracție și relaxare la sfârșit de săptămână evită aceste stațiuni tocmai pentru că au rămas la fel ca acum 21 de ani și poate chiar mai rău.

Se spune că gradul de civilizație al unei țări se cunoaște după numărul toaletelor sau al consumului de săpun iar pentru bucureștenii de altădată mersul la baia turcească devenise un adevărat ritual deși pe la 1825 curățirea de murdalâcuri avea anumite soroace: ajunul sărbătorilor mari și de Ziua Sf. Toader când era obiceiul de a se fierbe apa Dâmboviței pentru spălatul pe cap. La 1870 Capitala avea mai multe băi publice dintre care cele mai căutate erau Baia Turcească Hamam cu aer uscat din str. Șelari, Baia Rusească cu aburi și Baia cu pucioasă a unui renumit doctor lângă Palatul Regal.