Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Negocieri privind tranziția post-Brexit

Negocieri la cel mai înalt nivel privind relațiile viitoare dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie după încheierea tranziției post-Brexit.

Negocieri privind tranziția post-Brexit
Foto: Arhivă.

Articol de Carmen Gavrilă, 16 Iunie 2020, 05:52

Stadiul negocierilor privind relațiile viitoare dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie după încheierea tranziției post-Brexit a fost evaluat la cel mai înalt nivel.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că Uniunea a luat notă de decizia Londrei de a nu cere nicio prelungire a perioadei de tranziție, care va dura până pe 31 decembrie anul acesta, conform acordului de retragere.

Şefa Executivul european a declarat că discuția cu premierul britanic Boris Johnson a avut ca scop impulsionarea negocierilor pentru un acord privind viitoarele relații dintre Uniune și Marea Britanie, mai ales că Londra nu vrea extinderea perioadei de tranziție pentru Brexit, iar această tranziție se încheie pe 31 decembrie anul acesta. Negocierile vor fi intensificate în luna iulie, conform recomandării negociatorilor șefi ai celor două părți. Până acum, au avut loc patru runde de discuții între negociatorii șefi ai Uniunii și ai Marii Britanii.

Ursula von der Leyen: Părțile au căzut de acord că e nevoie de un nou impuls în discuții. Şi noi și premierul britanic susținem planul convenit de negociatorii şefi de a intensificat discuțiile în luna iulie, ca să creăm condiții pentru încheierea și ratificarea unui acord înainte de finalul acestui an. Asta înseamnă, dacă e posibil, inclusiv să ajungem la o înțelegere asupra principiilor de bază ale viitorului acord.

Ursula von der Leyen a spus că la discuția cu premierul britanic și acesta, dar și reprezentanții Uniunii şi-au exprimat din nou angajamentul față de aplicarea în întregime și la timp a acordului de retragere. Trebuie spus că în ultima perioadă mai mulți diplomați europeni au reclamat faptul că Londra încearcă să abordeze fragmentat negocierile și să aleagă să discute numai anumite subiecte, importante pentru Marea Britanie, lăsând deoparte teme relevante pentru Uniune.

Una dintre chestiunile care au adus blocaje în negocieri este refuzul Londrei de a lua în considerare cererea Uniunii ca, în schimbul unui acord de liber schimb fără cote și taxe vamale, Marea Britanie să aplice o parte dintre normele blocului comunitar şi astfel să fie evitată o posibilă concurență neloială din partea britanicilor pe piața europeană. Regatul Unit susține că a ieșit din Uniune tocmai pentru că nu a mai vrut să respecte normele europene şi argumentează că europenii nu ar fi cerut altor parteneri comerciali să respecte regulile blocului comunitar.

În esență, Uniunea a anunțat că ar vrea cu Marea Britanie un acord extins, cum nu are cu alte țări, și care să cuprindă și norme europene privind concurența, mediul sau fiscalitatea. În timp ce britanicii doresc doar un acord clasic de liber schimb, așa cum are Uniunea cu Canada, și la care să poată fi adăugate ulterior mici înțelegeri sectoriale, atât că Uniunea se teme că în acest fel Londra alege numai ce consideră că o avantajează.

Etichete : (ii) brexit tranzitie
"Cine s-ar putea măsura cu Von der Leyen pentru președinția Comisiei?"
În lume 26 Aprilie 2024, 10:31

"Cine s-ar putea măsura cu Von der Leyen pentru președinția Comisiei?"

POLITICO: Bruxelles-ul e plin de speculații despre cine ar putea fi ales șef al executivului UE.

"Cine s-ar putea măsura cu Von der Leyen pentru președinția Comisiei?"
"SUA trebuie să nu încalce limitele Chinei"
În lume 26 Aprilie 2024, 08:52

"SUA trebuie să nu încalce limitele Chinei"

Ministrul chinez de externe, Wank Yi, a spus omologului său american, Antony Blinken, că America trebuie să nu încalce...

"SUA trebuie să nu încalce limitele Chinei"
Israelul şi-a flexibilizat poziţia în negocierile cu Hamas
În lume 26 Aprilie 2024, 08:02

Israelul şi-a flexibilizat poziţia în negocierile cu Hamas

În Gaza s-ar mai afla încă 133 de ostatici, iar guvernul Netanyahu este tot mai presat de rudele celor răpiţi, dar şi de...

Israelul şi-a flexibilizat poziţia în negocierile cu Hamas
Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză
În lume 25 Aprilie 2024, 20:53

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză

Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene a decis să iniţieze mecanismul de acţiune pentru cazuri de criză, pentru...

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză
Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai
În lume 25 Aprilie 2024, 20:49

Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că plănuieşte să viziteze China în luna mai.

Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai
Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl
În lume 25 Aprilie 2024, 20:35

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia reactorului 4 al centralei nucleare de la Cernobîl din Ucraina, pe atunci parte...

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl
Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul
În lume 25 Aprilie 2024, 20:32

Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul

Comisia Europeană a decis anul acesta să nu mai înnoiască autorizarea pentru opt tipuri de arome care sunt adăugate anumitor...

Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul
Ședință a cabinetului de război israelian
În lume 25 Aprilie 2024, 15:35

Ședință a cabinetului de război israelian

Cabinetul de război israelian se reunește pentru a discuta despre o posibilă operațiune militară de amploare în Rafah din...

Ședință a cabinetului de război israelian