Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Negocieri pentru majoritate parlamentară în Republica Moldova

În urma alegerilor legislative din Republica Moldova niciun partid nu a obţinut majoritatea parlamentară, astfel încât pentru formarea guvernului şi alegerea unui preşedinte va fi nevoie de o coaliţie.

Negocieri pentru majoritate parlamentară în Republica Moldova
Foto: Reuters.

Articol de Cătălin Gomboş, 30 Noiembrie 2010, 09:53

Niciun partid din Republica Moldova nu a obţinut majoritatea în alegerile legislative de duminică, astfel încât, pentru formarea guvernului şi alegerea unui preşedinte al ţării, va fi nevoie de o coaliţie.

Rezultatele anunţate de Comisia Electorală de la Chişinău arată că Partidul Comuniştilor ar urma să dispună de 42 de mandate din cele 101 ale parlamentului.

Urmează liberal-democraţii premierului Vlad Filat, cu 32 de mandate, Partidul Democrat, cu 15, şi Partidul Liberal, cu 12.

Negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare ar putea avea loc la Chişinău începând chiar de marţi, potrivit declaraţiilor făcute de liderul liberal-democrat, Vlad Filat, şi preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov.

Cele patru formaţiuni, reprezentate în parlamentul nou ales, şi-au exprimat deja opţiunile.

Astfel, liberal-democraţii au respins o posibilă alianţă cu Partidul Comuniştilor, iar liberalii şi-au exprimat, prin preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, opţiunea pentru păstrarea Alianţei pentru Integrare Europeană.

Partidul Democrat, pe de altă parte, este dispus să negocieze şi cu Partidul Comuniştilor, iar aceştia din urmă s-au pronunţat, prin Vladimir Voronin, pentru o coaliţie de guvernământ formată din două partide şi au nominalizat ca parteneri pe democraţi.

Niciuna dintre cele două variante nu ar garanta însă alegerea preşedintelui pentru care sunt necesare 61 de voturi.

Alianţa pentru Integrare Europeană ar avea 59 de mandate, iar Alianţa PCRM-PD, 57, cu 42 de mandate aparţinându-le comuniştilor.

Prima dintre cele două variante pare mai plauzibilă, pe de o parte, pentru că democraţii au spus că preferă păstrarea Alianţei pentru Integrare Europeană, iar, pe de altă parte, pentru că experienţele anterioare arată că partidele care se aliază cu PCRM se compromit şi îşi pierd rapid electoratul.

În cazul celei de-a doua variante - menţinerea Alianţei pentru Integrare Europeană - negocierile pentru distribuirea principalelor funcţii în stat şi în guvern se anunţă a fi foarte dure, în condiţiile în care, pe de o parte, democraţii şi liberalii s-au arătat nemulţumiţi de actuala configuraţie, iar, pe de altă parte, PDLM, ca partid care a obţinut mai multe voturi decât celelalte două la un loc, ar putea să aibă la rândul său pretenţii sporite.

Prezenţa la vot în Republica Moldova, aproape 55%
În lume 28 Noiembrie 2010, 19:17

Prezenţa la vot în Republica Moldova, aproape 55%

Comisia Electorală Centrală de la Chişinău a anunţat că participarea cetățenilor din Republica Moldova la vot a ajuns la...

Prezenţa la vot în Republica Moldova, aproape 55%
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a depus jurământul pentru un nou mandat de 6 ani în fruntea ţării
În lume 07 Mai 2024, 23:26

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a depus jurământul pentru un nou mandat de 6 ani în fruntea ţării

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a depus astăzi jurământul pentru un nou mandat de 6 ani în fruntea ţării....

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a depus jurământul pentru un nou mandat de 6 ani în fruntea ţării
Norvegia, sprijin privind securitatea energetică a Republicii Moldova
În lume 07 Mai 2024, 21:36

Norvegia, sprijin privind securitatea energetică a Republicii Moldova

Norvegia şi Republica Moldova au semnat un memorandum de înţelegere pentru a întări cooperarea în sectorul energetic.

Norvegia, sprijin privind securitatea energetică a Republicii Moldova
Israelul a transmis SUA că operaţiunea din Rafah este limitată
În lume 07 Mai 2024, 21:28

Israelul a transmis SUA că operaţiunea din Rafah este limitată

Israelul a transmis Statelor Unite că operaţiunea sa din Rafah este limitată şi menită a preveni introducerea ilegală de arme...

Israelul a transmis SUA că operaţiunea din Rafah este limitată
Președintele Klaus Iohannis va fi primit în această seară la Casa Albă de președintele Joe Biden
În lume 07 Mai 2024, 18:29

Președintele Klaus Iohannis va fi primit în această seară la Casa Albă de președintele Joe Biden

Președintele Klaus Iohannis se află într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, iar în această seară va fi primit...

Președintele Klaus Iohannis va fi primit în această seară la Casa Albă de președintele Joe Biden
Republica Moldova vrea să adere la Uniunea Europeană până în 2030
În lume 07 Mai 2024, 18:25

Republica Moldova vrea să adere la Uniunea Europeană până în 2030

Republica Moldova vrea să adere la Uniunea Europeană până în 2030, iar ideal ar fi ca până atunci să reintegreze şi regiunea...

Republica Moldova vrea să adere la Uniunea Europeană până în 2030
Josep Borrell: Toate statele membre ale UE au reluat finanţarea pentru UNRWA
În lume 07 Mai 2024, 16:27

Josep Borrell: Toate statele membre ale UE au reluat finanţarea pentru UNRWA

Agenţia ONU pentru sprijinirea refugiaţilor palestinieni (UNRWA) a fost acuzată de Israel că ar avea printre angajaţi...

Josep Borrell: Toate statele membre ale UE au reluat finanţarea pentru UNRWA
Zădărnicirea unui complot rusesc de asasinare a preşedintelui Volodimir Zelenski
În lume 07 Mai 2024, 15:53

Zădărnicirea unui complot rusesc de asasinare a preşedintelui Volodimir Zelenski

Serviciul ucrainean de informaţii a anunţat zădărnicirea unui complot rusesc de asasinare a preşedintelui Zelenski.

Zădărnicirea unui complot rusesc de asasinare a preşedintelui Volodimir Zelenski