Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Negocieri la ROMATSA

Sindicaliştii de la ROMATSA sunt într-o nouă rundă de negocieri cu patronatul, foarte probabil din nou în prezenţa ministrului, care este aşteptat la discuţii.

Negocieri la ROMATSA
Foto: romatsa.ro.

Articol de Radiojurnal, 31 August 2015, 16:51

Întrevederea vine după mai multe runde de discuţii care au avut loc săptămâna trecută şi la finalul cărora aproape toate revendicările au fost acceptate de noua conducere a instituţiei.

Angajaţii speră ca astăzi să obţină o rezolvare şi pentru problema organigramei.

În caz contrar, liderul sindicatului Gabriel Tudorache anunţă că decizia de a intra mâine în grevă generală rămâne valabilă.

"Avem în acest moment un număr de persoane care, practic, au contract individual de muncă pe o durată nedeterminată, deci sunt angajaţi permanenţi ai ROMATSA, dar nu mai avem posturile, că am revenit la organigrama veche, am eliminat acele posturi din aparatul birocratic din ROMATSA. Împreună, atât comisia patronatului, cât şi comisia sindicatului ne chinuim de ceva ore şi nu prea găsim soluţii legale, pentru că noi, în momentul de faţă, dacă încheiem un CCM, practic, dacă i-am da afară, aceste persoane ne-ar putea da în judecată şi ar putea câştiga. Sunt încrezător că vom găsi până la urmă soluţii şi să reuşim să putem să semnăm CCM şi să-l înregistrăm, lucru care ne-ar permite să anulăm greva", spune Gabriel Tudorache.

Controlorii de trafic aerian au declanşat la jumătatea lunii trecute o grevă de avertisment de două ore, nemulţumiţi la acea dată în principal de blocarea negocierilor la un nou contract colectiv de muncă şi de organigrama pe care o considerau ilegală şi supraaglomerată.

Spitalul Municipal din Sighişoara ar putea avea, din nou, un Centru de Dializă
România 24 Aprilie 2024, 21:34

Spitalul Municipal din Sighişoara ar putea avea, din nou, un Centru de Dializă

Centrul de dializă din Sighişoara va implica un parteneriat public-privat, care ar putea porni din toamnă.

Spitalul Municipal din Sighişoara ar putea avea, din nou, un Centru de Dializă
Pensiile vor fi plătite înainte de Paşte
România 24 Aprilie 2024, 19:23

Pensiile vor fi plătite înainte de Paşte

Pensiile vor fi plătite mai repede şi vor ajunge la beneficiari înainte de Paşte.

Pensiile vor fi plătite înainte de Paşte
Procesul în cazul 2 Mai va continua cu aceeași judecătoare
România 24 Aprilie 2024, 19:16

Procesul în cazul 2 Mai va continua cu aceeași judecătoare

Secţia pentru judecători a respins propunerea de suspendare a Ioanei Ancuţa Popoviciu, magistrata care soluţionează dosarul...

Procesul în cazul 2 Mai va continua cu aceeași judecătoare
Trupul bărbatului înecat în lacul barajului Hațeg, găsit după 10 zile
România 24 Aprilie 2024, 19:02

Trupul bărbatului înecat în lacul barajului Hațeg, găsit după 10 zile

Apa lacului are 19 metri adâncime, iar operațiunile au fost îngreunate de temperatura scăzută a apei.

Trupul bărbatului înecat în lacul barajului Hațeg, găsit după 10 zile
Caravana "Fără bariere - Tot adevărul despre droguri" a ajuns la Craiova
România 24 Aprilie 2024, 18:23

Caravana "Fără bariere - Tot adevărul despre droguri" a ajuns la Craiova

Fenomenul consumului de droguri este în creştere şi afectează persoane tot mai tinere, afirmă ministrul familiei, tineretului...

Caravana "Fără bariere - Tot adevărul despre droguri" a ajuns la Craiova
Compania TAROM intră într-o etapă de reorganizare economică
România 24 Aprilie 2024, 18:19

Compania TAROM intră într-o etapă de reorganizare economică

Compania TAROM va primi ajutor din partea Comisiei Europene până la finalul lunii şi apoi va intra într-o etapă de...

Compania TAROM intră într-o etapă de reorganizare economică
Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției
România 24 Aprilie 2024, 17:19

Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că până în iulie va fi finalizat studiul de fezabilitate.

Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției
Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu
România 24 Aprilie 2024, 15:28

Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu

Locuitorii din județul Giurgiu nu vor putea beneficia de asistență medicală în unele dintre cabinetele noului ambulatoriu al...

Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu