Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Negocieri eşuate între sindicate şi administraţia CFR

Sindicatele din CFR nu au ajuns nici astăzi la un acord cu administraţiile companiilor feroviare de stat asupra creşterii salariale solicitate.

Negocieri eşuate între sindicate şi administraţia CFR
Tren în Gara de Nord, București/ Foto: Ionuț Iamandi.

Articol de Radiojurnal, 15 Septembrie 2015, 18:07

La negocierile desfăşurate la sediul Ministerului Transporturilor din Bucureşti, conducerile celor trei companii nu au oferit soluţii pentru majorarea cu zece procente dorită de sindicalişti.

Pentru două dintre cele trei companii feroviare - CFR Călători şi CFR Marfă - pot fi identificate surse de creştere a veniturilor care să susţină majorarea salariilor - a declarat pentru Radio România Actualităţi, secretarul general al Federaţiei Feroviare Mişcare Comercial, Viorel Istrate.

Viorel Istrate: Şi în 2014, cele trei unităţi de cale ferată au încheiat exerciţiile financiare cu profit. Ne-am trezit cu configurarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2015, cu amputări de resurse, cele mai importante la CFR Călători, unde Ministerul Transporturilor în clipa de faţă are datorii către această societate de nu mai puţin de 500 de milioane de lei. Pe de altă parte, societatea de Marfă are de încasat resurse importante de la clienţii săi, cel mai mare datornic în clipa de faţă fiind CET-urile şi s-ar putea încerca să se facă o compensare a acestor datorii cu CFR Marfă, astfel încât societatea să poată să respire din punct de vedere financiar.

Sindicaliştii mai spun că joi ar putea avea loc o nouă rundă de negocieri, la care au solicitat şi participarea ministrului transporturilor, Iulian Matache.

Ei sunt hotărâţi să declanşeze conflictul de muncă dacă până la sfârşitul lunii nu li se rezolvă solicitărilor.

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC
România 28 Martie 2024, 10:02

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC

Horia Constatinescu precizează că demisionează pentru a-şi dedica timpul campaniei electorale şi noului proiect politic.

Horia Constantinescu renunţă la funcţia de preşedinte ANPC
Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
România 28 Martie 2024, 09:29

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan

Evenimentul a avut loc miercuri, 27 martie, la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din București. Claudia...

Agenția Națională de Presă AGERPRES a sărbătorit 135 de ani de existență printr-o conferință dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan
Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”
România 28 Martie 2024, 09:20

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”

"Apel matinal" - Invitat: Andrei Corlan, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Arderile ilegale de deșeuri „vor fi stopate abia odată cu înăsprirea legii”
Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere
România 28 Martie 2024, 08:08

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere,...

Parchetul European face investigaţii în România în legătură cu achiziţionarea frauduloasă de remorchere
România 28 Martie 2024, 08:02

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș. În acest scop, Poșta Română a...

Românii vor putea achita curând facturi cu cardul direct la poștaș
Artistul Victor Rebengiuc a primit titlul de "Cetățean de onoare al orașului" Ploieşti
România 28 Martie 2024, 07:41

Artistul Victor Rebengiuc a primit titlul de "Cetățean de onoare al orașului" Ploieşti

Autorităţile locale din Ploiești au acordat miercuri, 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, titlul de "Cetățean de...

Artistul Victor Rebengiuc a primit titlul de "Cetățean de onoare al orașului" Ploieşti
Operațiuni de căutare-salvare a unei persoane în râul Olt, în zona barajului Gura Lotrului 
România 27 Martie 2024, 20:33

Operațiuni de căutare-salvare a unei persoane în râul Olt, în zona barajului Gura Lotrului 

Pompierii militari și echipa de scafandri de căutare-salvare a ISU Vâlcea, se retrag deocamdată la bază având în vedere că...

Operațiuni de căutare-salvare a unei persoane în râul Olt, în zona barajului Gura Lotrului 
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice și a altor articole
România 27 Martie 2024, 19:17

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice și a altor articole

Operatorii economici vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 100.000 lei, în funcţie de gravitatea faptei.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice vânzarea către minori a ţigărilor electronice și a altor articole