Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Navigaţia cu ajutorul sateliţilor, tema școlii de vară de la Ispra, Italia

Cercetători, experţi şi studenţi pasionaţi de tehnologiile spaţiale studiază în aceste zile la Ispra, în Italia, sistemele globale de navigaţie pe satelit.

Navigaţia cu ajutorul sateliţilor, tema școlii de vară de la Ispra, Italia

Articol de Laurenţiu Văduva, 26 Iulie 2016, 09:00

Sisteme globale de navigaţie prin satelit studiate la şcoala de vară de la Ispra, din Italia

Cercetători, experţi şi studenţi pasionaţi de tehnologiile spaţiale studiază în aceste zile la Ispra, în Italia, sistemele globale de navigaţie pe satelit.

Ei participă la şcoala de vară internaţională organizată de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene şi de Agenţia Spaţială Europeană.

AUDIO: Europa la zi. Euranet Plus.

Ce este şi cum este alcătuit un sistem de navigaţie cu ajutorul sateliţilor, ce tip de semnale foloseşte şi care este efectul acestora asupra mediului înconjurător.

Care sunt aplicaţiile practice şi cum ne poate înbunătăţi viaţa, ce tipuri de afaceri se pot construi pe baza lui, ce tehnici de marketing ar fi necesare, ce noi feluri de cariere va aduce un astfel de sistem şi de ce studii va fi nevoie, ce norme de etică trebuie avute în vedere.

Navigaţia cu ajutorul sateliţilor este utilitate sau control? Ce efecte pot avea transmisiunile pe sateliţi asupra ionosferei şi troposferei?

Toate aceste teme sunt prezentate la şcoala de vară de la Ispra, între 19 şi 29 iulie de experţi ai Agenţiei Spaţiale Europene şi Centrului Comun de Cercetări, profesori universitari şi cercetători independenţi.

Vor fi prezentate, de asemenea, programele spaţiale ale Uniunii Europene şi instituţiile care le gestionează.

Vor fi vizitate laboratoarele şi se va lucra la proiecte, care apoi vor fi premiate.

Vor fi audiate o serie de conferinţe pe teme de fizică şi astrofizică.

Se urmăreşte familiarizarea cât mai temeinică a participanţilor cu sistemele de navigaţie cu ajutorul sateliţilor şi toate disciplinele din domeniu, inclusiv dezvoltarea capacităţilor de a deschide şi conduce o afacere. Această şcoală de vară se adresează studenţilor, doctoranzilor, cercetătorilor aflaţi în primii ani de carieră şi profesioniştilor din diverse domenii, care doresc să-şi întregească cunoştinţele.

Uniunea Europeană are ambiţii mari în domeniul tehnologiilor spaţiale şi cu atât mai mult în cel al sistemelor de navigaţie cu ajutorul sateliţilor.

Sistemul european EGNOS este funcţional din anul 2005, dar este limitat ca utilitate din cauza numărului mic de sateliţi. Se lucrează acum la sistemul Galileo, care va fi dotat până în anul 2020 cu 30 de sateliţi.

Cel mai popular sistem al momentului este cunoscutul GPS, care derivă dintr-un program al armatei americane.

Rusia dezvoltă şi ea sistemul GLONASS. În viitor toate aceste sisteme de navigaţie vor fi integrate.