Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Moțiunea de cenzură va fi citită în ședința de plen a parlamentului

Şedinţa a fost convocată de preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, care au considerat că parlamentarii nu pot fi lipsiţi de dreptul de a depune o moţiune.

Moțiunea de cenzură va fi citită în ședința de plen a parlamentului
Foto: facebook.com/cameradeputatilor

Articol de Radiojurnal, 09 Septembrie 2021, 07:32

Moţiunea de cenzură, iniţiată de parlamentarii USR PLUS şi AUR împotriva guvernului condus de liberalul Florin Cîţu, va fi citită astăzi în şedinţa de plen a parlamentului programată la ora 16:00.

Şedinţa a fost convocată de preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, care au considerat că parlamentarii nu pot fi lipsiţi de dreptul de a depune o moţiune, în condiţiile în care, în Birourile Permanente Reunite, nu a fost posibilă stabilirea unei calendar de dezbatere, pentru că nu s-a întrunit cvorumul de şedinţă.

Biroul Politic Național al PNL convocat de premierul Florin Cîțu a decis ca parlamentarii partidului să nu participe la ședința de plen în care va fi citită moțiunea de cenzură. În caz contrar, senatorii și deputații care vor încălca decizia conducerii partidului vor fi sancționați chiar cu excluderea din PNL.

Florin Cîţu: Nu este vorba despre domnul Orban, este vorba despre membrii PNL, despre parlamentarii PNL care sunt acolo pentru că au fost votaţi pe listele PNL. Din punctul meu de vedere este inadmisibil să faci vreun demers pentru a-ţi da jos propriul guvern. Doar PSD face asta doar, doar Dragnea şi deocamdată văd că și USR a copiat această metodă.

Președintele PNL, Ludovic Orban, spune însă că un parlamentar nu poate fi sancționat dacă participă la ședința de plen a legislativului.

Ludovic Orban: Le atrag atenția colegilor mei mai înfierbântați că au obligația, atât ca cetățeni, dar și ca membri ai Partidului Național Liberal, să respecte Constituția și legile țării. Nu voi vota moțiunea de cenzură și niciun parlamentar al Partidului Național Liberal nu va vota moțiunea de cenzură.

Liderul PNL, Ludovic Orban, președinte al Camerei Deputaților, a explicat că a convocat împreună cu președintele Senatului, Anca Dragu, ședința de plen reunit pentru a respecta Constituția, după ce, de patru ori, conducerea Parlamentului nu a reușit să stabilească un calendar pentru moțiunea de cenzură.

Purtătorul de cuvânt al lui USR PLUS, Ionuț Moșteanu, spunea că demersul de convocare este normal şi a făcut apel către toți parlamentarii să participe la ședință.

Ionuţ Moşteanu: Dacă vreți ca Florin Cîțu să plece, veniți și votați! Dacă vreți să îl protejați ca până acum, protejați-l în continuare și consfințiţi acest parteneriat. Eu fac un apel la toți oamenii politici responsabili să nu mai facă astfel de abuzuri, să lase moțiunea să își urmeze parcursul.

PSD anunță că parlamentarii săi vor participa la ședința de plen reunit și vor susține demersul USD PLUS AUR, dacă moțiunea ajunge la vot. Grupul minorităților naționale nu va participa la niciuna dintre ședințele de plen pe tema moțiunii de cenzură, iar UDMR face din nou apel la responsabilitate și dialog între partenerii de coaliție.

Între timp, guvernul a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu un conflict cu Parlamentul pe tema moțiunii de cenzură. Executivul reclamă că documentul nu ar avea numărul minim de semnături valide și că președintele Camerei Deputaților nu a informat guvernul despre moțiune în aceeași zi în care a fost depusă.

Şedinţa de Guvern de mâine va avea loc, în premieră, la Timişoara
Politică 24 Aprilie 2024, 19:19

Şedinţa de Guvern de mâine va avea loc, în premieră, la Timişoara

Şedinţa de Guvern din 25 aprilie va avea loc, în premieră, la Timişoara.

Şedinţa de Guvern de mâine va avea loc, în premieră, la Timişoara
YOU+EU 2024:  “România poate și trebuie să-și facă auzită vocea”
Politică 24 Aprilie 2024, 14:10

YOU+EU 2024: “România poate și trebuie să-și facă auzită vocea”

Eurodeputatul Ramona Strugariu subliniază că Parlamentul European este instituția comunitară care reprezintă cel mai bine...

YOU+EU 2024: “România poate și trebuie să-și facă auzită vocea”
La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Politică 24 Aprilie 2024, 07:38

La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

Pentru pasionații de lectură care nu pot ajunge în Piața Unirii din Cluj-Napoca, site-ul oficial gaudeamus.ro oferă standuri...

La Cluj-Napoca începe Târgul de Carte Gaudeamus Radio România
Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene
Politică 23 Aprilie 2024, 18:36

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior s-au aflat astăzi în centrul discuţiilor pe care preşedintele Klaus Iohannis le-a...

Apărarea, investiţiile şi comerţul exterior, în centrul discuţiilor româno-sud-coreene
Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei
Politică 23 Aprilie 2024, 13:26

Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

PSD şi PNL au decis să meargă cu candidaţi separaţi la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, în locul lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei
Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică
Politică 23 Aprilie 2024, 13:16

Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică

Directiva europeană privind salariul minim pe economie trebuie pusă în aplicare până la 15 noiembrie.

Premierul cere ca proiectul de lege privind salariul minim pe economie sa fie pus cât mai rapid în transparență publică
Coaliţia de guvernare se află de ore bune în şedinţă
Politică 22 Aprilie 2024, 16:15

Coaliţia de guvernare se află de ore bune în şedinţă

Liderii PSD şi PNL decid dacă medicul Cătălin Cîrstoiu rămâne candidatul comun la Primăria Capitalei.

Coaliţia de guvernare se află de ore bune în şedinţă
BEC reia desemnarea președinților birourilor electorale din mai multe județe
Politică 20 Aprilie 2024, 11:13

BEC reia desemnarea președinților birourilor electorale din mai multe județe

Biroul Electoral Central a primit contestații legate de modul în care magistrații au fost desemnați în aceste birouri.

BEC reia desemnarea președinților birourilor electorale din mai multe județe