Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Moment istoric pentru Republica Moldova

Republica Moldova şi Georgia au parafat la Vilnius Acordurile de Asociere cu Uniunea Europeană, precum şi acordurile de liber schimb. Ucraina a respins însă semnarea unui acord.

Prim ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă şi preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaitė. Foto: eu2013.lt

Articol de Radiojurnal, 29 Noiembrie 2013, 21:20

Frontierele comerciale şi strategice ale Uniunii Europene şi Rusiei s-au modificat, odată cu parafarea, la Vilnius, de către Republica Molodva şi Gerogia, a Acordurilor de asociere şi liberalizare a schimburilor comerciale cu Uniunea.

Summitul Parteneriatului Estic a fost însă marcat de refuzul Ucrainei de a se apropia de Europa, potrivit redactorului Radio România, Simina Botar.

În context, Uniunea Europeană transmite că nu acceptă un veto din partea Rusiei asupra relaţiilor sale cu foste republici sovietice, încurajează semnatarele - Republica Moldova şi Georgia - să-şi continue eforturile şi lasă uşa deschisă celorlalte state, inclusiv Ucraina.

Moldova a îndeplinit toate punctele din foaia de parcurs

Summitul estic de la Vilnius a ridicat ştacheta pentru Republica Moldova - a reuşit să parafeze Acordul de asociere la Uniunea Europeană şi pe cel de liber-schimb, negociindu-le într-un termen mult mai scurt decât Ucraina; în plus, a reuşit să îndeplinească toate punctele din foaia de parcurs pentru ca să se poată cere de către Comisia Europeană liberalizarea regimului vizelor cu Republica Moldova.

Video: Parafarea acordului de asociere cu UE. Sursă: tvnewsroom.consilium.europa.eu

Prim-ministrul Iurie Leancă, impresionat că a fost cel care a pus vineri semnătura sa pe documente, după ce a muncit 15 ani ca să le facă posibile, s-a referit la chestiunea vizelor astfel:

"Într-o perspectivă apropiată urmează să ne bucurăm cu toţii de un alt avantaj, al apropierii noastre de Europa, şi anume circulaţia liberă, fără vize, în Spaţiul Schengen. Asta va însemna că familiile se vor putea reuni mult mai des, nu doar de sărbători şi nu doar acasă, în Moldova, ci în orice oraş din Europa", a spus Iurie Leancă.

Un vis "care ne uneşte pe toţi şi prinde tot mai mult contur"

Prim-ministrul Leancă a menţionat atât semnificaţia acestei zile pentru viitoarea aderare la Uniunea Europeană, un vis măreţ, care ne uneşte pe toţi şi prinde tot mai mult contur, a spus el, visul nostru cel mare, cel de integrare politică şi economică în UE, dar s-a referit mai ales la ceea ce începe de sâmbătă, pentru că parafarea de vineri este doar un pas.

Deci, Moldova se va strădui să se transforme într-o ţară previzibilă şi stabilă, să reclădească din temelii modul în care este construită societatea, după modelul ţărilor baltice, pentru a demonta sistemul sovietic şi a reuşi, ca şi ţările din Europa Centrală şi Răsăriteană, saltul înainte.

Statele din Parteneriatul Estic. Foto: eeas.europa.eu

Parteneriatul Estic "nu înseamnă numai economie"

Într-un fel sau altul, toţi oficialii, vineri, la Vilnius, fie ei din Uniunea Europeană sau din Moldova, vorbeau aceeaşi limbă.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a spus că Parteneriatul Estic nu înseamnă numai economie.

"Parteneriatul Estic nu înseamnă numai economie sau concepte abstracte.

"Este vorba de beneficii concrete pentru cetăţeni.

"Este vorba de înlăturarea barierelor, de a face ca oamenii să se poată întâlni.

"E vorba de procese de transformare de cea mai mare importanţă", a spus Jose Manuel Barroso.

Începutul unui "drum lung"

Preşedintele României Traian Băsescu a declarat la Chişinău că evenimentul de astăzi este un început de drum.

"Până la integrare drumul este lung şi adesea dificil, iar entuziasmul reuşitei trebuie să fie combustibilul pe care cetăţenii Republicii Moldova şi politicienii şi-l iau astăzi pentru a depăşi greutăţile procesului de integrare.

"Aş vrea să ştiţi că România a semnat Acordul de asociere şi Acordul de liber-schimb în 1993 şi a ajuns în Uniunea Europeană în 2007, la 14 ani de la semnarea celor două acorduri, dar evoluţiile au fost extraordinare, iar schimbarea României s-a făcut din temelii", a arătat Traian Băsescu.

Moldova a făcut "un pas uriaş"

Şeful guvernului României i-a asigurat pe cetăţenii moldoveni că vor primi sprijin de la Bucureşti în procesul de integrare europeană.

Victor Ponta susţine că are obligaţia să-i ajute şi să nu-i încurce, în aşa fel încât să nu dea "apă la moară" nici lui Vladimir Voronin, nici celor care vor să ţină ţara vecină cât mai departe de Europa.

"Trebuie să-i ajutăm cu asistenţă tehnică, cu proiecte de infrastructură, cu sprijinul politic pe care l-au avut necondiţionat; dar, într-adevăr, pasul făcut de Moldova la Vilnius este un pas uriaş şi trebuie să fim foarte inteligenţi şi foarte deştepţi în a-i sprijini ca acest drum să nu cumva să se întâmple să se oprească undeva la alegerile din toamna anului viitor" a spus prim-ministrul român.

Declaraţia premierului Victor Ponta vine în contextul poziţiei de zilele trecute a preşedintelui Traian Băsescu în care acesta s-a pronunţat deschis în favoarea unirii Republicii Moldova cu România.

Rusia acuză România pe Twitter

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, copreşedintele comisiei interguvernamentale ruso-moldoveneşti şi totodată reprezentant special al Kremlinului pentru Transnitria, acuză România de intenţia a de a anexa Republica Moldova. "Romania se pregăteşte de anschluss" a scris acesta, vineri, pe contul sau de Twitter, reacţionând la recenta declaraţie a preşedintelui Traian Basescu, potrivit căruia după aderarea la NATO şi UE, unirea cu Republica Moldova trebuie să devină cel de al treilea proiect fundamental de ţară al României.

Termenul "anschluss" este utilizat pentru a descrie anexarea Austriei de către Germania nazistă în anul 1938.

http://t.co/1rOfazbMZ1 Румыния готовится к аншлюсу

— Dmitry Rogozin (@Rogozin) November 29, 2013


În urmă cu două luni, vicepremierul rus a lansat la adresa şefului statului român o acuzaţie similară, preluată de mediile din Rusia şi România.

Rogozin scria atunci: "Calul Traian pregăteşte pentru Moldova o combinaţie în două mutări: mai întâi asocierea la UE, apoi "anschluss"-ul la România?.

În replică, Traian Băsescu afirma că România nu şi-a declarat niciodată intenţia de a anexa vreo ţară, arătând că vicepremierul rus Dmitri Rogozin "când se trezeşte, întâi face o declaraţie la adresa României şi apoi îşi bea ceaiul".

Ce câştigă UE şi România după summitul de la Vilnius

După summitul de la Vilnius, Uniunea Europeană şi România câştigă prin lărgirea spaţiului de stabilitate, comerţ şi democraţie, spun specialiştii, citaţi de redactorul Radio România.

Rusia are însă instrumentele necesare de presiune pentru a încerca să contracareze câştigul strategic dobândit de Uniune la Vilnius, atrage atenţia, la Radio România, analistul de politică externă Christian Mititelu, intervievat de redactorul Alexandru Olaru.

Christian Mititelu: Este şi un câştig strategic, în sensul că limitează ambiţiile Rusiei de a reconstrui într-un fel sau altul o nouă Uniune Sovietică. Să nu uităm că preşedintele Putin a spus că dispariţia Uniunii Sovietice a fost cea mai mare tragedie a secolului trecut.

Ce câştigă România după summitul de la Vilnius?

Christian Mititelu: Un vecin care va reprezenta, sperăm, o zonă de dezvoltare economică, de stabilitate şi de norme europene care se extind dincolo de Prut. Moldova trebuie să facă un efort serios în anul următor ca să poată semna, nu numai parafa acest acord şi dacă lucrul acesta se va face, cred că şi din punct de vedere strategic şi al stabilităţii este un câştig pentru România.

Rusia are instrumentele necesare să pună beţe în roate Republicii Moldova?

Christian Mititelu: Are, evident, pentru că Moldova este dependentă 100% din punct de vedere energetic de Rusia. Abia după ce se va termina acest gazoduct, care o leagă de România, cred că lucrurile se vor mai ameliora. Rusia când vrea să exercite presiuni, nu mai ţine cont de regulile scrise sau nescrise ale comerţului internaţional.

Summitul Parteneriatului Estic marchează şi revenirea unui război geopolitic?


Christian Mititelu
: Atrage atenţia că sfârşitul războiului rece, pe care noi l-am crezut complet îngropat, nu este chiar de îngropat şi că există posibilitatea ca această rivalitate, în aparenţă economică, dar în fapt strategică, să ia din nou forme ceva mai neplăcute.

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
În lume 28 Martie 2024, 19:32

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui

Papa Francisc oficiază liturghia într-o închisoare de femei din Roma.

Credincioșii catolici, protestanți și reformați marcheză Joia Sfântă înaintea Duminicii Paștelui
România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
În lume 28 Martie 2024, 17:28

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană

Potrivit datelor Eurostat, ţara noastră este pe locul al doilea, dupa Bulgaria, în timp ce în alte state europene costul...

România are printre cele mai mici costuri cu forţa de muncă din toată Uniunea Europeană
Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean
În lume 28 Martie 2024, 16:22

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean

Planul guvernelor Ucrainei şi Poloniei, de deblocare a graniţei este pus în aplicare, deşi "nu atât de repede pe cât ne-am...

Ucraina şi Polonia au făcut progrese în ceea ce priveşte deblocarea frontierei comune, spune premierul ucrainean
Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
În lume 28 Martie 2024, 12:33

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că avioanele de luptă F-16, furnizate de aliaţii din afara ţării,...

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul

Negocierile dintre Israel şi Hamas privind o încetare a focului sunt afectate şi de faptul că atât în cadrul guvernului...

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia

Motivul expulzării diplomatului rus este legat de ceea ce autoritățile letonă au numit o "comunicare publică inacceptabilă și...

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"
În lume 27 Martie 2024, 10:17

"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"

THE FINANCIAL TIMES: Misterioase sunt căile conștiinței globale. Politica mondială pare să funcționeze în continuare conform...

"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"
Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas
În lume 27 Martie 2024, 07:16

Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas

Transportul a fost descărcat de pe o navă care venea din Ecuador. Cocaina a fost încorporată într-un perete din interiorul...

Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas