Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Modificarea Constituţiei în Rusia

Opoziția non-sistem a condamnat cu vehemență modificarea Constituției ca o încercare de a permanentiza puterea lui Putin şi a actualului regim.

Modificarea Constituţiei în Rusia
Vladimir Putin - preşedintele Rusiei. Foto: kremlin.ru/events/president.

Articol de Alexandru Beleavski, 02 Iulie 2020, 14:27

Cea mai vastă modificare a Constituției Rusiei din 1993 a fost aprobată cu aproape 78% din voturile celor care au participat la referendumul constituțional. Prezența la urne a fost de 65%, iar Comisia electorală spune că nu a primit sesizări despre nereguli majore.

Noua Constituție întărește puterile președintelui, iar Vladimir Putin și-a dorit acest referendum, chiar dacă nu era necesar, pentru a demonstra tuturor că se bucură de sprijinul popular.

La nivel regional, singura care a votat împotrivă a fost în regiunea autonomă Neneţ, din nordul Rusiei. Plebiscitul pentru cele peste 200 de amendamente a fost amânată din 22 aprilie, din cauza pandemiei de coronavirus și s-a desfășurat pe parcursul a șapte zile, până ieri, pentru a minimiza riscurile contaminării.

Cel mai disputat dintre amendamente îi permite lui Vladimir Putin să candideze la două noi mandate prezidențiale de șase ani, liderul rus neexcluzând această posibilitate, în cazul aprobării modificărilor. Amendamentele extind atribuțiunile Parlamentului, Guvernului și puterii judecătorești, lăsând în mâinile președintelui controlul asupra lor și a mecanismelor decizionale.

Amendamentele interzic înstrăinarea teritoriului Rusiei, vizând Crimeea și Kurilele de Sud, impun prioritatea Constituției ruse față de legislația internațională, garantează indexarea anuală a pensiilor și alte drepturi sociale și, în premieră, includ în legea fundamentală elemente ale actualei ideologii conservatoare a Kremlinului.

Opoziția non-sistem a condamnat cu vehemență modificarea Constituției ca o încercare de a permanentiza puterea lui Putin şi a actualului regim.

Negocierile privind conflictul din Gaza continuă în Qatar
În lume 19 Martie 2024, 08:17

Negocierile privind conflictul din Gaza continuă în Qatar

Negocierile privind conflictul din Gaza continuă în Qatar, în pofida planurilor Israelului de a strămuta mai mult de 1 milion...

Negocierile privind conflictul din Gaza continuă în Qatar
SUA au distrus şapte rachete antinavă şi alte arme în zonele controlate de Houthi din Yemen
În lume 19 Martie 2024, 08:14

SUA au distrus şapte rachete antinavă şi alte arme în zonele controlate de Houthi din Yemen

Statele Unite au distrus luni şapte rachete antinavă, trei drone şi trei containere pentru arme în zonele controlate de...

SUA au distrus şapte rachete antinavă şi alte arme în zonele controlate de Houthi din Yemen
Explozii în Sevastopol
În lume 19 Martie 2024, 08:10

Explozii în Sevastopol

Mai multe explozii s-au auzit, luni seară, în Sevastopol, oraş ucrainean din peninsula anexată Crimeea.

Explozii în Sevastopol
MAE anunţă evacuarea altor cetăţeni români din Fâşia Gaza
În lume 19 Martie 2024, 07:32

MAE anunţă evacuarea altor cetăţeni români din Fâşia Gaza

Încă 11 cetăţeni români şi membrii de familie ai acestora au fost evacuaţi ieri din Fâşia Gaza şi au ajuns în Egipt, anunţă...

MAE anunţă evacuarea altor cetăţeni români din Fâşia Gaza
Franţa nu recunoaşte alegerile prezidenţiale din Rusia
În lume 18 Martie 2024, 23:29

Franţa nu recunoaşte alegerile prezidenţiale din Rusia

Parisul salută curajul cetăţenilor ruşi care şi-au manifestat în mod paşnic opoziţia faţă de ceea ce numeşte o atingere adusă...

Franţa nu recunoaşte alegerile prezidenţiale din Rusia
Casa Albă a transmis că alegerile din Rusia nu au fost în mod evident nici libere, nici corecte
În lume 18 Martie 2024, 23:28

Casa Albă a transmis că alegerile din Rusia nu au fost în mod evident nici libere, nici corecte

În 2020, Putin a fabricat amendamente la Constituţie care îi îngăduie să prezideze până în 2036, spune The Washington Post.

Casa Albă a transmis că alegerile din Rusia nu au fost în mod evident nici libere, nici corecte
Vladimir Putin a susţinut un discurs în Piaţa Roşie din Moscova
În lume 18 Martie 2024, 21:28

Vladimir Putin a susţinut un discurs în Piaţa Roşie din Moscova

Discursul a fost susținut în cadrul unei manifestații care a marcat 10 ani de la anexarea ilegală de către Rusia a peninsulei...

Vladimir Putin a susţinut un discurs în Piaţa Roşie din Moscova
Preşedinta Republicii Moldova a cerut Parlamentului de la Chişinău să declanşeze procedura de organizare a referendumului de aderare a ţării la UE
În lume 18 Martie 2024, 20:38

Preşedinta Republicii Moldova a cerut Parlamentului de la Chişinău să declanşeze procedura de organizare a referendumului de aderare a ţării la UE

Maia Sandu a anunţat și lansarea portalului "pentru.md" de informare a cetăţenilor privind beneficiile Uniunii Europene şi de...

Preşedinta Republicii Moldova a cerut Parlamentului de la Chişinău să declanşeze procedura de organizare a referendumului de aderare a ţării la UE