Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Miză europeană pentru alegerile anticipate din Grecia

Partidul de dreapta Noua Democraţie se exprimă în favoarea acordului încheiat cu UE şi FMI, în vreme ce coaliţia stângii radicale Syriza respinge în totalitate condiţiile acordului de finanţare externă.

Miză europeană pentru alegerile anticipate din Grecia
Liderul formaţiunii Syriza, Alexis Tsipras. Foto: AP.

Articol de Monica Chihaia, Atena, 13 Iunie 2012, 15:13

Ieşită din prim planul preocupărilor liderilor europeni, Grecia este în aşteptarea alegerilor anticipate de duminică, în contextul tot mai sumbru al calculelor pe care şi le face mai toată lumea, luând în considerare ieşirea ţării din zona euro.

Speranţele populaţiei sunt tot mai slabe pe fondul unei degradări tot mai evidente a situaţiei economice şi sociale.

Rezultatul alegerilor parlamentare de duminică va decide nu numai componenţa viitorului legislativ de la Atena, ci şi soarta Greciei pentru următorii ani.

Este un scrutin crucial, cel mai important din istoria recentă a Greciei, susţin analiştii.

Potrivit ultimelor sondaje, în cursa electorală principalele două formaţiuni politice se află, de pe poziţii distincte, într-o confruntare umăr la umăr.

Partidul de dreapta Noua Democraţie se exprimă în favoarea acordului încheiat cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, lăsând deschisă posibilitatea renegocierii anumitor capitole, în vreme ce coaliţia stângii radicale Syriza respinge în totalitate condiţiile acordului de finanţare externă a statului.

Dacă Syriza va câştiga aceste alegeri, Grecia ar putea intra într-o perioadă de mari frământări cu consecinţe dintre cele mai sumbre, sunt de părere majoritatea analiştilor politici.

Grecia "va rămâne în zona euro"

Liderul formaţiunii, Alexis Tsipras, a promis că va menţine statul în zona euro, în ciuda avertismentelor oficialilor europeni.

Alexis Tsipras a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă în cadrul căreia a refuzat să răspundă presei străine, că va desfăşura ceea ce a numit "o revoluţie paşnică" şi va acţiona astfel încât programul impus ţării de Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană să aparţină istoriei.

"Nu este doar o luptă în favoarea grecilor, ci a tuturor cetăţenilor europeni. Luptăm pentru a restabili procesul democratic în Europa", a adăugat liderul stângii radicale.

"Evenimentele din Spania confirmă poziţia pe care am adoptat-o de la început, aceea că această criză este o problemă paneuropeană şi că felul în care a fost gestionată a fost catastrofic din punct de vedere social şi complet lipsit de efect" , a mai spus Alexis Tsipras.

Liderul stângii radicale şi-a exprimat convingerea că alegerile de duminică vor aduce de această dată un guvern stabil.

În cazul unei victorii a partidului său, Alexis Tsipras spune că pentru formarea acestuia va coopera în exclusivitate cu forţele de stânga.

Grecia "trebuie să se schimbe"

De cealaltă parte, principalul său rival politic, liderul conservator Antonis Samaras, este de părere că Grecia trebuie să se schimbe, scrutinul de duminică oferind o oportunitate în acest sens.

Soluţiile propuse de preşedintele partidului Noua Democraţie vizează reducerea şomajului şi impulsionarea economiei.

Deşi partidul său susţine respectarea acordului de asistenţă financiară a Greciei convenit cu creditorii externi, Antonis Samaras subliniază că restricţiile bugetare impuse de instituţiile de supraveghere sunt o piedică în calea reformelor.

Liderul formaţiunii promite că va renegocia aceste condiţii şi va solicita măsuri urgente de redresare economică a ţării.

Grecia, "sprijinită de toţi membrii UE"
În lume 24 Mai 2012, 07:36

Grecia, "sprijinită de toţi membrii UE"

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy a declarat că reformele pe care Atena trebuie să le facă sunt cea mai...

Grecia, "sprijinită de toţi membrii UE"
Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei
În lume 19 Aprilie 2024, 16:32

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei

CIA a avertizat că Ucraina ar putea pierde războiul până la sfârşitul anului dacă nu va fi sprijinită corespunzător. Mâine,...

Miniştrii de Externe ai G7 susțin întărirea apărării antiaeriene a Ucrainei
Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"
În lume 19 Aprilie 2024, 13:53

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"

Surse militare iraniene au comunicat agenției Reuters că atacul a fost minimal și că, după toate probabilitățile a fost...

Israel, "atac de amploare redusă asupra Iranului"
Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene
În lume 19 Aprilie 2024, 09:55

Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene

Comandantul Forţelor Aeriene precitează că este pentru prima dată când unităţile ucrainene distrug un bombardier supersonic...

Bombardier supersonic cu rază lungă de acţiune, distrus de forţele ucrainene
Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 08:38

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan

Televiziunea de stat din Iran a informat despre explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan.

Presa iraniană raportează explozii la Aeroportul Internaţional din Isfahan
Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih
În lume 19 Aprilie 2024, 08:34

Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih

Un atac din partea Rusiei de la primele ore ale dimineţii de vineri a avariat infrastructura din oraşul ucrainean central...

Infrastructură avariată şi mai multe persoane rănite în oraşul ucrainean Krivi Rih
Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite
În lume 19 Aprilie 2024, 08:02

Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite

Premierul Marcel Ciolacu va avea vineri, în Abu Dhabi, o întrevedere cu reprezentanții Dubai Port World, pentru ca apoi...

Premierul Marcel Ciolacu încheie astăzi vizita în Emiratele Arabe Unite
Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan
În lume 19 Aprilie 2024, 07:28

Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan

Conform unor surse străine, americane și iraniene, Israelul atacat în această noapte, în jurul orei 4:00, zone din vestul...

Israelul a atacat Iranul. Cel puțin o explozie în zona orașului Isfahan