Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mitropoliţii Andrei Şaguna şi Simion Ştefan canonizaţi

La ultima şedinţă sinodală din 21 iulie 2011, ierarhii BOR au hotărât trecerea în calendare a noi doi sfinţi români: Mitropolitul Andrei Şaguna pentru ziua de 30 noiembrie şi Mitropolitul Simion Stefan, 24 aprilie.

Mitropoliţii Andrei Şaguna şi Simion Ştefan canonizaţi
Mitropoliţii Andrei Şaguna (1864-1873) şi Simion Ştefan (1643-1656)

Articol de Remus Rădulescu, 27 Iulie 2011, 11:09

Dosarele de canonizare ale celor doi mitropoliţi români din Ardeal evidenţiază o viata aleasă şi o activităte administrativ- cărturărească excepţională în slujba Bisericii Ortodoxe şi a neamului românesc.

Andrei Şaguna a fost Mitropolit al Ardealului între anii 1864-1873. S-a născut la 1 ianuarie 1808, la Mişkolţ, în nordul Ungariei, din părinţi de origine aromână.

Când tatăl său, negustor, a dat faliment, toată familia a fost nevoită să treacă la catolicism. Conform legilor de atunci, la vârsta de 18 ani, Atanasie (numele laic al viitorului Mitropolit) a revenit la Ortodoxie.

Studiile gimnaziale le-a urmat la Mişcolt şi Pesta, la Gimnaziul catolic al călugărilor piarişti din Pesta. Studiile superioare de Filozofie şi Drept le-a absolvit la Universitatea din Pesta. A urmat apoi cursurile Seminarului Teologic Ortodox de la Vârşeţ.

Află care au fost raţiunile canonizării celor doi mitropoliţi români în emisiunea Actualitatea credinţei realizată de Mircea Toma la 25 iulie 2011:

La 24 de ani, când a terminat studiile teologice, şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea sârbească Hopovo, unde a făcut un an de noviciat, iar la 25 de ani a fost tuns în monahism, pe 12 octombrie 1833, sub numele de Andrei.

Timp de 13 ani a activat în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe, apreciat în mod deosebit de ierarhi, între care şi marele mitropolit Ştefan Stratimirovici de la Karlovitz şi urmaşul său, Ştefan Stancovici, apoi de Iosif Raiacici, care va ajunge, în 1848, patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

În 1846, după moartea primului episcop român de la Sibiu, Vasile Moga, mitropolitul ortodox sârb de la Karlovitz, Iosif Raiacici, l-a numit pe arhimandritul Andrei Şaguna vicar general al Episcopiei vacante de la Sibiu. A fost hirotonit apoi arhiereu în Catedrala ortodoxă din Karlovitz în 1848.

În 1864 a devenit arhiepiscop si mitropolit al reînfiinţatei Mitropolii a Ardealului, pentru care a militat, prin numeroase memorii înaintate Curţii din Viena şi patriarhului ortodox sârb.

A murit la 16/28 iunie 1873 şi, potrivit dorinţei sale testamentare, a fost înmormântat lângă biserica mare din Răşinari, unde el slujise de multe ori, "fără pompă, fără muzică şi fără predică'" prohodit de un singur preot, duhovnicul său, ieromonahul Gherman Bogdan.

Cu toate acestea, la înmormântarea lui au participat mii de români veniţi din toate părţile Ardealului. Întreaga agoniseală a vieţii a lăsat-o prin testament Arhiepiscopiei Sibiului.

Simion Ştefan a fost arhiepiscop şi mitropolit al Bălgradului (Alba Iulia de astăzi) între anii 1643-1656, avându-i sub păstorire pe toţi românii ortodocşi din Ardeal.

El s-a remarcat prin abilitatea cu care reuşeste să nu îndeplinească cerinţele de calvinizare a românilor, acceptând numai folosirea exclusivă a limbii române în biserică.

Prin decretul de recunoaştere a principelui Gheorghe Rakoczy I, din 10 octombrie 1643, i s-au impus 15 îndatoriri care urmăreau calvinizarea Bisericii româneşti, dar pe care mitropolitul nu le-a respectat.

Simion Ştefan a intrat în istoria Bisericii şi Literaturii române prin prima traducere integrală a Noului Testament în româneşte. tipărită la Alba Iulia în 1648.

Proclamarea solemnă a canonizării lui Andrei Şaguna va avea loc la 16 octombrie 2011 la Sibiu, iar a lui Simion Ştefan, la Alba Iulia, la 21 octombrie 2011.

Sfântul Andrei - Apostolul românilor
Lumina credinţei 30 Noiembrie 2010, 00:22

Sfântul Andrei - Apostolul românilor

Peste 600 000 de români îşi serbează onomastica la 30 noiembrie.

Sfântul Andrei - Apostolul românilor
Papa Francisc în România
Lumina credinţei 27 Martie 2019, 11:26

Papa Francisc în România

În perioada 31 mai-2 iunie 2019, papa Francisc va face o vizită pastorală şi ecumenică în România.

Papa Francisc în România
Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult
Lumina credinţei 26 Noiembrie 2018, 11:25

Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult

Catedrala Naţională din Bucureşti a fost sfinţită duminică, 25 noiembrie 2018, în prezenţa a zeci de mii de credincioşi...

Catedrala Naţională a fost consacrată pentru cult
Lumina credinţei 22 Noiembrie 2018, 08:13

Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 25 noiembrie 2018

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhul Daniel al BOR vor sfinți duminică, 25 noiembrie, altarul noii Catedrale...

Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 25 noiembrie 2018
Sfânta Marie Mare
Lumina credinţei 15 August 2018, 00:16

Sfânta Marie Mare

Creştinii sărbătoresc la 15 august Adormirea Maicii Domnului, zi care poartă numele popular de Sfântă Mărie Mare.

Sfânta Marie Mare
Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită
Lumina credinţei 14 August 2018, 23:44

Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită

Coroana reconstituită în ateliere din București a fost adusă la Mănăstirea Putna în ajunul hramului Mănăstirii, Adormirea...

Coroana lui Ștefan cel Mare a fost reconstituită
Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor
Lumina credinţei 17 Mai 2018, 08:18

Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor

La 40 de zile după Paşti este sărbătorită Înălţarea Domnului la cer de pe Muntele Măslinilor. În România, Joia Înălţării este...

Ziua Înălţării Domnului şi a Eroilor
Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România
Lumina credinţei 27 Martie 2018, 08:02

Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România

În Catedrala Patriarhială din București va fi oficiat un Te Deum în cinstea membrilor Sfatului ţării care au votat Unirea...

Biserica Ortodoxă celebrează centenarul Unirii Basabiei cu România