Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Misterul stocurilor de grâne ale Chinei, mai mari decât ale restului lumii

CORRIERE DELLA SERA: Rezervele de cereale din silozurile chinezești depășesc 140 de milioane de tone: mult mai mult decât ceea ce lipsește de pe piață din cauza invaziei Rusiei.

Misterul stocurilor de grâne ale Chinei, mai mari decât ale restului lumii
Preşedintele Chinei, Xi Jinping. Foto: Arhivă.

Articol de Sergiu Şteţ, 09 Iunie 2022, 22:38

Rezervele de cereale stocate în silozurile chinezești depășesc 140 de milioane de tone: mult mai mult decât ceea ce lipsește de pe piață din cauza invaziei rusești din Ucraina. Dar de ce a fost Xi Jinping atât de pregătit pentru acest șoc? Și cum va folosi „comoara” pe care stă?

Există o țară în lume care, deși este mare importator de grâu, nu suferă în actuala criză, ba chiar poate profita de ea: China. Din motive „misterioase” a acumulat mai multe stocuri de grâu decât tot restul lumii la un loc.

A început să depozteze cereale în rezerva de stat cu mult înainte ca Vladimir Putin să lanseze agresiunea militară pe pământul ucrainean. Puzzle-ul rezervelor de alimente din Beijing ar putea fi rezolvat cu câteva răsturnări de situație, dacă Xi Jinping ar dori acest lucru.

Deocamdată nu putem decât să ne punem întrebări despre această situație anormală, despre posibilele ei explicații și evoluții ulterioare.

Datele sunt oficiale, și una dintre cele mai de încredere surse din acest sector este Serviciul Agricol Extern al SUA : rezervele de cereale deținute în silozurile chinezești depășesc 140 de megatone (milioane de tone). În sine, este o veste bună, dacă comparăm această cifră cu cantitatea de grâu lipsă de pe pieţele mondiale din cauza invaziei ruse a Ucrainei: cel mult 50 sau 60 de megatone.

Cu toate acestea, cantitatea imensă de rezerve chinezești este deconcertantă în comparație cu stocurile de cereale disponibile în restul lumii.

Rezervele din Statele Unite, Europa, Canada și Australia abia se apropie de 40 de megatone în total. Asia de Sud, care include India, are și mai puține tone rezervă (dar este adevărat că India a devenit un mare producător/exportator de grâu). Zona care include Orientul Mijlociu și Africa de Nord are rezerve cam la jumătate din cantitatea din Occident.

Dacă se face totalul tuturor acestor stocuri, concluzia este pozitivă și în același timp deconcertantă: cu un total de 280 de megatone de grâu, lumea are destule rezerve pentru a putea face față șantajului lui Putin, care acaparează exporturile ucrainene.

Ca și în cazul energiei fosile, nu ne confruntăm cu adevărat cu o penurie, iar anumite creșteri de prețuri sunt excesive în comparație cu dezechilibrele reale dintre cerere și ofertă. Cu toate acestea, întreruperile parțiale ale unor fluxuri tradiționale de aprovizionare sunt suficiente pentru a trimite piețele în fibrilație. În plus, rezervele de cereale sunt gestionate de fiecare națiune după criterii specifice, ele nefiind disponibile pentru a face față urgențelor locale.

„Misterul chinezesc”

Toate rezervele de cereale din lume adunate sunt sub cele peste 140 de megatone de care dispune China. Dimensiunea demografică a Imperiului de Mijloc nu este suficientă pentru a explica această disproporție. Cu cele 1,4 miliarde de locuitori ai săi, Republica Populară este departe de a reprezenta jumătate din populația lumii (aproximativ opt miliarde).

Supraabundența stocurilor sale este rezultatul unei politici deliberate, al unei acumulări care a început cu mult înainte de debutul războiului din Ucraina.

A știut Xi Jinping cu mult dinainte ce va face Putin și a prevăzut consecințele asupra pieței alimentare mondiale? Desigur, prima etapă a agresiunii ruse datează din 2014, așa că această explicație nu este în totalitate exagerată. Cu toate acestea, trebuie inserată într-un context mai larg.

Conducerea comunistă chineză este obsedată de problema autosuficienței alimentare, care, printre altele, determină expansiunea sa în Africa și America Latină. Este posibil ca liderii de la Beijing să fi anticipat o revenire a cererii globale de alimente post-Covid. Nomenclatura comunistă se teme de inflație, nu uită că una dintre cauzele exploziei protestelor sociale care au dus la tragedia din Piața Tiananmen din 1989 a fost costul ridicat al vieții.

Cu siguranță, fiind comercianți și speculatori, conducătorii chinezi au avut un fler remarcabil: dacă astăzi ar începe să-și vândă cerealele în exces pe piețe, ar obține profituri fenomenale. O vor face? Când o vor face? Cum?

Spre deosebire de rezervele de petrol, rezervele de cereale nu pot fi păstrate la infinit: sunt perisabile. Care va fi managementul activ al acestui imens patrimoniu alimentar pe care „stă” Xi Jinping?

Vânzarea treptată pe piețe, pe lângă realizarea de profituri în beneficiul statului chinez, ar avea un efect calmant asupra prețurilor mondiale; cu toate acestea, ar fi un prejudiciu cauzat regimului Putin, care ar fi lipsit de arma șantajului alimentar.

Ne putem imagina o mare diplomație umanitară, în care Beijingul să ofere ajutor pentru cereale țărilor cele mai afectate de criza actuală, în zone din Africa de Nord și Orientul Mijlociu? Mai devreme sau mai târziu vom afla ce strategii și ce calcule va adopta Xi Jinping pentru a-și folosi puterea în criza alimentară.

Misterul continuă însă să plutească în legătură cu motivul pentru care China a ajuns să fie atât de pregătită pentru criza cerealelor.

Articol de Federico Rampini

Traducerea: Ruxandra Lambru/RADOR.

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
În lume 28 Martie 2024, 12:33

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a declarat că avioanele de luptă F-16, furnizate de aliaţii din afara ţării,...

Avioanele F-16 "ar urma să ajungă în Ucraina la mijlocul verii"
Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul

Negocierile dintre Israel şi Hamas privind o încetare a focului sunt afectate şi de faptul că atât în cadrul guvernului...

Dispute în interiorul Hamas referitoare la tratativele cu Israelul
Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
În lume 28 Martie 2024, 08:40

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia

Motivul expulzării diplomatului rus este legat de ceea ce autoritățile letonă au numit o "comunicare publică inacceptabilă și...

Un diplomat rus a fost expulzat din Letonia
"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"
În lume 27 Martie 2024, 10:17

"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"

THE FINANCIAL TIMES: Misterioase sunt căile conștiinței globale. Politica mondială pare să funcționeze în continuare conform...

"Ucraina, Gaza și ascensiunea geopoliticii identitare"
Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas
În lume 27 Martie 2024, 07:16

Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas

Transportul a fost descărcat de pe o navă care venea din Ecuador. Cocaina a fost încorporată într-un perete din interiorul...

Captură de circa 170 de kg de cocaină în Portul Burgas
Mii de persoane au manifestat la Budapesta după dezvăluiri privind implicarea unui membru al guvernului într-un caz de corupție
În lume 27 Martie 2024, 06:47

Mii de persoane au manifestat la Budapesta după dezvăluiri privind implicarea unui membru al guvernului într-un caz de corupție

În Ungaria mii de persoane au manifestat ieri la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orbán, după...

Mii de persoane au manifestat la Budapesta după dezvăluiri privind implicarea unui membru al guvernului într-un caz de corupție
"Lumea se îndreaptă spre război"
În lume 27 Martie 2024, 06:38

"Lumea se îndreaptă spre război"

EL FINANCIERO: Cu greu putem găsi o altă epocă cu atât de mulți nebuni sau fanatici conducând în același timp. Putin, Kim...

"Lumea se îndreaptă spre război"
Miniştrii europeni ai agriculturii discută propunerile Comisiei de flexibilizare a politicilor agricole
În lume 26 Martie 2024, 14:03

Miniştrii europeni ai agriculturii discută propunerile Comisiei de flexibilizare a politicilor agricole

În paralel cu Consiliul pentru Agricultură, centrul european din Bruxelles este blocat pentru a treia oara în ultimele două...

Miniştrii europeni ai agriculturii discută propunerile Comisiei de flexibilizare a politicilor agricole