Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Mircea Diaconu - profil

Mircea Diaconu este noul ministru propus la ministerul Culturii.

Mircea Diaconu - profil

Articol de Ioana Dogaru, 02 Mai 2012, 10:14

Mircea Diaconu s-a născut la 24 decembrie 1949, în Vlădeşti, judeţul Argeş.

Este un binecunoscut actor de film şi teatru, a fost membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), între 1998 şi 2004, şi directorul Teatrului Nottara din Capitală, din 2004 până anul trecut.

A intrat în politică în 2008, când şi-a anunţat candidatura pentru un loc în Senat din partea PNL.

Din 2008, Mircea Diaconu este membru în Comisia de cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Senatului, iar de la începutul anului 2009, şi în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

Potrivit site-ului Senatului, Diaconu a participat, în timpul mandatului său, la 25 de iniţiative legislative, în domenii ca patrimoniul cultural, cinematografia, libertatea religioasă, educaţia, sănătatea, şi la 16 moţiuni, a luat de 80 de ori cuvântul în plen şi a făcut 12 declaraţii politice.

În 2011, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, printr-o decizie din 27 ianuarie, că Mircea Diaconu este în incompatibilitate, din decembrie 2008, în condiţiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală.

La începutul mandatului, Comisia juridică a Senatului constatase că nu există incompatibilitate între calitatea de senator a lui Mircea Diaconu şi funcţia de director al Teatrului Nottara. Diaconu a spus atunci că aşa cum s-a supus deciziei Senatului, va respecta decizia instanţei, astfel că şi-a dat demisia din funcţia de director al Teatrului Nottara, în decembrie 2011.

În octombrie 2011, ANI a sesizat Parchetul instanţei supreme să-l cerceteze pentru abuz în serviciu şi conflict de interese pe Mircea Diaconu, pentru că ar fi favorizat numirea soţiei sale, actriţa Diana Lupescu, în funcţia de regizor la Teatrul Nottara.

Potrivit ANI, Diaconu i-a aprobat acesteia participarea la concursul pentru ocuparea postului de regizor artistic, deşi ea nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului, neavând minimum un an de experienţă în domeniul regiei.

La concursul organizat pe 13 august 2007, Mircea Diaconu a fost preşedinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soţiei sale calificativul maxim, mai arăta ANI.

Bugetul ţării este blocat în parlament, în comisiile de specialitate
Politică 19 Martie 2026, 07:21

Bugetul ţării este blocat în parlament, în comisiile de specialitate

Lucrările au fost suspendate şi raportul final nu a mai ajuns în plen, aşa cum era programat, după ce PSD nu a mai avut...

Bugetul ţării este blocat în parlament, în comisiile de specialitate
O ședință a coaliției pe tema bugetului ar putea avea loc joi dimineață
Politică 18 Martie 2026, 21:31

O ședință a coaliției pe tema bugetului ar putea avea loc joi dimineață

Partidele din opoziție au criticat actuala guvernare, că nu a reușit să vină la timp în Parlament cu un proiect de buget...

O ședință a coaliției pe tema bugetului ar putea avea loc joi dimineață
Parlament: Atmosferă tensionată la dezbaterea bugetului
Politică 18 Martie 2026, 18:27

Parlament: Atmosferă tensionată la dezbaterea bugetului

Ședința comisiilor reunite pentru buget a fost întreruptă de la ora 16:30.

Parlament: Atmosferă tensionată la dezbaterea bugetului
Legea bugetului de stat este programată să intre miercuri după amiază în dezbaterile din plenul reunit
Politică 18 Martie 2026, 13:23

Legea bugetului de stat este programată să intre miercuri după amiază în dezbaterile din plenul reunit

Discuții contradictorii la comisiile de buget-finanţe privind bugetul Ministerului Muncii.

Legea bugetului de stat este programată să intre miercuri după amiază în dezbaterile din plenul reunit
Parlamentarii din comisiile de buget-finanţe continuă discuţiile pe proiectul de buget
Politică 18 Martie 2026, 10:24

Parlamentarii din comisiile de buget-finanţe continuă discuţiile pe proiectul de buget

Votul final asupra bugetului de stat pe 2026 este programat joi.

Parlamentarii din comisiile de buget-finanţe continuă discuţiile pe proiectul de buget
PSD solicită premierului să aprobe scutirea fermierilor de la plata accizei şi a TVA-ului pentru motorină
Politică 18 Martie 2026, 08:51

PSD solicită premierului să aprobe scutirea fermierilor de la plata accizei şi a TVA-ului pentru motorină

Mecanismul propus prevede alocarea unor tichete valorice emise de Imprimeria Naţională pentru achiziţia a 78 litri de...

PSD solicită premierului să aprobe scutirea fermierilor de la plata accizei şi a TVA-ului pentru motorină
Discuţii în coaliţia de guvernare privind bugetul şi stabilitatea politică
Politică 18 Martie 2026, 07:12

Discuţii în coaliţia de guvernare privind bugetul şi stabilitatea politică

Dacă social-democrații vin cu amendamente care schimbă semnificativ cifrele din proiectul elaborat de guvern, liberalii...

Discuţii în coaliţia de guvernare privind bugetul şi stabilitatea politică
Mircea Abrudean: Stabilitatea guvernării este dată de votul din Parlament
Politică 17 Martie 2026, 14:50

Mircea Abrudean: Stabilitatea guvernării este dată de votul din Parlament

Preşedintele Senatului spune că menținerea stabilității politice este principala provocare a României în acest moment.

Mircea Abrudean: Stabilitatea guvernării este dată de votul din Parlament

Radio România

Prețul gazului a depășit pragul de 70 de euro pe un megawatt-oră în Europa, după ce Iranul a atacat Qatarul

Summit european cu agendă încărcată, la Bruxelles: Premierul ungar, în centrul atenției

Summit european cu agendă încărcată, la Bruxelles: Premierul ungar, în centrul atenției

Summit european cu agendă încărcată, la Bruxelles: Premierul ungar, în centrul atenției
ANM: Cod galben de vânt puternic, vineri, în opt judeţe

ANM: Cod galben de vânt puternic, vineri, în opt judeţe

ANM: Cod galben de vânt puternic, vineri, în opt judeţe
SATU MARE: „Grădină de ploaie” care adună și gestionează eficient apa, în orașul Livada

SATU MARE: „Grădină de ploaie” care adună și gestionează eficient apa, în orașul Livada

SATU MARE: „Grădină de ploaie” care adună și gestionează eficient apa, în orașul Livada