Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Minivacanţa de 1 mai: Peste 80%-grad de ocupare în hotelurile de pe litoral

Invitatul "Apelului matinal" a fost ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin Daniel Cadariu.

Minivacanţa de 1 mai: Peste 80%-grad de ocupare în hotelurile de pe litoral

Articol de Cătălin Cîrnu, 28 Aprilie 2022, 09:33

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (28 aprilie, ora 8:30) - Realizator: Cătălin Cîrnu - Ușor, ușor, ne îndreptăm către mini, minivacanța de 1 Mai. Sezonul estival începe oficial peste două zile, iar hotelierii se așteaptă că cel puțin 30 de mii de turiști să aleagă destinații de pe litoral pentru petrecerea minivacanței de 1 Mai, perioadă în care nu lipsesc evenimentele în aer liber, excursiile și petrecerile, inclusiv de Ziua Internațională a Muncii. Operatorii anunță că pregătirile pentru minivacanța ce urmează în weekend se află pe ultima sută de metri și promit că sezonul estival va începe în cele mai bune condiții, cele mai căutate stațiuni fiind Mamaia și Costinești, iar invitatul "Apelului matinal" de astăzi este ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin Daniel Cadariu. Bună dimineața!
Constantin Daniel Cadariu: Bună dimineața, mulțumesc pentru invitație.
Realizator: Mulțumim și noi că ați acceptat-o. Din informațiile de care dispuneți în acest moment, cum va arăta minivacanța de 1 Mai pe litoral, pentru că se deschide oficial și sezonul turistic?
Constantin Daniel Cadariu: În momentul de față, lucrurile arată promițător. Până în acest moment, a fost un efort comun atât al autorităților, cât și din partea operatorilor economici. Cu ocazia acestei minivacanțe de 1 Mai, conform raportărilor de până în acest moment, pe litoral vor fi deschise peste 100 de hoteluri și, tot până în acest moment, gradul de ocupare este de peste 80%, cu un procent ceva mai mare la Costinești, acolo unde va avea loc un festival "Beach, Please!", care este dedicat muzicii hip-hop și rap. Una cu alta, inclusiv cei de la Ministerul Mediului au informat public, în zilele trecute, că au întreprins foarte multe acțiuni, au curățit plajele, le-au afânat, le-au nivelat, au curățat foarte multe deșeuri de acolo și, ulterior, au predat acele porțiuni de plajă către agenții economici care au contracte de concesionare, pentru ca aceștia să aibă intervalul să se pregătească pentru venirea turiștilor.
Realizator: Mai ales că apa mării, deocamdată, este rece, plajele trebuie să fie îmbietoare pentru noi toți. Schimbăm un pic registrul și ne raportăm la vacanțele din România. Ce se va întâmpla cu voucherele, pentru că, la un moment dat, executivul a spus că vor fi ceva clarificări.
Constantin Daniel Cadariu: În decembrie a fost adoptată ordonanța de urgență care permite tuturor instituțiilor publice din România să emită tichete de vacanță. În baza acelei ordonanțe de urgență, toate instituțiile și-au prins sumele necesare în bugete. Din informațiile de până la acest moment rezultă că peste 97 de milioane de lei au ajuns în conturile salariaților, mai e până să ajungă la toți. Din punctul acesta de vedere, cel puțin al minivacanței de 1 Mai, există avantajul că acei salariați de la stat care nu au utilizat voucherele din 2019 și 2020 le pot utiliza acum cu această ocazie, pentru că ele au o valabilitate prelungită până la 30 iunie.
Realizator: După doi ani de pandemie, turismul românesc, în acest sezon 2022, va arăta mai bine?
Constantin Daniel Cadariu: Eu am speranța că da, și cu argumente. Pe unul dintre ele vi-i l-am prezentat deja - faptul că spre deosebire de 2021, deja sunt aceste vouchere pentru salariații din sistemul bugetar. Există posibilitatea și pentru agenții economici din privat să emită astfel de vouchere, care merg cu o valoare mult mai mare, de 1450 de lei și pot ajunge până la șase salarii minime pe economie. Pe de altă parte, dacă discutăm, totuși, de litoral, chiar astăzi va fi adoptată o ordonanță de urgență care va permite niște acte adițional la contractele existente, astfel încât spre deosebire de anul trecut, operatorii economici să poată amplasa șezlonguri, umbrele și toate cele necesare turiștilor în apropierea apei. Tot în ideea de a avea șansa ca în 2022, din punct de vedere al indicatorilor, să ne apropiem de ce se întâmpla în turismul românesc în 2019. Ministerul va lansa un program pentru a sprijini, pentru a încuraja agențiile de turism să aducă cât mai mulți turiști străini în România. Va fi un program denumit "Program de simulare a incoming-ului", primind, așa cum spuneam, acei tour operatori care vor face acest lucru. Poate mai curând pe termen mediu, decât pe termen scurt. În sfârșit, ne apropiem de forma finală a Legii turismului, în care vom defini în totalitate organizațiile de management al destinațiilor - cele care pentru viitor se vor ocupa în special de dezvoltarea și promovarea turistică a unei destinații.
Realizator: Aminteați chiar dumneavoastră în urmă cu câteva clipe. Cum am putea să îi atragem pe turiștii din alte țări în România, mai ales că în acest moment ministerul a anulat toate parrticipările României la târgurile de profil? Așadar, cum putem promova mai bine România ca brand turistic puternic și ca destinație turistică internațională?
Constantin Daniel Cadariu: În afară de cele prezentate, aș mai aminti faptul că am emis un ordin de ministru prin care am constituit un consiliu de brand turistic național, care are exact această atribuție principală - de a propune ministerului modalități mai eficiente poate decât în trecut, de promovare a tot ce înseamnă destinație turistică din România. Practic, de a le sugera care este modalitatea de a cheltui banii pe care îi avem prevăzuți în buget, pentru această componentă.
Realizator: Rămânem atenți la tot ceea ce se întâmplă. O ultimă întrebare, așa, pe final de interviu. Nu știu dacă vreți să ne spuneți unde vă petreceți minivacanța de 1 mai? În ce zonă?
Constantin Daniel Cadariu: Cred că sunt convins, de fapt, că familia merită să fim împreună, motiv pentru care voi fi acasă, în Bucovina.
Realizator: Da, frumos a fost și de Paște, frumos nu e doar în Bucovina, ci în multe alte locuri ale țării. Mulțumim pentru discuția pe care am purtat-o.
Constantin Daniel Cadariu: Și eu vă mulțumesc. Bună ziua!

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
România 25 Aprilie 2024, 21:43

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a precizat pentru Radio România Actualități că "deocamdată nu există indicii...

Slănic Prahova: Strada surpată, monitorizată de autorități
Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
România 25 Aprilie 2024, 21:05

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro

Procurorii din România ai Parchetului European investighează o posibilă fraudă de peste o jumătate de milion de euro, cu care...

Investigarea unei posibile fraude de peste o jumătate de milion de euro
Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
România 25 Aprilie 2024, 20:58

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara

A fost asigurată suma totală de 9,3 miliarde de lei pentru plata în avans, respectiv la începutul lunii mai, a pensiilor şi a...

Şedinţă de guvern organizată în premieră la Timişoara
Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
România 25 Aprilie 2024, 20:44

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova s-a reunit în această după-amiază pentru a analiza situaţia de la...

Reunirea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova
Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
România 25 Aprilie 2024, 20:39

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie

Ministerul Energiei a lansat două programe de finanţare a proiectelor pentru surse regenerabile de energie şi modalităţi de...

Finanţarea proiectelor pentru surse regenerabile de energie
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
România 25 Aprilie 2024, 19:32

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

Potrivit unor surse judiciare, fostului președinte Ion Iliescu îi va fi adusă la cunoștință calitatea de suspect vineri, la...

Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA
România 25 Aprilie 2024, 19:22

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA

Jurnalistul Grigore Cosma, etnic român din Odesa: Cu părere de rău, aceste ajutoare pot fi folosite acum doar pentru apărare,...

Ucraina aşteaptă ajutoarele militare din SUA
România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza
România 25 Aprilie 2024, 19:13

România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza

Liderii a 18 ţări, între care preşedintele Klaus Iohannis, au semnat o declaraţie comună prin care cer eliberarea ostaticilor...

România şi alte 17 state au semnat o declaraţie comună pentru eliberarea imediată a ostaticilor din Fâșia Gaza