Mesaj al fostului președinte Emil Constantinescu

Mesajul prof. Emil Constantinescu
adresat participanţilor la conferinţa naţională
Provocări actuale şi de perspectivă ale dezvoltării durabile a României, în contextual celor mai recente cerinţe ale practicii economico-sociale


Regret că participarea mea la un summit al actualilor şi foştilor preşedinţi ai ţărilor din Estul Europei, care se desfăşoară în aceste zile la Sarajevo şi care abordează viitorul Uniunii Europene, mă împiedică să fiu alături de dumneavoastră. Doresc să felicit organizatorii conferinţei Provocări actuale şi de perspectivă ale dezvoltării durabile a României, în contextual celor mai recente cerinţe ale practicii economico-sociale pentru tema dezbaterii: strategia de dezvoltare durabilă a României.
Nu este prima dată când se discută acest subiect, dar pe măsura trecerii timpului ne dăm seama cât de mult ne lipseşte o astfel de strategie. Nu numai din punct de vedere al dezvoltării economice, ci mai ales din cauza degradării continue a relaţiilor interumane marcată de divizarea societăţii, neîncrederea în instituţii şi lipsa speranţei într-un viitor mai bun. Această dezbinare generală a devenit evidentă după 2007, când românii şi-au realizat visul secular de a avea asigurată independenţa şi integritatea – de către NATO şi securitatea economică – de către UE. Dar tocmai acum ne dăm seama că, în ciuda unei creşteri substanţiale a PIB şi a rezervelor în valută ale Băncii Naţionale, faţă de situaţia catastrofală din anii ’90, în acea perioadă a existat o solidaritate naţională pe care am pierdut-o acum. Acea solidaritate naţională s-a construit în jurul proiectului integrării României în NATO şi UE şi atunci românii au fost dispuşi să plătească un greu preţ social pentru un proiect în care credeau şi pe care şi-l doreau.
În ultimii nouă ani, în ciuda ritmului creşterii economice, populaţia este dezamăgită de inconsistenţa programelor electorale, de incoerenţa prestaţiei guvernamentale şi de haosul legislativ. Aceasta se întâmplă pentru că avansăm cu spatele la viitor şi la finalul fiecărui an asistăm la o ceartă penibilă pentru împărţirea veniturilor de la buget, între diferite grupuri de interese centrale şi locale.
Situaţia nu poate fi rezolvată doar de o strategie de dezvoltare pe termen mediu, dacă nu se construieşte pe baza unei viziuni româneşti asupra lumii globalizate în societatea cunoaşterii, pentru cel puţin următorii treizeci de ani. Aceasta este misiunea elitelor intelectuale româneşti, pentru că lor le revine vina că s-au trezit prea târziu şi integrarea în UE ne-a găsit nepregătiţi pentru afirmarea identităţii noastre în cadrul european şi mondial. Este incorect să acuzăm pentru nerealizările României companiile sau băncile străine care îşi urmăresc profitul propriu sau alte state membre care îşi promovează propriile interese, dacă noi nu putem sau nu ştim să promovăm şi să apărăm interesele noastre.
Nu poate exista un proiect valabil de dezvoltare sustenabilă a României dacă acesta nu pleacă de la resursele minerale ale subsolului, pentru că le avem şi de la excepţionalele resurse ale solului, pentru că le avem şi nimeni nu le poate exploata împotriva voinţei noastre. Atuul principal al României în societatea globalizată a cunoaşterii nu este volumul resurselor naturale, ci extraordinara lor diversitate care poate fi valorificată doar printr-un management inteligent care să anticipeze ce tip de resurse vor fi utilizate de tehnologiile viitorului. Această anticipare a viitorului face posibilă o programare pe termen lung a resurselor financiare pentru dezvoltarea unor sectoare industriale prioritare, pregătirea unor resurse umane înalt educate şi a unor competenţe profesionale în domeniile alese ca prioritare. Performanţa resurselor umane în domeniile de interes naţional nu este legată numai de o bună calificare profesională, ci şi de motivaţia personală dar şi colectivă generată de ambiţia afirmării României pe plan european şi mondial.
În ceea ce priveşte „buna guvernare”, ca un cunoscător al resurselor naţionale ale subsolului vă pot spune că atât timp cât toate evaluările Consiliului Economic European şi ale Institutului Geologic al SUA ne plasează pe locurile 3–4 din punct de vedere al resurselor geologice, iar în ierarhiile economico-sociale de la Bruxelles ne plasăm pe locurile 27–28, orice discuţie asupra bunei guvernări este inutilă. O situaţie asemănătoare priveşte agricultura. Cum se poate justifica decalajul între producţiile obţinute de Olanda şi Danemarca pe terenuri nisipoase şi în condiţiile unei clime nefavorabile şi cele din România, care deţine circa 70% din solurile cu cernoziom cele mai fertile din UE?
În aceste condiţii, este clar că nu numai furtul celor care au văzut „ţara ca o pradă” este de vină. Incompetenţa, lenea, prostia demnitarilor şi indolenţa aparatului birocratic la care se adaugă secretomania care maschează corupţia au dus la plasarea României în această poziţie ruşinoasă, la coada Europei.
În ceea ce priveşte programarea investiţiilor, este corect să investim în IT pentru a valorifica inteligenţa şi creativitatea nativă a tinerilor români, dar cum putem justifica, într-o ţară care dispune de resurse proprii de petrol şi gaze de înaltă calitate şi de enorme zăcăminte de sare, falimentul industriei petrochimice? Şi dacă luăm în considerare vastele terenuri agricole de care dispunem, falimentul industriei îngrăşămintelor chimice?
Aici nu este vorba numai de subminarea economiei naţionale, ci chiar de trădare a intereselor naţionale. Nu suntem victime ale unei conspiraţii internaţionale, ci ale propriilor noastre carenţe şi greşeli. În actualele condiţii, principalul scop al unei strategii de dezvoltare durabilă este reclădirea speranţei şi realizarea unei noi solidarităţi naţionale. Solidaritatea naţională nu poate fi construită decât în jurul unui proiect identitar vizionar care să aibă drept ţel restituirea demnităţii naţionale şi a respectului de sine al fiecărui cetăţean.
Vă mulţumesc pentru ocazia pe care mi-aţi oferit-o de a vă împărtăşi gândurile mele şi vă urez succes în demersul perseverent şi tenace de a asigura ţării noastre viitorul pe care îl merită.