Medicii români fac sânge în eprubetă

Descoperirea unui substitut al sângelui ar putea salava viaţa multor oameni şi înlesni activitatea „urgentiştilor”, în special

Medicii români de la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj au creat în eprubetă o substanţă care poate ţine locul sângelui.

Substanţa este bazată pe apă, săruri, dar şi hemeritrina, un compus incolor cu aceeaşi funcţie cu sângele şi care provine de la unele organisme nevertebrate marine.

Hemeritrină este de fapt o proteină tot pe bază de fier ca hemoglobina din sângele nostru, dar mult mai rezistentă la factorii de stres.

Specialiştii care au lucrat la proiect consideră că tocmai acesta ar fi motivul pentru care toţi cei care au încercat să producă sânge artificial au eşuat în testele clinice până acum – şi anume reacţiile secundare care implică factorii de stres din sânge, cum ar fi apa oxigenată, al cărei nivel din sânge depinde mult de boli, stres, efort fizic.

Produsul a fost deja testat pe şoareci şi pe culturi de celule umane şi nu au apărut efecte adverse.

La testele de laborator, reţeta se dovedeşte eficientă în cazul apariţiei factorilor de stres mecanic şi chimic şi pare să nu determine toxicitate ca altele.

Noua descoperire are un rol deosebit de important pentru dezvoltarea ulterioară a medicinii, întrucât compusul ar putea fi folosit în caz de urgenţă, pentru transfuzii, salvând astfel vieţi în primele 20 de minute de la producerea unui accident grav cu pierdere masivă de sânge sau după intervenţii chirurgicale cu acelaşi rezltat - situaţii considerate critice de urgentişti.

Soluţia temporară propusă de echipa de cercetători condusă de conferenţiarul universitar Radu Silaghi-Dumitrescu nu a primit încă aprobarea de a fi folosită pentru uz uman, deşi în ultimul timp numărul donatorilor şi depozitele de sânge existente au scăzut dramatic.

În alte ţări precum Africa de Sud şi Rusia se foloseşte în prezent un produs-substitut al sângelui, dar nu la scară mare.

Stresul – principalul factor de risc

Până la testarea produsului pe subiecţi umani, conferenţiarul Radu Silaghi-Dumitrescu îşi propune să defiitiveze verificările asupra oricăror efecte pe care acesta l-ar putea avea supra şoarecilor de laborator, care până acum nu au manifestat nici o reacţie, după administrarea sa.

Cercetătorul român susţine că o astfel de muncă incumbă riscuri foarte mari în privinţa subiecţilor şi-şi doreşte să le minimalizeze pe cât posibil...

Audio: interviu cu conferenţiarul Radu Silaghi-Dumitrescu.

Dar echipa sa are şi alte preocupări, printre care lucrul asupra unor medicamente oncologice.

Prioritatea oamenilor de ştiinţă de la Cluj rămâne însă lupta împotriva stresului chimic din organism, implicat şi chiar generator de boli, în unele cazuri.

El se manifestă în principal sub forma unor molecule simple de tipul celor din apa oxigenată sau a oxizilor de azot de felul gazelor prezente în eşapamentul de la maşini, de exemplu, dar şi prin molecule mai complexe.

Stresul chimic, în ciuda toxicităţii sale, poate funcţiona şi ca un vaccin. Conferenţiarul Radu Silaghi-Dumitrescu i-a dat Andreei Marin exemplul celor care fac efort fizic şi care prezintă în prima zi procente mari de hemoglobină degradată în procese de stras.

A doua zi de efort fizic susţinut, ccenraţia scade, ceea ce l-a determinat pe omul de ştiinţă român să creadă că ar fi vorba despre o reacţie a organismului bazată pe detectarea factorilor de stres menită să-l facă mai rezistent.

La fel funcţionează, potrivit cercetătorului clujan şi unele creme cosmetice foare bogate în anti-oxidanţi, precum coenzima Q, care în exces devine toxică, provoacă stres la nivelul pielii, iar pielea şi activează mecanismele de apărare şi astfel devine mai fermă ( adică se scapă de riduri!)

Nu există termene fixe pentru încheierea cercetărilor

Cercetătorul Radu Silaghi-Dumitrescu susţine că nu are termene fixe pentru încheierea cercetărilor sale în vreun domeniu sau altul şi itează o situaţie competitivă, când sportivul uită de sport, cu ochii la tabela de marcaj.

Singurul scop declarat al omului de ştiinţă român este să-şi poată desfăşura în continuare nestingherit, alături de echipa sa, lucrările, din care „ar putea ieşi ceva bun!”