Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Măsuri simbolice luate de noul guvern francez

Membrii executivul francez s-au pus de acord asupra reducerii propriilor salarii cu 30% şi asupra semnării unei carte deontologice.

Măsuri simbolice luate de noul guvern francez
Premierul francez, Jean-Marc Ayrault. Foto: Reuters

Articol de Roxana Vasile, Paris, 19 Mai 2012, 11:21

La Paris, a avut loc tranziţia de putere, noul guvern, rezultat în urma victoriei electorale a lui François Hollande, ocupându-şi posturile.

Prima şedinţă a noului Guvern şi primele măsuri mult aşteptate.

Cei 34 de membri, miniştri şi secretari de stat ai Cabinetului, condus de premierul Jean-Marc Ayrault, reuniţi în prezenţa preşedintelui François Hollande, au adoptat câteva măsuri simbolice, în primul rând, cea privitoare la micşorarea cu 30% a propriilor salarii şi, cum acestea nu sunt confidenţiale, s-a anunţat că de acum înainte un ministru va câştiga 9.940 de euro brut faţă de 14.200, cât primea până acum.

Remuneraţia brută a preşedintelui şi premierului a fost şi ea diminuată, de la 21.300 la 14.910 euro.

"Cred că este un semnal important cât câştigă ei cu adevărat. E pentru prima dată, după mult timp, dacă nu pentru prima dată,vreodată, când are loc o adevărată scădere a salariilor aleşilor.

Semnalul e important în perioadă de criză, echivalează cu a spune 'iată, eforturile sunt împărţite'. Este, totodată, şi un semnal puternic, pe care vrea să-l transmită François Hollande.

Trebuie oprită risipa şi trebuie revenit la principii mai sănătoase de folosire a banului public cu mult mai multă moralitate şi parcimonie", a spus Vincent Quivy, ziarist, autorul cărţii "Scumpii aleşi".

Carte deontologică pentru membrii executivului

În paralel, la propunerea primului ministru, toţi membrii guvernului au semnat o cartă deontologică, absolut necesară în viziunea noului preşedinte al Republicii.

Buna funcţionare a democraţiei trece prin existenţa unei legături de încredere între cetăţeni şi cei care îi guvernează.

Această încredere se construieşte zi de zi prin acţiunea şi imaginea membrilor Cabinetului, se arată în cartă.

Printre principiile simple, care trebuie să ghideze comportamentul membrilor guvernului, se numără solidaritatea şi colegialitatea, concertarea şi transparenţa, imparţialitatea, disponibilitatea, integritatea şi exemplaritatea.

Premierul Jean-Marc Ayrault, care se vrea intransigent, a declarat că cine nu va respecta carta, va părăsi funcţia.

În majoritatea ministerelor schimbarea de ştafetă de la miniştri de dreapta la cei de stânga a fost caracterizată prin respect şi cordialitate.

La Externe, de pildă, Alain Juppé i-a urat succesorului său "Bună navigare pe marea furtunilor", ceea ce l-a făcut pe Laurent Fabius să-i răspundă "Puterea trece, interesele Franţei rămân".

Presei nu i-a scăpat, în schimb, ambianţa mai puţin călduroasă de la Interne, unde noul ministru Manuel Valls a promis că nu va da dovadă nici de angelism, dar nici nu se va angaja într-o cură nebună a cifrelor şi stigmatizării unei comunităţi, critică abia voalată la adresa politicii duse de predecesorul Claude Guéant.

Video: Imagini din timpul primei şedinţe a noului cabinet francez

Franţa îşi alege preşedintele
În lume 06 Mai 2012, 11:21

Franţa îşi alege preşedintele

Clasat primul în turul întâi şi favorit în sondaje, François Hollande speră să devină primul lider socialist al Franţei din...

Franţa îşi alege preşedintele
Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză
În lume 25 Aprilie 2024, 20:53

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză

Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene a decis să iniţieze mecanismul de acţiune pentru cazuri de criză, pentru...

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză
Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai
În lume 25 Aprilie 2024, 20:49

Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că plănuieşte să viziteze China în luna mai.

Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai
Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl
În lume 25 Aprilie 2024, 20:35

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia reactorului 4 al centralei nucleare de la Cernobîl din Ucraina, pe atunci parte...

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl
Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul
În lume 25 Aprilie 2024, 20:32

Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul

Comisia Europeană a decis anul acesta să nu mai înnoiască autorizarea pentru opt tipuri de arome care sunt adăugate anumitor...

Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul
Ședință a cabinetului de război israelian
În lume 25 Aprilie 2024, 15:35

Ședință a cabinetului de război israelian

Cabinetul de război israelian se reunește pentru a discuta despre o posibilă operațiune militară de amploare în Rafah din...

Ședință a cabinetului de război israelian
Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza
În lume 25 Aprilie 2024, 14:48

Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza

Armata israeliană a comunicat că a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore.

Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza
Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene
În lume 25 Aprilie 2024, 14:36

Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene

Rachetele cu rază lungă de acţiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat...

Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene