Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Măsuri pentru ecologizarea gropilor de gunoi

Uniunea Europeană a elaborat o legislaţie strictă privind ecologizarea acestora, a pus la dispoziţie fonduri importante pentru încadrarea în normele europene.

Articol de George Nuţă, 10 Decembrie 2015, 10:18

Gropile de gunoi au reprezentat şi reprezintă una dintre problemele nerezolvate în România.

Uniunea Europeană a elaborat o legislaţie strictă privind ecologizarea acestora, a pus la dispoziţie fonduri importante pentru încadrarea în normele europene.

Din păcate, nici până acum nu s-au dus la îndeplinire obligaţiile asumate.

Audio: Europa verde. Euranet Plus.

Domnul Mihai Roşioru, de la Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti, ne prezintă poziţia acestui for privind încălcarea legislaţiei de mediu în ţara noastră.

Mihai Roşioru
: Comisia Europeană a transmis României un aviz motivat privind aplicarea Directivei europene ce legiferează gestionarea deşeurilor. Este vorba de o nouă etapă în cadrul unei proceduri normale de constatare a încălcării obligaţiilor legale ce-i revin unui stat membru, în cazul acesta fiind vorba de o directivă care a intrat în vigoare la finalul anului 2008 şi care priveşte modul în care statele membre respectă mediul înconjurător prin gestionarea eficientă a deşeurilor.

Reporter: Câte gropi de gunoi din România nu respectă legislaţia europeană?

Mihai Roşioru
: Comisia Europeană a constatat, în cadrul unei proceduri care se repetă o dată la trei ani, că România nu respectă această directivă din perspectiva unui număr de 109 gropi de gunoi, dintre care 65 gropi de gunoi municipale, 27 gropi de gunoi industriale pentru deşeuri periculoase şi alte 17 gropi de gunoi industriale pentru deşeuri considerate nepericuloase.

UE susţine proiectele micilor fermieri
Europa Verde 06 Martie 2017, 10:06

UE susţine proiectele micilor fermieri

România oferă condiţii deosebite pentru producerea de alimente sănătoase, benefice pentru sănătatea umană şi mediul...

UE susţine proiectele micilor fermieri
UE finanţează cercetări în domeniul nuclear
Europa Verde 06 Martie 2017, 09:57

UE finanţează cercetări în domeniul nuclear

Una dintre soluţiile menite să stopeze emisiile de gaze cu efect de seră este folosirea energiei produse în centrale nucleare.

UE finanţează cercetări în domeniul nuclear
Informaţii de actualitate pentru producătorii agricoli
Europa Verde 01 Martie 2017, 10:29

Informaţii de actualitate pentru producătorii agricoli

Sindicatul agricultorilor olteni a organizat întâlniri cu fermierii pentru a le furniza informaţii la zi despre această...

Informaţii de actualitate pentru producătorii agricoli
UE susţine cercetarea agricolă pentru combaterea dăunătorilor
Europa Verde 27 Februarie 2017, 12:12

UE susţine cercetarea agricolă pentru combaterea dăunătorilor

Cercetarea europeană din domeniul agricol este chemată să găsească soluţii pentru combaterea în primul rând biologică a unor...

UE susţine cercetarea agricolă pentru combaterea dăunătorilor
Comisia Europeană cere monitorizarea datelor din domeniul pescuitului
Europa Verde 27 Februarie 2017, 12:04

Comisia Europeană cere monitorizarea datelor din domeniul pescuitului

Comisia Europeană alocă bani institutelor specializate, cercetării, pentru a stabili precis nivelul ameninţărilor şi măsurile...

Comisia Europeană cere monitorizarea datelor din domeniul pescuitului
UE susţine proiecte ambiţioase pentru Delta Dunării
Europa Verde 20 Februarie 2017, 10:07

UE susţine proiecte ambiţioase pentru Delta Dunării

În politica Uniunii Europene, sprijinul financiar pentru implementarea măsurilor de protecţie şi conservare înseamnă sume...

UE susţine proiecte ambiţioase pentru Delta Dunării
Parlamentul European cere reducerea plafoanelor privind poluanţii
Europa Verde 20 Februarie 2017, 10:05

Parlamentul European cere reducerea plafoanelor privind poluanţii

Poluarea aerului afectează la nivel global milioane de oameni, provocând grave probleme de sănătate, de foarte multe ori cu...

Parlamentul European cere reducerea plafoanelor privind poluanţii
Managementul riscurilor de mediu, prioritar în Strategia Dunării
Europa Verde 20 Februarie 2017, 10:01

Managementul riscurilor de mediu, prioritar în Strategia Dunării

O componentă importantă aflată în cadrul Strategiei Dunării elaborate de Uniunea Europeană priveşte managementul riscurilor...

Managementul riscurilor de mediu, prioritar în Strategia Dunării