Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Marşul normalităţii", organizat de Asociația Noua Dreaptă

"Marşul normalităţii", organizat de Asociația Noua Dreaptă
Foto: Cătălin Radu

Articol de Cătălin Radu, 22 Iunie 2019, 14:16

O manifestație publică este organizată de Asociația Noua Dreaptă. În Piaţa Victoriei unde încă de la ora 12 participanţii la marşul normalităţii s-au strâns în parcarea din această piață; sunt aproximativ câteva sute de persoane, care se vor deplasa pe traseul Piaţa Victoriei-Piața Romană, apoi spre Piața Universității şi de acolo se îndreaptă spre Dealul Patriarhiei, unde este punctul fnal al acestui marş. Deplasarea participanților se va face pe banda I de circulație și pe trotuare.

Organizatorul spune că dorește să atragă atenția că legalizarea parteneriatelor civile nu trebuie să aibă loc, ci sunt împotriva persoanelor de acelaşi sex care doresc legiferarea acestora.

Oamenii sunt cu steaguri tricolore şi pancarte, şi continuă să strige împotriva comunităţii LGBT. Marşul normalităţii a fost notificat la Primăria Capitalei, iar jandarmii vor asigura ordinea publică pe tot parcursul lui.

Trebuie să mai adaug că, tot astăzi, mai târziu, la ora 17:00, este organizat un marş al diversităţii, al celor de la Asociaţia Accept, ei fiind organizatorii.

Ei se vor strânge la ora 17:00 aici, în Piaţa Victoriei, şi se vor deplasa pe traseul Calea Victoriei-Bulevardul Regina Elisabeta, Piaţa Universităţii fiind punctul de sosire.

În jurul orei 20:30, în zona statuilor de la Universitate se vor ţine discursuri, dar şi concerte de muzică a unor DJ.

Începând cu ora 18:30, se va restricţiona traficul pe Calea Victoriei pe segmentul cuprins între Piaţa Victoriei şi strada Frumoasă.

Pe toată desfăşurarea marşului, jandarmii vor asigura liniştea publică.

Reprezentanţii marşului diversităţii spun că organizează acest eveniment pentru a promova toleranţa faţă de cuplurile de acelaşi sex. Trebuie să mai amintesc că, anul trecut, au participat la marşul diversităţii aproximativ 5.000 de persoane.

Finanțarea unor proiecte de infrastructură, pe agenda discuțiilor din Qatar și Emiratele Arabe Unite
România 18 Aprilie 2024, 13:46

Finanțarea unor proiecte de infrastructură, pe agenda discuțiilor din Qatar și Emiratele Arabe Unite

Autostrada Comarnic-Brașov și modernizarea magistralei CFR Predeal-Brașov se numără printre proiectele de infrastructură pe...

Finanțarea unor proiecte de infrastructură, pe agenda discuțiilor din Qatar și Emiratele Arabe Unite
Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova, o acumulare de gaze
România 18 Aprilie 2024, 13:07

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova, o acumulare de gaze

Cauza probabilă a exploziei de aseară de la blocul din Craiova este o acumulare de gaze, dar cercetările continuă, afirmă...

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova, o acumulare de gaze
Coduri portocaliu și galben de viituri pe râurile din Dobrogea, până la miezul nopţii
România 18 Aprilie 2024, 10:56

Coduri portocaliu și galben de viituri pe râurile din Dobrogea, până la miezul nopţii

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, joi, atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de viituri,...

Coduri portocaliu și galben de viituri pe râurile din Dobrogea, până la miezul nopţii
Vreme rece în cea mai mare parte a ţării
România 18 Aprilie 2024, 10:38

Vreme rece în cea mai mare parte a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt, valabilă pe parcursul zilei de joi în...

Vreme rece în cea mai mare parte a ţării
Operaţiune de salvare a trei cetăţeni ucraineni în Munţii Maramureşului
România 18 Aprilie 2024, 10:32

Operaţiune de salvare a trei cetăţeni ucraineni în Munţii Maramureşului

O operaţiune de salvare a trei cetăţeni ucraineni este în curs în Munţii Maramureşului, la care participă salvamontişti şi...

Operaţiune de salvare a trei cetăţeni ucraineni în Munţii Maramureşului
„Peste 90% dintre profesorii și cercetătorii universitari” se declară mulțumiți de locul de muncă
România 18 Aprilie 2024, 10:27

„Peste 90% dintre profesorii și cercetătorii universitari” se declară mulțumiți de locul de muncă

Datele reies dintr-un studiu făcut de Asociația Europeană pentru Internaționalizarea Educației.

„Peste 90% dintre profesorii și cercetătorii universitari” se declară mulțumiți de locul de muncă
5 persoane reținute în județul Vrancea pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc
România 18 Aprilie 2024, 09:24

5 persoane reținute în județul Vrancea pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc

Cinci persoane au fost reținute de polițiștii din județul Vrancea pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc.

5 persoane reținute în județul Vrancea pentru deținere și trafic de droguri de risc și mare risc
Echipajele de intervenţie reiau acţiunile de căutare-salvare la un bloc din Craiova, unde s-a produs o explozie
România 18 Aprilie 2024, 08:40

Echipajele de intervenţie reiau acţiunile de căutare-salvare la un bloc din Craiova, unde s-a produs o explozie

Echipajele de intervenţie reiau în această dimineaţă acţiunile de căutare-salvare la blocul din municipiul Craiova unde...

Echipajele de intervenţie reiau acţiunile de căutare-salvare la un bloc din Craiova, unde s-a produs o explozie