Maria Tănase, “Edith Piaf a noastră”

La intersecţia dintre poezie, arta plastică şi muzică am descoperit lumea celei care a fost şi va rămâne o voce unică: puternică, profund timbrată, uşor de recunoscut şi imposibil de imitat.

"Pornind de la interpretarea teatrală pe care o dădea cântecelor sale m-am gandit că o actriţă şi nu o cântăreţă este singura care ar putea să traiască viaţa şi cântecul Mariei Tănase”, spune regizorul spectacolului. Coloana sonoră pune în valoare evoluţia Mariei de-a lungul timpului, iar negativele constituie suportul interpretării Claudiei Negroiu.

Videoproiecţia este “partenerul” care îi va ghida paşii, pe parcursul spectacolului, în întoarcerea în timp, menită să reconstituie amintirea Mariei Tănase . Călătoria pe drumul amintirilor începe cu fragmente din “Maria cea fără de moarte”, carte semnată de Gaby Michăilescu, impresarul Mariei Tănase.

Cu graţie şi subtilitate, actorul Răzvan Dragu deschide piesa amintind: ”Cea care a dat folclorului românesc un certificat de nobleţe a fost, inexplicabil, uitată de condeiele culturale autohtone. Numele ei mai e păstrat de o tabliţă ruginită, pe o stradă periferică, situată dincolo de marginea Bucureştiului”.

“Nu are şcoală? Foarte bine! Îşi îngăduie să ne farmece fără să ştie cum!”

Pe Gaby Michăilescu, impresarul Mariei Tănase, l-am cunoscut cu ani in urmă, pe când locuia într-o casuţă modestă, pe strada Ing. Cristescu, în vecinătatea Pieţii Muncii.

"Frate cu ea de vis, i-am stat în umbră cât a colindat toate provinciile româneşti, în cele 42 de turnee pe care le-am făcut împreună. A şuierat vântul, s-a copt grâul în caldul pâinii şi s-a dus pe firul anotimpurilor, frunză verde românescă atât cât amintirea ei să dăinuiască în veci", notează Gaby Michăilescu în cartea sa "Maria cea fără de moarte".

Maria Tănase, fata grădinarului oltean Moş Tănase, venit la Bucureşti să facă avere din vânzarea de flori, a crescut în mahalaua Cărămidarilor printre flori şi cântece. Nu şi-a cules cântecele din Arhiva de Folclor ci de la cântăreţii anonimi: de la şezătorile ţăranilor şi lăutarilor bătrâni de cartier.

Pe timpul verii mergea în locul de baştină matern să crească împreună cu cântecele sale. Mama sa era făgăraşancă, de sub munte, de la Cârţa. De aceea, istoria vieţii ei nu o vom găsi în cărţi ci în bocetul şi cântecul popular.

Vocea ei, fără portativ şi fără bemol la cheie, e învelită de o inteligenţă înnăscută. O inteligenţă, spune Geo Bogza, "ca a unui spărgător de nuci, care a spart coaja lucrurilor pentru a ajunge la miezul pur al cântecului".

Fara profesor şi fără Conservator a cântat ca o femeie de la ţară în al cărei stih trăieşte satul românesc. De aceea, cântecele populare sunt cântate de atâţia alţii şi doar de ea: ”Nu e pe placul Conservatorului? Nu are şcoală? Cu atât mai bine. Nici să nu aibă! Îşi ingăduie să ne farmece fără să ştie cum", nota un cronicar în ziarul Timpul.

”Vezi fata asta? E un geniu dar ea nu are habar. Va face o mare carieră. Ea a inventat folclorul”, spunea Constantin Brăiloiu. Cea care a legat farmecul dragostei de mirosul busuiocului zâmbea adesea răspunzând gazetelor: “Ce-mi place la cântecul popular? Că poezia devine muzică şi muzica poezie. Cea mai profundă poezie din câte cunosc! “

Păstrând autenticitatea versului şi a melodiei, “pasărea măiastră”, cum o numea Iorga, a împerecheat în cântecul ei frânturi de viaţă, trăirile de zi cu zi ale oamenilor desăvarşiţi prin simplitate. Probabil că la acest lucru se referea Tudor Arghezi în notele sale: "Ea ştie să calce cuvântul şi silaba şi să dea, fără greş, ghirlanda în relief a unui suflet de opincă".

A fost invitată în oraşul lui Johann Strauss de către casa de discuri londoneză "Columbia", în studioul căreia înregistrează melodia "Nunta ţigănească", epuizată în numai câteva săptămâni şi reeditată în tiraj impresionant.

Îl ia pe celebrul acordeonist Fărâmiţă Lambru, acompaniatorul ei. Începe pentru instrumentist cea mai valoroasă perioadă din cariera lui."El era numai al ei. Nu şi-a mai luat privirile de la ea, umbra credincioasă a trăit numai în respiraţia ei", nota Gaby Michăilescu.

“Stejarul va umbri curând toate buruienile!”

Data de 28 septembrie 1938 marchează debutul Mariei Tanase in arta cupletului dar şi lansarea cântecelor româneşti care poartă publicul în universul ei de dor şi nebunie: "Mi-am pus busuioc în păr" şi "Habar n-ai tu".

Păşeşte cu dreaptul pe scena teatrului Alhambra. Prin glasul ei, treceau pe rând, veselia, batjocura, durerea într-un program ce includea cântece din repertoriul francez, spaniol, negro spirituals şi melodii populare, cu taraf ţărănesc alături.

Răsplătită de public cu aceiaşi căldură cu care şi-a iubit cântecele, Maria Tănase spunea că drumul pe care îl parcurge un cântec din momentul culegerii lui şi până la redarea sa către public “îmi rămâne într-un colţ de suflet până la trăirea frumuseţilor lui şi a pasiunii care mă leagă de aceea frumuseţe”.

George Enescu i-a intuit talentul: "Nu ştiu de unde vine fata asta, vă rog s-o lăsaţi în pace, dacă a răsărit din vreo ghindă sănătoasă, sămânţa va încolţi şi va creşte. Stejarul va umbri curând toate buruienile". Avea dreptate marele muzician pentru că "Edith Piaf a noastră" a reuşit să ridice folclorul la rang de artă cultă, spunea Valentin Lipatti, fratele celebrului muzician Dinu Lipatti.

Maria Tănase pune pe strună povestea locuitorilor vechilor mahalale care “făceau horă” în jurul Bucureştilor de altădată. Din acea margine de Bucureşti se mai păstrează azi Biserica Cărămidarilor de Jos aflată în cartierul Tineretului şi strada Livada cu Duzi unde şi-a făcut gospodarie gradinarul Ion Coandă a lui Tănase..

Sufletul muzical al mahalalei, un filon pretios, a fost ignorat de folcloriştii români până atunci. Acele locuri de unde striga jalea şi noroiul au dispărut dar cântecul lor a rămas."Versul mahalalelor îngemănează surprinzător elementul citadin cu cel rural rezultând un efect de neaşteptată forţă ironico-satirică", explică creatoarea. Dar, dincolo de scenă, Maria ştia să dozeze cu pricepere ironia fină şi umorul de calitate “Pe la ţară, celor satirizaţi li se spune “căzuţi din piersic” iar satirei: “Te umflă râsul de plâns”, glumea Maria.

Din mahalaua Cărămidari, peste Atlantic

Maria Tănase a fost aleasă să reprezinte cântecul popular românesc pe continentul american, în cadrul Expoziţiei Internaţionale de la New York – 1939.

Acompaniată de formaţia instrumentală condusă de Fănică Luca şi de orchestra dirijată de Grigoraş Dinicu, a cântat în faţa fostului presedinte american Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Constantin Brâncuşi.

Întâlnirea cu genialul sculptor a impresionat-o: "Zi-mi Mărie, cântecele noastre numai pentru mine. Se întoarce cu faţa la perete, să nu-l vad şi …plânge. Când te aud aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o "Pasăre Măiastră", nota Maria Tănase în memoriile sale, amintind despre cel ce a trait în mijlocul tumultosului Paris “ca un meşter de ţară, ca un pustnic înţelept” ce a păstrat arta populară şi amintirile arhitecturii naturale sugerate de dealurile Gorjului.

Aristide Buhoiu săunea că ar fi putut deveni o mare artistă, celebră în toată lumea dar... "a fost singurul mare artist care nu ar fi putut ramâne peste graniţe. După trei spectacole în străinătate i se făcea dor de mama sa şi de “Livada cu Duzi”: “Mi-e dor de-acasă şi plec mâine” , spunea ea cu un zâmbet în colţul gurii.

Regimul legionar i-a distrus placile

După 1940 regimul legionar i-a interzis orice activitate artistică. A fost decretat Doliu Naţional, de către Mişcarea Legionară "Regimul Pompelor Funebre" iar muzica populară şi de petrecere a fost pusă la index. Motivul real a fost acela ca în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau o serie de intelectuali evrei, precum etnologul Harry Brauner.

Legionarii au distrus cu toporul plăcile de gramofon ale Mariei Tănase şi matriţele de la casele de discuri.

După câteva luni de "absenţă artistică" vocea artistei care “cânta (...)de parcă plângea un violoncel cu strunele de mătase"e auzită din nou la posturile de radio. Şi nu numai. A urmat turneul din Istanbul, în anul 1940 şi recitaluri la Radiodifuziunea din Ankara. Preşedintele Turciei, Iamet Inonu i-a oferit un post de cercetătoare la Institutul Etnografic din Istanbul şi chiar cetăţenia de onoare. A refuzat.

Maria Tănase, care a purtat "frunza verde" în lume, spunea cu modestie că "ar fi cel mai trist lucru pentru un artist să-şi ţină minte succesele. Ar însemna că le-a avut foarte rar". Cea care a creat folclorul din nou, cum spunea şlefuitorul "Cuvintelor potrivite", a fost invitată, în decembrie 1943, să cânte piese folclorice şi colinde la serbarea Pomului de Crăciun de la Regimentul de Gardă Călare. Printre participanţi se aflau Regele Mihai I , Regina Mamă Elena şi mareşalul Ion Antonescu.

Alături de George Enescu, George Vraca şi Constantin Tănase, artista colindă spitalele care adăposteau victimele razboiului. Ca o "Ioana d'Arc a României" cum o numeşte Gaby Michăilescu, rosteşte cuplete la capul feciorilor de ţărani, ajutându-i să uite bubuitul tunetelor şi zborul şrapnelelor.

Porneşte pe drumul actoricesc în anul 1945, când e aleasă pentru rolul eroinei "Maşa" din drama tolstoiană "Cadavrul viu", având ca partener pe maestrul Ion Manolescu, a cărui discipolă era la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică.

Ecourile nu au lipsit din cronicile acelor vremuri: "In teatrul nostru de dive cu atitudini, intonaţii şi gesturi confecţionate, arta spontană a Mariei este un îndreptar. Când întrupează personaje din repertoriul clasic, actorii fac ochii mari şi exclamă: Ce-i asta?, Ce-nsemnează?, Cum se poate?"

Maria e distribuită în rolul principal feminin în reprezentaţia "Sfinxul din Hollywood" de Nicolae Kiriţescu.Am avut şansa să interpretez numai roluri care îmi plăceau, mărturisea artista. De aceea, pe scena teatrului apare cu acelaşi mare succes şi în dramă şi în comedie şi operetă, în cuplete şi spectacole de music – hall.

“Dacă îmi place teatrul?”a replicat artista la întrebarea unui gazetar, “Îmi place aşa cum îmi plac lucrurile grele pentru care nu sunt destul de pregătită. Mi-a plăcut saltul în necunoscut pe care nimic nu mi l-a dat mai mult decât interpretarea. Nu-mi plac lucrurile pe jumătate. Cred că arta se poate face din orice şi oriunde. Eu imi dau osteneala pretutindeni, nu ştiu dacă îmi reuşeşte mereu”.

Maria Tănase a avut şi duşmani. “Ciocniri” de opinii si interese din culisele teatrului au determinat-o să adreseze un memoriu ministrului Învăţământului şi Culturii: “În tot teatrul Constantin Tănase mai există unii din cei împănaţi cu câte o ascensiune rapidă care mi-au spus: La cârciumă să cânţi, nu la mine în orchestră. Eu cânt pe note. Iar a doua zi am fost sancţionată pentru gâlceavă şi mi s-a spus să tac pentru că, în fond, genul meu e tolerat la teatrul Tănase”.

Născută pentru cântecul popular dar nu şi pentru un mariaj fericit, Maria n-a avut noroc în dragoste. Căsătorită în anii ‘50 cu juristul Clery Sachelarie, nu a fost susţinuţă de soţul ei. Un argument în plus aduce Gaby Michăilescu: "El n-a toată muncit toată viaţa. Maria îl scuza, spunea că îi e înger păzitor, că o adoră. I-am propus să-l iau cu mine în turneu, să mă ajute la realizarea afişelor. A refuzat. Nu fac eu d-astea, a spus dânsul".

Mulţi "binevoitori”, povesteşte impresarul, au acuzat-o când şi-a luat birjar: "Face pe originala, pe nebuna, şi-a luat faeton la scară. Iubiţi clevetitori, Maria a suferit de picioare toată viaţa, avea platfus. Nici Mia Braia, nici Ioana Radu n-au iubit-o pentru că i-au simţit superioritatea", notează Gaby Michăilescu.

Despre nenumăraţii admiratori pe care-i avea şi care, seara de seara, îi îngropau cabina în flori, nu spunea decât "sunt umbrele mele, nu ma încurcă. Umbrele rămân umbre!", nota Gaby Michăilescu. "Mulţi bărbaţi şi-au frânt inima umblând dupa ea. Erau simpli clienţi ai restaurantelor prin care cânta, diplomaţi, oameni de afaceri dispuşi s-o cumpere cu tot cu strada pe care locuia”.

Să n-am bani de pâine şi nu cânt la nuntă!

Cu un repertoriu ce includea 480 de piese, Maria Tănase a refuzat să cânte la nunţi, chiar dacă i se oferea o sumă uriaşă pentru a interpreta două cântece: "A fost invitată de onoare, nu lăutăreasă. Mi-a aruncat banii, deşi era plină de datorii. Nesocotitule, cum de ai luat banii omului! Să n-am de pâine şi nu cânt la nuntă", istoriseşte Gaby Michăilescu.

În acelaşi timp, Maria era generoasă şi imprevizibilă. La concertele sale le dădea studenţilor bilete de favoare pe care le scria pe loc, în cabină, cu rujul. De aceea, nota Gaby Michăilescu, “Maria a plecat din lumea asta saracă, ce era în ladă, era şi pe ea”.

La miez de secol o regăsim braţ la braţ cu cântecul popular, la orchestra "Taraful Gorjului" din Tg. Jiu, unde prezintă spectacole aparţinând filonului folcloric oltenesc. În această perioadă, boala începe să se manifeste. Ştia că are cancer la plămâni dar şi-a ascuns chinul pe care-l îndura chiar şi de cei apropiaţi. "Îşi administra seară de seară, în cabină, injecţii anesteziante ca să poată rezista durerilor ce-i imobilizau gâtul”.

Adio, frunză verde, frunză galbenă...

Maria Tănase colecţiona vase de ceramică cu motive populare. Din călătoriile sale a păstrat zeci de obiecte lucrate de olarii satelor pe care le-a traversat . Le-a păstrat cu grijă şi le-a potrivit interiorului casei sale, ultima sa locuinţă fiind în strada Popa Nan. Cei ce au iubit-o au încercat să păstreze cuibul copilăriei ei ca un muzeu de artă populară ţărănească. Însăşi artista avea un proiect de construcţie a unei case ţăraneşti în stil românesc şi a unui restaurant cu specific folcloric. Visele sale s-au năruit. Comuniştii au şters amintirea Mariei cu buldozerul, geloşi pe faima universală a celei ce fost premiată postmortem de către Academia Franceză "Charles Cros" din Paris.

Alături de cântecele sale, s-a leganat pe o scurtă trecere prin viaţă, sfârşită la nici 50 de ani. Testamentul ei este impresionant: "Pe un drum secetos, să se scobească o fântână pentru drumeţii însetaţi. Aş vrea ca mama să nu afle de moartea mea, să i se spună că sunt plecată undeva, pentru tratament şi din când în când să i se citească o carte poştală de la mine".

Mulţi ani dorinţa simbolică a Mariei a rămas păstrată doar în amintiri pentru că nu s-au găsit bani pentru troiţa care trebuia ridicată lângă fântână. De curând, însă, dorinţa sa s-a îndeplinit: în vecinătatea localităţii Călăraşi, s-a construit în amintirea Mariei o fântână pentru drumeţii însetaţi.

Soţului său i-a încredinţat o moştenire afectivă. Înainte de a muri, i-a spus liniştită: "Plec înainte ca să-ţi încălzesc pământul. Culege-mi visele pe care le-am avut lângă tine şi împarte-le oamenilor. Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară şi galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii vă las câte o lacrimă de emoţie: Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu ma saltă, tu mă leagănă…"

Material realizat cu sprijinul doamnei Adriana Trandafir, director al Fundaţiei Maria Tănase.