Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Marea Britanie trimite o navă de război în Golful Persic

Manevra are loc pe fondul intensificării tensiunilor între occidentali şi Teheran, în urma ameninţărilor Iranului că va închide strâmtoarea Ormuz, pe unde trece aproximativ 35 la sută din traficul maritim petrolier mondial.

Marea Britanie trimite o navă de război în Golful Persic
Nava Distrugătorul Daring. Foto: Reuters.

Articol de Ioana Dogaru, 07 Ianuarie 2012, 18:16

Marea Britanie a trimis cea mai recentă navă de război a sa în Golful Persic pentru o primă misiune prevăzută în urmă cu peste un an, potrivit AFP.

Acest eveniment are loc într-un context tensionat între Occident şi Iran în legătură cu strâmtoarea Ormuz.

Nava "Distrugătorul Daring" trebuie să se alăture celorlale nave militare britanice din regiune, a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării.

Un purtător de cuvânt al ministerului a declarat că forţele navale regale au "o prezenţă continuă în Golf de mulţi ani".

Purtătorul de cuvânt al ministerului a mai spus că este vorba despre o "mobilizare de rutină" prevăzută cu multă vreme în urmă şi că Daring "înlocuieşte o fregată de la faţa locului".

Trimiterea acestei nave are loc pe fondul intensificării tensiunilor între occidentali şi Teheran în urma ameninţărilor Iranului de a închide strâmtoarea Ormuz de la intrarea în Golf, pe unde trece aproximativ 35 la sută din traficul maritim petrolier mondial.

Republica Islamică se pregăteşte să organizeze noi manevre militare în strâmtoarea Ormuz, a anunţat Ali Fadavi, comandantul naval al Gardienilor Revoluţiei.

Manevrele militare vor fi executate între 21 ianuarie şi 19 februarie de forţele navale ale Gărzilor Revoluţionare islamice iraniene numite Pasdaran, care sunt separate de armata regulată a statului şi răspund doar în faţa liderului suprem ayatollahul Ali Khamenei.

Ormuz - o strâmtoare vitală

Potrivit redactorului Radio România Carmen Gavrilă, Iranul a mai ameninţat în trecut că în cazul în care va fi atacat, va bloca strâmtoarea Ormuz, cauzând astfel o dereglare majoră a pieţei ţiţeiului şi evident o destabilizare a burselor.

Deja tensiunile legate de Iran, din cauza programului său nuclear suspectat a fi pentru obţinerea de arme nucleare, au făcut ca preţul barilului de ţiţei să se apropie de 114 dolari.

Marina regulată iraniană tocmai a încheiat la începutul săptămânii 10 zile de manevre în strâmtoarea Ormuz iar noua serie de exerciţii, de data aceasta a forţelor navale Pasdaran, este menită să arate lumii întregi că republica islamică este pregătită de război la nevoie.

Marina iraniană a avertizat că va reacţiona dacă americanii vor trimite un portavion pe ruta petrolului din strâmtoarea Ormuz.

La rândul lor, Statele Unite au declarat că nu vor permite nicio perturbare a traficului maritim în zonă.

Sancţiunile împotriva Iranului "au dat rezultate"
În lume 04 Ianuarie 2012, 07:44

Sancţiunile împotriva Iranului "au dat rezultate"

SUA spun că ameninţarea Iranului de a restricţiona accesul navelor de marfă în Golful Persic în cazul în care noi sancţiuni...

Sancţiunile împotriva Iranului "au dat rezultate"
Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza
În lume 23 Aprilie 2024, 16:29

Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza

Armata israeliană a efectuat unul dintre cele mai intense bombardamente din ultimele săptămâni în Gaza.

Intensificare a bombardamentelor israeliene în Gaza
Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize
În lume 23 Aprilie 2024, 16:20

Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit astăzi la Strasbourg în plenul legislativului comunitar pentru a...

Statele membre UE au făcut faţă cu brio împreună mai multor crize
Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut
În lume 23 Aprilie 2024, 16:04

Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut

Războiul actual dintre Israel și gruparea militantă palestiniană Hamas a sporit amenințarea unor noi atacuri teroriste.

Serviciile occidentale de informaţii au împiedicat cel puțin 10 atacuri jihadiste anul trecut
Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare
În lume 23 Aprilie 2024, 15:57

Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare

Ministerul ucrainean de Externe şi-a instruit diplomaţii să întrerupă asistenţa consulară din străinătate pentru cetăţeni...

Ucrainenii eligibili pentru serviciul militar nu vor mai beneficia de servicii consulare
Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari
În lume 23 Aprilie 2024, 14:35

Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari

Rusia continuă să atace pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene, cele mai recente ţinte fiind Kievul, Nikolaevul şi...

Rușii atacă tot mai des orașele ucrainene mari
"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"
În lume 23 Aprilie 2024, 12:42

"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"

"De vreme ce armamentul vine și banii au fost alocați, înseamnă că ne putem lupta, lumea se vă liniști, cetățenii vor rămâne...

"Ajutorul SUA este ca o gură de aer, nu numai pentru militari, ci și pentru cetățenii Ucrainei"
Vot pentru interzicerea comercializării în UE a produselor obținute prin muncă forțată
În lume 23 Aprilie 2024, 11:13

Vot pentru interzicerea comercializării în UE a produselor obținute prin muncă forțată

La Strasbourg, eurodeputații reuniți în sesiune plenară vor vota un nou regulament care interzice ca produse care au...

Vot pentru interzicerea comercializării în UE a produselor obținute prin muncă forțată