Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Marea Britanie: numărul infectărilor continuă să crească

Medicii se tem că după sărbători numărul pacienţilor, mai ales al celor în vârstă, ar putea să crească brusc.

Marea Britanie: numărul infectărilor continuă să crească
Foto: Arhivă.

Articol de Radiojurnal, 01 Ianuarie 2022, 03:14

Autorităţile britanice spun că ţara se află într-o situaţie mult mai bună decât anul trecut şi că ţinta de vaccinare cu a treia doză a fost atinsă. Până în acest moment, au fost imunizate cu doza booster 33,5 milioane de adulţi, ceea ce reprezintă mai bine de jumătate din cei eligibili.

Numărul infectărilor, în Marea Britanie, continuă să crească, însă, la cote nemaivăzute în această pandemie.


Corespondena RRA, Aura Neag, a transmis mai multe detalii de la Londra.

Aura Neag: Într-un mesaj adresat de Anul Nou, premierul britanic, Boris Johnson, spune că ţara se află într-o situaţie incomparabil mai bună ca anul trecut. El a dat ca exemple investiţiile de aproape 30 de miliarde de lire în sectorul Tech, numărul celor care au loc de muncă, mai mare acum decât înainte de pandemie şi relaxările care au făcut posibilă, în a doua parte a anului, o revenire la o seminormalitate. Totul a fost posibil, susţine domnul Johnson, datorită vaccinării.


Boris Johnson:
Unul din motivele principale datorită căruia Marea Britanie a putut să aibă una dintre cele mai deschise economii şi societăţi între toate ţările mari din Europa este faptul că britanicii au răspuns eroic, voluntar şi în cifre aproape incredibile apelului la vaccinare. Acum când vorbesc, în ajun de An Nou, ne-am atins ţinta de vaccinare cu doza booster, am dublat rata de vaccinare. Aproape 60% dintre adulţi au primit şi a treia doză şi 90% dintre britanicii de peste 12 ani sunt imunizaţi cu cel puţin o doză.
Reporter: Marea Britanie înregistrează, însă, de mai multe zile, noi recorduri la infectările cu Covid. Aseară au fost raportate aproape 190.000 de cazuri noi. Multe farmacii nu mai au teste rapide şi medicii se tem că după sărbători numărul pacienţilor, mai ales al celor în vârstă, ar putea să crească brusc.

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză
În lume 25 Aprilie 2024, 20:53

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză

Preşedinţia belgiană a Consiliului Uniunii Europene a decis să iniţieze mecanismul de acţiune pentru cazuri de criză, pentru...

Iniţierea mecanismului european de acţiune pentru cazuri de criză
Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai
În lume 25 Aprilie 2024, 20:49

Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că plănuieşte să viziteze China în luna mai.

Vladimir Putin a declarat că plănuieşte să viziteze China în luna mai
Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl
În lume 25 Aprilie 2024, 20:35

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia reactorului 4 al centralei nucleare de la Cernobîl din Ucraina, pe atunci parte...

Vineri se împlinesc 38 de ani de la explozia de la Cernobîl
Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul
În lume 25 Aprilie 2024, 20:32

Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul

Comisia Europeană a decis anul acesta să nu mai înnoiască autorizarea pentru opt tipuri de arome care sunt adăugate anumitor...

Uniunea Europeană interzice aromele alimentare care imită fumul
Ședință a cabinetului de război israelian
În lume 25 Aprilie 2024, 15:35

Ședință a cabinetului de război israelian

Cabinetul de război israelian se reunește pentru a discuta despre o posibilă operațiune militară de amploare în Rafah din...

Ședință a cabinetului de război israelian
Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza
În lume 25 Aprilie 2024, 14:48

Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza

Armata israeliană a comunicat că a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore.

Armata israeliană a desfăşurat mai mult de 30 de raiduri aeriene în Fâşia Gaza
Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene
În lume 25 Aprilie 2024, 14:36

Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene

Rachetele cu rază lungă de acţiune trimise de Statele Unite Ucrainei nu vor schimba rezultatul războiului, a afirmat...

Ruşii continuă să preseze pe front şi să bombardeze oraşele ucrainene
Ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare din 6-9 iunie
În lume 25 Aprilie 2024, 14:33

Ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare din 6-9 iunie

La Strasbourg, urmează să se încheie astăzi, ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare...

Ultima sesiune a Parlamentului European înainte de alegerile europarlamentare din 6-9 iunie