Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române

Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române
Iași. Foto. palatulculturii.ro

Articol de Radiojurnal, 24 Ianuarie 2020, 08:21

Astăzi se împlinesc 161 de ani de la Unirea Principatelor Române - primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. În 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domnitor şi în Moldova şi în Muntenia. Ce evenimente sunt organizate în amintirea acestui moment, la Bucureşti, ne spune Remus Rădulescu:

Reporter: Momentul istoric de la 24 ianuarie 1859 va fi marcat în biserici prin slujbe de Te Deum, adică rugăciuni de mulțumire aduse lui Dumnezeu pentru realizarea Unirii Principatelor Române, iar la sfârșitul slujbei vor fi trase clopotele timp de un minut. Ministerul Apărării Naționale organizează o serie de ceremonii militare și depuneri de coroane în locuri semnificative pentru Unirea Principatelor.

Primul moment festiv al zilei se va desfășura în fața statuii lui Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Patriarhiei, la mică distanță de locul în care a fost ales și la București același domnitor ca la Iași.

Pe locul actualului Palat Patriarhal era în 1859 o clădire care aparținea tot Bisericii, în care s-a întrunit la 24 ianuarie Adunarea Electivă a Munteniei. Boierii munteni, sub presiunea mulțimii care se adunase pe Dealul Mitropoliei, l-au ales domnitor al Munteniei pe același Alexandru Ioan Cuza, ales și în Moldova. Personalitatea domnitorului Cuza va fi cinstită prin depuneri de coroane de flori la statuia sa de pe Dealul Patriarhiei.

Realizator: Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române au loc şi la Iaşi. Despre ce este vorba aflăm în direct, de la corespondenta noastră, Cristina Vartolomei. Bună dimineaţa!

Reporter: Festivitățile dedicate Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 se vor desfăşura în Piaţa Unirii din Iași, acolo unde se află și statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

La manifestările din capitala Moldovei vor fi prezenți președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, însoțit și de o parte dintre miniştri, preşedintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, reprezentanți ai partidelor, dar și membri ai corpului diplomatic.

Sărbătoarea va începe la ora 12:00, cu un concert de muzică populară.

O oră mai târziu sunt programate momentele solemne la care vor lua parte oficialitățile centrale și locale.

După o slujbă de Te Deum, de pe scena special amenajată în Piața Unirii se vor rosti discursuri, urmate de depuneri de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza și de o paradă militară.

Cei prezenţi se vor putea prinde apoi în Hora Unirii, alături de oficialități, în locul în care Hora Unirii s-a jucat pentru prima oară și în urmă cu 161 de ani. Pentru participanţii la sărbătoare, Primăria a pregătit şi o masă tradițională, cu plăcinte moldovenești, ceai cald și vin fiert. La finalul manifestărilor din Piaţa Unirii, preşedintele Klaus Iohannis şi ceilalţi demnitari vor merge pe jos până la Mănăstirea Trei Ierarhi, pentru a depune flori şi la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Procesul în cazul 2 Mai va continua cu aceeași judecătoare
România 24 Aprilie 2024, 19:16

Procesul în cazul 2 Mai va continua cu aceeași judecătoare

Secţia pentru judecători a respins propunerea de suspendare a Ioanei Ancuţa Popoviciu, magistrata care soluţionează dosarul...

Procesul în cazul 2 Mai va continua cu aceeași judecătoare
Trupul bărbatului înecat în lacul barajului Hațeg, găsit după 10 zile
România 24 Aprilie 2024, 19:02

Trupul bărbatului înecat în lacul barajului Hațeg, găsit după 10 zile

Apa lacului are 19 metri adâncime, iar operațiunile au fost îngreunate de temperatura scăzută a apei.

Trupul bărbatului înecat în lacul barajului Hațeg, găsit după 10 zile
Caravana "Fără bariere - Tot adevărul despre droguri" a ajuns la Craiova
România 24 Aprilie 2024, 18:23

Caravana "Fără bariere - Tot adevărul despre droguri" a ajuns la Craiova

Fenomenul consumului de droguri este în creştere şi afectează persoane tot mai tinere, afirmă ministrul familiei, tineretului...

Caravana "Fără bariere - Tot adevărul despre droguri" a ajuns la Craiova
Compania TAROM intră într-o etapă de reorganizare economică
România 24 Aprilie 2024, 18:19

Compania TAROM intră într-o etapă de reorganizare economică

Compania TAROM va primi ajutor din partea Comisiei Europene până la finalul lunii şi apoi va intra într-o etapă de...

Compania TAROM intră într-o etapă de reorganizare economică
Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției
România 24 Aprilie 2024, 17:19

Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat că până în iulie va fi finalizat studiul de fezabilitate.

Ministerul Justiției vrea să construiască Cartierul Justiției
Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu
România 24 Aprilie 2024, 15:28

Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu

Locuitorii din județul Giurgiu nu vor putea beneficia de asistență medicală în unele dintre cabinetele noului ambulatoriu al...

Deficit de medici şi în judeţul Giurgiu
Restricţii de trafic în Bucureşti
România 24 Aprilie 2024, 15:20

Restricţii de trafic în Bucureşti

Vor fi restricţii de trafic la noapte în Bucureşti pentru pasajele Unirii şi Piaţa Presei Libere.

Restricţii de trafic în Bucureşti
Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice
România 24 Aprilie 2024, 14:49

Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice

Previziunile pentru următorii cinci ani sunt şi mai bune, economiile fiind estimate la o jumătate de miliard de euro.

Economii importante la bugetul CNAS datorită medicamentelor generice