Manele și penali

Cum nici în politică nu prea s-au văzut minuni, sper ca nici la operă să nu se întâmple vreuna! Nu de alta, dar după festivalul penalilor de duminica trecută şi respectiv vijelia de la conservatorul bucureştean, n-ar mira, cred, pe nimeni o punere monumentală în scenă, eventual în faţa parlamentului, cu domnii de la Craiova şi Vâlcea, plus vreun salam, copil ori puşti-ceva, acompaniaţi de Corul Camerelor Reunite, neapărat dirijat de Andre Rieu!

Să decriptez această alegorie funestă!

Două aspecte extrem de interesante şi aparent fără nicio legatură unul cu altul mi-au atras atenţia în săptămâna care s-a încheiat: primarii penali votaţi cu frenezie şi uşoara agitaţie produsă de filmarea unui videoclip manelistico-filarmonic în incinta Conservatorului din Bucureşti. Doar aparent fără nicio legatură zic, pentru că, nu ştiu de ce, mie mi-a părut evidentă. Într-o ţară în care faptul că eşti în puşcarie nu pare să fie nicidecum un impediment pentru a fi învestit cu încrederea concetăţenilor, ba dimpotrivă, nici descinderea întrupării subculturii în însăşi catedrala educaţiei muzicale n-are de ce să mire sau să producă false ridicări din sprâncene. Edilii gata arestaţi pot da vina fară nicio problemă pe conspiraţii vrăjmaşe, întocmai precum domnul Vali Vijelie susţine că maneaua domniei sale e de fapt un fel de blues...

Desigur, în niciuna dintre situaţii nu poate fi vorba de vreo crimă; e doar veşnicul penibil în care ne scăldăm de atâta amar de vreme, de a ajuns să ni se pară normalitate. Bravas, naţiune! Halal să-ţi fie...