Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: OBIECTIV, ROMÂNIA Marţi, 19 Ianuarie

Cele mai citite

Articole recente

Emisiuni

Autor

George Popescu

17 Noiembrie 2020
Vizualizari: 387
Comentează add

Invitat: dl. prof. dr. Alexandru Ghişa, istoric şi diplomat, fost cadru didactic asociat al Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj

„Majoritatea românească şi minorităţile după Trianon” „Majoritatea românească şi minorităţile după Trianon” - Conține audio

george-popescu

La 1 decembrie 1918 delegaţii români din toate localităţile Transilvaniei – includem aici şi Banat-Crişana, Maramureş – au decis unirea cu Ţara.

 

În urma Conferinţei de Pace de la Paris 1919-1920 statele aliate şi asociate învingătoare au stabilit configuraţia politică a noilor frontiere a statelor reunificate şi constituite din Europa Centrală şi de Est, în ceea ce ne priveşte.

 

România a semnat alături de alte state din regiune tratatul de la Trianon – 4 iunie 1920 cu Ungaria - care ne privea în mod substanţial, tratatul de la St.Germain-en-Laye – 10 decembrie 1919 cu Austria şi tratatul de la Neuilly-sur-Seine – 27 noiembrie 1919 cu Bulgaria.

 

Aceste documente ratificate şi acceptate la nivel internaţional au stabilit regimul frontierei de stat a regatului României.

 

Prin tratatul de la tratatul de la St.Germain-en-Laye cu Austria, aliaţii au solicitat şi semnarea unei anexe ce privea protecţia minorităţilor naţionale din cadrul nului stat român.

 

În preambulul Tratatului minorităţilor naţionale semnat, se menţiona: ''Statele Unite ale Americii, Imperiul Britanic, Franţa, Italia şi Japonia, Principalele Puteri Aliate şi Asociate, pe de o parte, şi România, pe de altă parte, având în vedere că, în virtutea tratatelor, pe care Principalelor Puteri Aliate şi Asociate şi-au pus semnătura, sporiri însemnate teritoriale sunt sau vor fi dobândite de Regatul României; considerând că România, din propria sa voinţă, doreşte a da garanţii sigure de libertate şi de dreptate, atât tuturor locuitorilor din vechiul Regat al României, cât şi celor din teritoriile de curând transferate, fără deosebire de rasă, limbă sau religie cărora le-ar aparţine'' au convenit semnarea acestui tratat.

 

Erau stipulate în continuare drepturile şi libertăţile de care minorităţile naţionale din România se bucurau care, în fapt, erau înscrise deja în legislaţia ţării.

 

Maghiarii din România au dobândit statut de minoritate din 4 iunie 1920. De facto deveniseră odată cu actul politic al Unirii, la 1 decembrie 1918.

 

Constituţia din anul 1923 întărea toate aceste garanţii acordate minorităţilor naţionale şi le punea pe picior de egalitate cu majoritatea românească.

 

Cronologia evenimentului istoric a relevat că minorităţile naţionale au primit cu rezerve noua stare de fapt, saşii şi evreii fiind într-o măsură covârşitoare de acord cu noile schimbări.

 

Maghiarii din România, îndeosebi elitele comunităţii formată din mari proprietari de terenuri, intelectualii universitari, foşti ofiţeri şi intelectualitatea sătească au perceput noul stat român ca dominant, asupritor şi în multe cazuri de neacceptat acest statut.

 

Chiar de timpuri, maghiarii au protestat în numeroase ocazii împotriva noului statut de minoritate în România prin trimiterea de rapoarte, întâmpinări, reclamaţii, somaţii şi alte acte diligente pe adresa Marilor Puteri pentru revenirea asupra deciziilor luate la Conferinţa de pace de la Paris.

 

Cursul evenimentelor căpătase o turnură şi mai aspră odată cu cererea din partea administraţiei româneşti ca fiecare funcţionar public de etnie maghiară să depună jurământul de credinţă, de loialitate faţă de regele Ferdinand care era şeful statului român.

 

Refuzul în bloc al acestora a dus la licenţierea din serviciu a contestatarilor, mulţi dintre cei cu dare de mână preferândă plecarea în Ungaria.

 

Într-o manieră asemănătoare dar cu mai multă vehemenţă, maghiarii au reacţionat în timpul aplicării reformei agrare din anul 1921, când au refuzat să cedeze proprietăţi mai mari de 200 de hectare.

 

Guvernul a reiterat faptul că reforma agrară s-a aplicat tuturor cetăţenilor români proprietari de mari suprafeţe arabile, fâneţe, păşuni, păduri, fără discriminare, atât în Vechiul Regat, cât şi în provinciile alipite Regatului României.

 

Una din consecinţele aproape imediate ale acestor măsuri reformatoare a fost şi dispariţia unui partid politic românesc – partidul Conservator.

 

Treptat, comunitatea maghiară din România Mare s-a înscris în curentul vremurilor, înţelegând că protecţia sa depindea de reprezentarea parlamentară.

 

În anul 1921 şi următorii, prin fuziune diverse grupări politice ale maghiarimii din România au fuzionat întărindu-şi rolul politic în Parlament şi în societate.

 

Cu toate acestea, acţiunile de propagandă şi dezinformare au continuat pe tot parcursul perioadei interbelice cu mai multă sau mai puţină intensitate în corelaţie cu situaţia internaţională.

 

Foştii proprietari de terenuri maghiari au dat în judecată statul român la Tribunalul Internaţional de la Paris pentru revenirea la statutul funciar iniţial.

 

Cu toate că Cehoslovacia şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, viitoarea Iugoslavie au făcut uz de suveranitatea lor pentru a nu ajunge la situaţia din Transilvania, România a mers pe calea procesului, mai bine spus a proceselor care s-au întins pe zece ani şi au admis aceeaşi soluţie: ca despăgubirile cerute de foştii proprietari să fie plătite din contul datoriei de război pe care Ungaria ca fost stat inamic să-l achite ţărilor învingătoare, deci şi României.

 

Raporturile politice dintre România şi Ungaria în perioada interbelică nu au fost dintre cele mai bune.

 

Odată cu instalarea unui regim autoritar în Ungaria sub conducerea regentului Miklós Horthy de Nagybánya a crescut şi influenţa printre maghiarii din România sădind speranţa că interesul cel mai presant – revenirea Transilvaniei la Ungaria e pe cale să se realizeze în scurt timp istoric.

 

Comunitatea maghiară din românia reprezentată de liderii săi moderaţi au aplicat măsuri active politice după modelul antebelic al românilor din Transilvania.

 

În linii general, dar şi în detalii specifice, statul român a acordat o largă paletă de drepturi şi libertăţi maghiarilor din România, de la dreptul de vot şi reprezentare parlamentară şi până la autonomie culturală şi religioasă, inclusiv funcţionarea şcolilor confesionale. Singura condiţie impusă de guvernele de la Bucureşti a fost loialitatea maghiarilor faţă de România Mare.

 

Sintetizând, raporturile noastre cu Ungaria au fost fluctuante şi au ţinut cont de evoluţia vieţii politice din europa şi din lume.

 

În Primul Război Mondial, am fost adversari, în al doilea război mondial am fost aliaţi până la 23 august 1944, apoi vreme de 45 de ani amici de complezenţă ai internaţionalismului proletar, după 1989 din nou pe poziţii adverse, iar astăzi în relaţii nu foarte amicale, chiar dac suntem din nou aliaţi.

 

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 16 noiembrie 2020 (integral)

 

 

Regia de montaj: Nicu Tănase şi Florina Neda

 

Regia de emisie: Oana Popescu şi Raluca Goga

 

Emisiunea "Istorica"  se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00. 

 

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro 


Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet 

 

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.    


Etichete TransilvaniaPrimul Război MondialBucureştiBudapestaminorităţi naţionaledrepturi şi libertăţieliteopoziţierefuzjurământadministraţieevreiamiciadversariMarile PuteriParisTrianonconferinţă

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live