Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Majorarea preţurilor la alimente creşte inflaţia

În luna martie, au crescut preţurile la pâine, legume, fructe, zahăr, lapte şi carburanţi, conform datelor INS. Aceste evoluţii au făcut ca inflaţia anuală să depăşească opt la sută în luna martie.

Preţurile la alimente au crescut de la începutul anului cu aproape 10 la sută. Foto: Agerpres.

Articol de Liza Diaconu, 11 Aprilie 2011, 19:38

În luna martie, au crescut preţurile la pâine, legume, fructe, zahăr, lapte şi carburanţi, conform datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.

Cele mai mari creşteri de preţuri au fost la alimente, aproape 10%, de la începutul anului.

O scumpire semnificativă s-a înregistrat şi la carburanţi.

Doar în cursul lunii trecute, benzina şi motorina s-au scumpit cu peste două procente.

Toate aceste evoluţii au făcut ca inflaţia anuală să depăşească opt la sută, în luna martie.

De altfel, guvernatorul Mugur Isărescu a declarat, săptămâna trecută, că cel mai probabil, BNR va revizui în urcare prognoza de inflaţie, întrucât creşterea preţurilor la alimente şi energie pe plan internaţional schimbă parţial perspectiva faţă de previziunile anterioare.

Citiţi şi:
Raportul Institutului Naţional de Statistică.

În luna martie, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,17% faţă de februarie, iar preţurile mărfurilor nealimentare au avansat cu 0,51%, în timp ce tarifele pentru servicii s-au diminuat uşor, cu 0,34%, datorită aprecierii leului faţă de moneda unică europeană şi dolar.

Analiştii se aşteaptă ca BNR să-şi revizuiască prognoza asupra inflaţiei şi chiar ţinta de inflaţie pe acest an.

"Este probabil ca presiunile inflaţioniste şi în special cele dinspre preţurile alimentelor să continue în perioada următoare.

"La cum arată situaţia, în momentul de faţă, practic, Banca Naţională, foarte probabil, îşi va revizui mult în sus prognoza de inflaţie pentru sfârşitul anului şi probabil va recunoaşte prin acea revizuire faptul că ratarea ţintei de inflaţie pe acest an este de neevitat", a apreciat analistul Nicolae Chidesciuc.

Rata medie mobilă reprezintă media inflaţiilor anuale în ultimile 12 luni faţă de precedentele 12 luni.(Click pe poză pentru a mări)


Aprecierea leului "nu poate ţine piept inflaţiei"

Banca Centrală a apăsat cât a putut pe pedala inflaţiei, forţând aprecierea leului, dar singură nu poate ţine piept inflaţiei.

"Banca Naţională nu poate controla inflaţia, mai ales într-o economie cum este cea românească, în care în coşului de consum, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană o reprezintă produsele agroalimentare, în condiţiile în care nu ai agricultură eficientă şi puternică.

"În condiţiile în care imporţi mai multe produse agroalimentare decât exporţi, deci depinzi de preţurile internaţionale, care au crescut, doar simpla apreciere a monedei naţionale nu a putut să compenseze", a spus analistul Lucian Anghel.

El a adăugat că aprecierea leului cu 2 la sută în luna martie nu a fost însă suficientă pentru ca inflaţia să nu atingă 8% în luna martie.

"Pe viitor, inclusiv preţurile administrate vor avea un cuvânt de spus, fiindcă am văzut în aprilie majorarea preţului la electricitate.

"Rămâne de văzut dacă şi când preţul la gaze se va majora, deci, în aceste condiţii, cred că economia trebuie să se restructureze în continuare.

"Acest lucru automat se va vedea şi asupra inflaţiei din România, peste toate acestea adăugându-se, evident, şi preţul petrolului, care se menţine în procent crescător", a afirmat analistul Lucian Anghel.

De la începutul anului, scumpiri de peste 10% au fost înregistrate la legume şi conserve de legume cu o creştere de 19,2%, în special pentru cartofi - 24,7%, fructe proaspete - 12,56% şi zahăr - 11,98%.

BNR ţinteşte pentru acest an o inflatie de 3% plus-minus un punct procentual, în timp ce prognoza este de 3,6%, la finele anului.

Inflaţie "mai mică" în următoarele luni
Economie 04 Ianuarie 2011, 16:38

Inflaţie "mai mică" în următoarele luni

Preşedintele consiliului fiscal şi economic, Ionuţ Dumitru, anticipează că din luna iulie efectul majorării TVA din 2010 nu...

Inflaţie "mai mică" în următoarele luni
Inflaţia anuală a ajuns la 7,9%, anunţă INS
Economie 10 Noiembrie 2010, 10:42

Inflaţia anuală a ajuns la 7,9%, anunţă INS

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, preţurile au crescut cu 0,55% în octombrie. Scumpirea produselor alimentare a...

Inflaţia anuală a ajuns la 7,9%, anunţă INS
Preţurile facturilor la gaze naturale şi electricitate, în scădere
Economie 08 Mai 2024, 17:31

Preţurile facturilor la gaze naturale şi electricitate, în scădere

Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile...

Preţurile facturilor la gaze naturale şi electricitate, în scădere
Proiectul privind noua lege a salarizării va fi discutat cu partenerii sociali
Economie 08 Mai 2024, 17:20

Proiectul privind noua lege a salarizării va fi discutat cu partenerii sociali

Proiectul privind noua lege a salarizării va fi discutat în continuare cu partenerii sociali înainte de a fi pus în...

Proiectul privind noua lege a salarizării va fi discutat cu partenerii sociali
ANAF a publicat ghidul RO e-Transport
Economie 08 Mai 2024, 17:17

ANAF a publicat ghidul RO e-Transport

Este vorba despre un sistem național care oferă posibilitatea de a urmări fiecare transport de mărfuri prin generarea de...

ANAF a publicat ghidul RO e-Transport
Creștere a comerţului cu amănuntul
Economie 08 Mai 2024, 12:03

Creștere a comerţului cu amănuntul

Evoluţia a fost determinată mai ales de majorarea vânzărilor de produse nealimentare - cu peste 12 procente - şi de comerţul...

Creștere a comerţului cu amănuntul
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape 6 miliarde de lei
Economie 07 Mai 2024, 15:27

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat, pentru luna mai, împrumuturi de aproape 6 miliarde de lei.

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape 6 miliarde de lei
În martie, rata şomajului a fost de 5,3% 
Economie 07 Mai 2024, 10:36

În martie, rata şomajului a fost de 5,3% 

INS remarcă faptul că se înregistrează în continuare un nivel ridicat al ratei şomajului în rândul tinerilor, de 22,1%.

În martie, rata şomajului a fost de 5,3%