Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Mai mulţi turişti pe litoral" faţă de 2015

"Apel matinal": Interviu cu preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea.

"Mai mulţi turişti pe litoral" faţă de 2015
Foto: anat.ro.

Articol de Daniel Neguţ, 07 Septembrie 2016, 10:58

Litoralul românesc a atras în acest sezon cu până la 12% mai mulţi turişti.

Iulie şi august au fost cele mai solicitate luni pe litoral, cererea vizând atât sejururile în medie de patru zile, cât şi weekend-uile. Per ansamblu, creşterea valorică estimată pentru întreg sezonul, în comparaţie cu vara trecută, este de aproximativ 18%.

Între timp însă, câteva sute de români au avut o vară ratată, fiindcă nu şi-au putut petrece concediile aşa cum au stabilit, asta fiindcă două agenţii de turism au intrat în faliment. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Control şi Autorizare Turism din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Turism au stabilit că sunt aproape 1.100 de turişti păgubiţi în acest caz, suma tuturor contarctelor ridicându-se la 460.000 de euro.

Tocmai pentru a nu se mai repeta astfel de situaţii şi pentru a şti ca turist ce drepturi avem şi ce putem face, Daniel Neguţ a discutat pentru "Apel matinal" despre această situaţie cu preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea.

Reporter: Care este situaţia clienţilor celor două companii cu probleme?
Alin Burcea: În situaţia Mareea s-a comunicat foarte bine cu agenţia şi astfel am reuşit să mai facem câte ceva, adică pe partea de litoral şi tursim intern, cred că în proporţie de 99% sunt preluaţi toţi. Mareea în grupul lor mai are şi un hotel care a preluat toţi turiştii care nu au vrut să fie preluaţi de alte hoteluri, deci cred că pe litoral stuaţia este stabilă. Eu de acolo vin, am fost al ei la hotel, hotelul era plin, cred că pe litoral nu sunt probleme. În ceea ce priveşte partea externă, sunt trei categorii, o parte din turişti la care serviciile earu preplătite de către Mareea, mă refer la camere garantate, o parte au mai fost preluate de colegii din asociaţie, care fiecare avea diverse garanţii pe insulele greceşti şi o parte într-adevăr care, din păcate, au fost sunaţi nu se mai duc. Despre clienţii Genius, din câte ştiu, nu au mai plecat. Acolo a fost o mare eroare a celor care conduceau agenţia, care nu au comunicat cu noi, cu asociaţia deloc sau ne-au spus după ce luaseră decizia şi anunţaseră turiştii să nu mai plece. Cel puţin nu plecat să ajungă la destinaţie în străinătate. Important este că nu au ajuns oameni în străinătate să se trezească în faţa hotelului şi să li se spună că nu au camere.

Reporter: Aceşti turişti ce au de făcut? Îşi pot recupera banii?
Alin Burcea: Există o legislaţie care este veche de 15 ani, din păcate, şi această legislaţie spune că trebuie să se îndestuleze cei care au probleme din suma garanţiei. Din păcate, Genius nu era tour-operator, era detailist, adică revindea de la alţii şi suma pe care o au garanţie sunt 10.000 de euro din care îşi va recupera probabil 10% din această sumă. De fapt, problema majoră este aceea faţă de un nou act normativ, pentru că printr-un nou act normativ lucrurile se simplifică.

Reporter: Despre ce act nromativ este vorba?
Alin Burcea: Eu mă refer la actuala asigurare. Actul normativ care prevede asigurările acum, care este perimat şi este lucrat de mine acum 15 ani, când lucram la minister. De atunci nu s-a mai revenit. Sumele sunt foarte mici, 10.000 de euro la detailişti şi 50.000 de euro la tour-operatori. Poate acum 15 ani reprezentau ceva, acum reprezintă foarte, foarte puţin şi trebuie să venim cu altă formulă pe piaţă. Bine, nu noi patronatele, dar, mă rog, trebuie să venim noi cu propuneri şi în acest moment propunerea la care lucram de vreo trei luni, dar care este foarte complicată, adică este un produs complex, se numeşte fond de garantare.

Reporter: Care ar însemna ce anume?
Alin Burcea: Este foarte simplu, toate agenţiile cotizează, se strâng bani şi de aceşti bani, la nivel de câteva milioane, probabil şase milioane pe an, se îndestulează turiştii păgubiţi. Singurul lucru care trebuie să existe trebuie ca agenţia să fie în insolventă. Situaţia în care nu este declarată insolvenţa nu se aplică. Sigur, insolvenţă sau faliment. Va fi un fond privat al agenţiilor de turism cu consiliu de administraţie care va fi supravegheat de ASF, în principiu.

Reporter: Unele statistici arată că foarte multe agenţii de tursim nu au plătită această asigurare.
Alin Burcea: Este posibil ca pe legislaţia actuală să nu aibă multe. Asta ţine 100% de Autoritatea Naţională pentru Turism, care este o direcţie de control, care trebuie să controleze.

Reporter: Sunt oare şi membre ANAT printre aceste socieţăţi?
Alin Burcea: Cu siguranţă. Cu siguranţă, dar nu este rolul nostru să ne întrebăm dacă le-a expirat asigurarea. Acest lucru trebuie să-l facă statul.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre viitoarea perioadă?
Alin Burcea: Ce să vă spun? Lumea trebuie să îşi aleagă un agent în care are încredere. Turiştii să meargă mai depare. Este evident.

Reporter: Ce ar putea însemna un agent în care să ai încredere? Cum poţi controla acest lucru?
Alin Burcea: Sigur că este foarte dificil. Ştiţi cum se spune, discută oamenii - sunt căsătoriţi de 30 de ani şi nu ştiu cu cine sunt căsătoriţi. Trebuie să vezi în principal experienţa pe piaţă, că dacă firma are totuşi 25 de ani pe piaţă, nu se întâmplă foarte multe, trebuie să întrebi, pentru că de un an de zile erau diverse zvonuri legate de agenţia Mareea, care din păcate s-a extins şi pe alte domenii de activitate, de aici au apărut problemele că au vrut să facă foarte mult. Mult mai mult de atâta nu, dar trebuie să aibă licenţă, trebuie să aibă brevet şi să fie valide şi probabil că în şase-şapte luni, datorită fondului de garantare, problema dispare în totalitate.

Calculatoare pentru elevi și studenți
România 28 Martie 2024, 19:25

Calculatoare pentru elevi și studenți

Ajutorul este destinat copiilor și tinerilor cu venituri reduse, de cel mult 500 de lei pe membru de familie.

Calculatoare pentru elevi și studenți
17 bănci participă la ediția din acest an a programului Noua Casă
România 28 Martie 2024, 17:35

17 bănci participă la ediția din acest an a programului Noua Casă

Numărul împrumuturilor este destul de redus, la jumătate față de situația din 2021.

17 bănci participă la ediția din acest an a programului Noua Casă
Avocat: Mario Iorgulescu suferă de leziuni cerebrale din copilărie
România 28 Martie 2024, 17:31

Avocat: Mario Iorgulescu suferă de leziuni cerebrale din copilărie

Problemele au contribuit la producerea accidentului grav de circulație în care tânărul Iorgulescu a omorât un om, a mai spus...

Avocat: Mario Iorgulescu suferă de leziuni cerebrale din copilărie
Ultimele pregătiri înainte de intrarea României în spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene
România 28 Martie 2024, 16:26

Ultimele pregătiri înainte de intrarea României în spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene

Pe Aeroportul Otopeni, cel mai mare din ţară, se reconfigurează porţile de control din Terminalul Plecări, iar la Ministerul...

Ultimele pregătiri înainte de intrarea României în spaţiul Schengen cu frontierele maritime şi aeriene
Guvernul a aprobat prelungirea perioadei de plafonare a RCA
România 28 Martie 2024, 16:19

Guvernul a aprobat prelungirea perioadei de plafonare a RCA

Plafonarea era valabilă până la finalul acestei luni, dar acum ea se aplică până la 30 iunie 2024.

Guvernul a aprobat prelungirea perioadei de plafonare a RCA
Autoritățile verifică o posibilă scurgere de gaze în zona localităţii Crişeni
România 28 Martie 2024, 16:15

Autoritățile verifică o posibilă scurgere de gaze în zona localităţii Crişeni

Primele probleme au fost semnalate de furnizorul local de gaz, care a alertat autoritățile și a anunțat că de vină nu este...

Autoritățile verifică o posibilă scurgere de gaze în zona localităţii Crişeni
Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile controlul judiciar pentru preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu
România 28 Martie 2024, 15:37

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile controlul judiciar pentru preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu

După ce a fost pus sub acuzare, Iulian Dumitrescu a anunţat că demisionează din toate funcţiile pe care le deţinea în PNL, şi...

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile controlul judiciar pentru preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu
Două cutremure slabe s-au produs în zona Moldovei
România 28 Martie 2024, 15:34

Două cutremure slabe s-au produs în zona Moldovei

Primul s-a înregistrat în judeţul Neamţ, la o adâncime de aproape 13 kilometri, iar cel de-al doilea în Bacău, la o adâncime...

Două cutremure slabe s-au produs în zona Moldovei