”Mai mulți spectatori în străinătate decât acasă” la filmele lui Mungiu

Filmul "Bacalaureat" al regizorului Cristian Mungiu, premiat pentru regie, anul acesta, la Cannes, rulează în cinematografele din 40 de orașe italiene, inclusiv la Roma, Milano, Florența, Torino, Veneția, Catania, Napoli, Bari și chiar la Lecce. Încurajată de succesul de care s-a bucurat filmul românului, cinemateca din Bologna, una dintre cele mai importante instituții de cultură din Europa, a organizat o retrospectivă dedicată filmelor sale și l-a invitat pe Cristian Mungiu la o întâlnire cu publicul. O discuție asemănătoare a avut loc și la Roma, întâlnire moderată de regizorul italian, Nanni Moretti.

”În primul rând mă bucur foarte mult că filmul este distribuit în țări în care sunt foarte mulți români” – a declarat pentru Radio Românnia Actualități, Cristian Mungiu, la lansarea de la Roma. ”M-aș bucura foarte tare ca mulți dintre compatrioții noștri, mai cu seamă dintre cei care se simt mândrii de fiecare dată pentru premiile pe care s-a întâmplat eu să le iau, să vină să vadă filmul și într-o perioadă cum este cea pe care o trăim noi acum, în care este foarte greu să mai distribuii filme europene, fac întotdeauna efortul acesta de a încerca să sprijin distribuitorul. Mi se pare că cel mai mare compliment pe care ți-l poate face cineva cu un film este să fie cumpărat pentru distribuție comercială obișnuită, să poată fi văzut p escară largă cum va fi în Italia, în peste 40 de orașe în pornire și în mult mai multe orașe pe parcurs și atunci vin să vorbesc despre ce înseamnă cinema-ul pentru mine, ce înseamnă filmul asta și sper ca faptul că sunt prezent aici să aducă și cât mai mulți spectatori care să vadă filmul” – a completat regizorul român.

Referitor la masterclass-ul de la Bologna, Mungiu a explicat că a fost vorba ”de o întâlnire cu publicul generată de dorința Cinematecii din Bologna de a organiza un fel de retrospectivă cu filmele mele; mi-au propus asta cu doi sau trei ani în urmă și i-am rugat să aibă răbdare, să aștepte momentul când voi veni cu un film nou, s-a întâmplat acum și atunci am organizat-o acum. Este o ocazie pentru mine nu doar de a vorbi despre genul de cinema pe care îl fac si despre filmele mele, dar si de a întelege de la public ce fel de asteptari au acesti oameni, ce fel de filme văd ei, ce fel de întrebări au ei. E una din ocaziile alea când, nu știu, pricepi în ce măsură ce ai intenționat tu și ce reușește să călătorească prin film către spectatorii tăi și, ca atare, sunt momente foarte prețioase, importante pentru mine și cred că sunt momentele care îmi plac cel mai mult, întâlnirile cu publicul înainte sau după sau cu ocazia filmelor pe care le prezint”.

Rep: Nu vă temeți de întrebările publicului?

Cristian Mungiu: N-am de ce să-mi fie teamă. Sper că reușesc încă să fiu suficient de onest cu mine însumi și în plus sunt întotdeauna pregătit să recunosc când nu știu ceva, deci nu are de ce să îmi fie teamă. Încerc doar să fac efortul acesta mereu de a nu da răspunsuri pregătite înainte și potrivit, ci de a fi la înălțimea momentului și de a asculta cu adevărat întrebarea și de a da cu adevărat cel mai sincer răspuns; altfel când faci film comunici public și deci te aștepți să fii întrebat orice și nu știu mă bucură orice fel de întrebare atâta vreme cât vin curiozitatea sinceră a cuiva.

Rep: Suntem mai obișnuiți să analizăm legătură mamă - fiică. De data aceasta, cum de ați ales să aprofundați legătura tată - fiica?

Cristian Mungiu: Eu nu sunt mai obișnuit să analizez legătura mamă – fiică, pentru că nu pot fi mamă, dar mă interesează foarte mult legătura părinților cu copiii. Sincer ar fi putut să fie și o altă legătură în acest film, dar trebuie să iei o decizie, și am simțit că vorbesc mai în cunoștință de cauză mai din perspectiva unui tată. Am senzația că există cumva o legătură uneori mai specială de afecțiune între un tată și o fiică decât între un tată și băieții lui și atunci mi s-a părut potrivit cu ceea ce aveam de povestit în filmul ăsta. Filmul acesta vine totodată și din alăturarea unor povești public epe care le-am citit în presa română în ultimii ani și majoritatea acestor povești care aveau de-a face cu bacalaureatul, cu intervenția părințiilor sau cu fapte ale copiilor aveau acest binom: tată –fiică și ca atare nu l-am preluat cred că foarte rațional, ci pur și simplu l-am decupat din acele povestiri și când m-am decis să le combin și să adaug propriile mele sensuri asupra acelei povești, a venit ca o reacție așa destul de naturală. Dar eu vorbesc în special, nu știu, sper că vorbesc în special despre relația părinți - copii, educație, societate, nu doar referitor la societatea românească, ci la felul cum arată lumea în general astăzi.

Rep: În România - din filmul dvs – corupția se strecoară până în cele mai mici cotloane ale vieții. Pare fără scăpare, fără ieșire. Așa vedeți lucrurile și în afara filmului?

Cristian Mungiu: În afara filmului am senzația că uneori lucrurile sunt mai rele decât în film. Filmul nu vorbește așa de mult despre corupție, cât vorbește despre compromis. Eu fac această diferență între compromis care e un fel de răspuns practic al individului într-o societate în care lucrurile nu funcționează cum trebuie. Adică nu condamnă și înțeleg că într-o societate în care nu poți să ai gazul și energia să schimbi toate lucrurile, uneori trebuie să iei, să adopți soluții în funcție de situație. Situația generală însă mă preocupă mai tare. Constat că am făcut un mare progres și continuăm să facem un progres în direcția asta, dar mai e și foarte mult drum înaintea noastră. Problema legată de compromis și de corupție într-o societate este că practic nu încurajează deloc meritocrația și dezamăgește foarte mulți oameni care aleg să plece în altă parte, altundeva unde vor fi mai apreciați și unde există mai multă corectitudine pentru efortul pe care l-ai depus ca să te instruiești, să fii un om corect în societate și atunci cred că e ceva ce trebuie combătut cu energie și cu fermitate de noi toți, dacă ne dorim ca societatea aceea să se schimbe la un moment dat. Cred foarte puțin în soluția asta individuală; cred că sigur poți să-ți salvezi copii trimițându-i undeva, dar pe termen lung nu poți să te aștepți ca societatea să se schimbe dacă nu faci un mic sacrificiu și tu, și nu le ceri să-l facă și ei.

Rep: Scenariul este foarte reușit. Cum s-a născut această ”poveste”, de unde ideea acestui film?

Cristian Mungiu: Povestea s-a născut din alăturarea mai multor fapte de presă pe care le-am citit; s-a născut din propriile mele preocupări legate de educație și de ce înseamnă nu știu perenting-ul – dacă pot să folosesc acest cuvânt – într-o țară care are atâteea probleme cum e România astăzi; s-a născut din nevoia mea de a face un film care să vorbească despre vârsta pe care o am eu acum, un fel de film al cuiva care simte nevoia să facă un bilanț, care aruncă o privire în urmă, care trage niște concluzii în raport cu felul în care și-a luat deciziile și toate lucrurile acestea au fost combinate în așa fel încât la sfârșit să nu avem nici o critică socială, nici un comentariu moral despre lumea și viața de astăzi, ci să avem un film, să avem un film care capturează niște momente de realitate cumva, care capturează niște momente de adevăr, care încearcă pe cât se poate într-un mod onest să spună oamenilor o poveste în care ei să se regăsească astăzi și să poată eventual să se gândească ceva mai mult la propria lor viață și la propriile lor întrebări, după ce vor fi văzut filmul acesta pe ecran.

Rep: Care este statutul regizorului în România de astăzi?

Cristian Mungiu: Nu vreau să ne plângem; suntem foarte liberi. Suntem foarte liberi să facem ceea ce vrem pentru că în mod straniu lipsa sălilor - pe care noi o resimțim - ne-a adus această libertate că cel puțin nu există așteptări comerciale; nici unul dintre noi nu facem filme ca să le exploatăm comercial cu vreun mare succes în România pentru că nu se poate și atunci ne concentrăm toți să facem genul de cinema personal, pe care dorim să-l facem și, din fericire, s-a creat un interes și o piață și o nișă în multe țări pentru ceea ce facem noi, chestiune care face, ca de exemplu, să fie mai mulți spectatori pentru filmele noastre în alte țări decât sunt acasă. Dar din altă perspectivă este puțin dificil în România pentru regizori în momentul de față să constate că după marele efort pe care îl presupune orice film e atât de greu să îl comunici public și trebuie să continuăm să facem un efort. Să sperăm că îl vom face cu un oarșce sprijin de la autorități, să creăm un sistem de săli astfel încât să putem comunica public filmele noastre și acasă.

Rep: Filmele Dvs sunt văzute, admirate si de foarte mulți spectatori români din străinătate, care sunt încântați să le povestească - cum e în cazul de față italienilor - de filmele semnate Cristian Mungiu. Ce reprezintă pentru dvs. spectatorii români din Italia?

Cristian Mungiu: M-aș bucura foarte mult să știu că vin mulți spectatori de origine română să vadă filmele altundeva. Am întotdeauna discuții foarte intense și foarte interesante cu românii care trăiesc în străinătate, după proiecțiile cu filmele mele. Într-un fel, distanța la care se situează ei față de lucruri le dă mai multă pasiune față de situație și constat că sunt foarte framântați și preocupați de chestiuni uneori mai mult decât publicul autohton din țară și ca atare îmi face plăcere să am aceste întâlniri. Văd multă preocupare la ei vizavi de probemele pe care trebuie să ni le rezolvăm noi ca popor. Și mai este ceva: distanța le dă și un anume fel de mândrie uneori, pe care o avem mai puțin acasă, și oamenii aceștia se simt mândri față de ce s-a întâmplat să realizam noi în general cu filmele românești în ultimii zece ani, chiar dacă uneori au și această problemă pe care o exprimă în raport cu imaginea pe care o aduc aceste filme și trebuie să ajungem la discuția despre conținut și imagine și despre nevoia noastră de a schimba conținutul, dacă nu ne place imaginea.

Rep: Și în Italia aveți numeroși admiratori români. Ce vreți să le transmiteți lor? Care este mesajul regizorului Cristian Mungiu pentru românii din Italia?

Cristian Mungiu: Mesajul meu este foarte simplu: dacă se simt cu ceva mândrii să vină să vadă filmul. Eu am făcut un mare efort pe lângă distributorii noștri să încercăm să popularizăm niște adrese de contact în așa fel încât oriunde există o comunitate de români care-și dorește să vadă filmul să poată contacta distribuitorul, să afle unde-l pot vedea sau să-și poată organiza propria lor proiecție pentru că îmi doresc ca filmul să ajungă la cât mai mulți spectatori și am vrut să le facilitez acest acces. Sunt foarte mulți români care trăiesc în Italia și mi-aș dori ca filmul meu să ajungă la ei, să se regăsească în ceva din ceea ce am încercat să le povestesc cu fimul acesta.