Ascultă Radio România Actualitaţi Live

"Mai mulţi bani pentru agricultură" până în 2020

Dacian Cioloş a declarat că plăţile directe acordate agricultorilor români vor creşte cu trei miliarde de euro până în 2020. Schema de finanţare ar urma să ţină cont şi de fermele mici.

"Mai mulţi bani pentru agricultură" până în 2020
Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş. Foto: Arhivă Reuters.

Articol de Ionuţ Dragu, 17 Octombrie 2011, 20:42

Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş a declarat că plăţile directe acordate agricultorilor români urmează să crească, până în anul 2020, cu aproximativ trei miliarde de euro, iar una dintre propunerile sale care vizează România se referă la o valoare pe hectar de 200 euro, până în 2018.

Dacian Cioloş a precizat că a propus "o schemă de finanţare care să ţină cont şi de fermele mici. Propunem, de asemenea, o paletă largă de priorităţi prin care România să ţină cont atât de produse de calitate, cât şi de creşterea performanţei în fermele mai mari prin inovare".

De asemenea, comisarul european a subliniat că speră ca "şi serviciile de consultanţă acordate agricultorilor să crească".

Oficialul a adăugat că, printre elementele viitoarei PAC (reforma politicii agricole comune) şi care ţin strict de specificul României, se află simplificarea procedurilor de acordare a plăţilor directe, fără ca acest lucru să încurajeze nemunca.

Potrivit lui Dacian Cioloş, "măsurile sau elementele specifice României sunt cele privind modalităţile de acordare a plăţilor directe. Va exista o schemă simplificată pentru fermele mici pentru că nu numai că se simplifică procedura pentru fermele mici, dar cumulată cu altă măsură poate avea rezultate bune".

Cu această ocazie, comisarul european pentru agricultură a precizat că nu se doreşte "prin această plată directă nici nemunca, nici cheltuirea banului".

Întrebat cum comentează o declaraţie personală prin care afirma că plăţile la hectar, în cazul României, ar putea atinge valoarea de 200 de euro până în 2020, comisarul european pentru agricultură a precizat că acest lucru se poate întâmpla chiar mai devreme.

"Se va ajunge la 200 de euro/ha deja din 2018", a precizat Dacian Cioloş care a adăugat că propunerea "a fost să nu mai aşteptăm până în 2020".

"Practic, România poate beneficia de plata maximă la hectar de 200 euro, până în 2018", a mentionat comisarul european pentru agricultură.

De asemenea, potrivit lui Dacian Cioloş, "PAC este o parte integrantă a bugetului comunitar. Statele care dau mai mult decât primesc se vor uita mai atent la bugetul comun. Este prima dată când bugetul alocat reformei PAC se discută în paralel cu viitoarea alocare bugetară a Uniunii Europene".

El a precizat, totodată, că "România nu este statul membru care are cele mai scăzute plăţi directe", şi a dat ca exemple în acest sens ţări baltice ca Lituania, Estonia, dar şi Portugalia.

Reforma propune flexibilitate mai mare în transferarea banilor

Reforma politicii agricole comune (PAC) după anul 2013 propune o mai mare flexibilitate în transferarea fondurilor între pilonul I (plăţile directe) şi pilonul II (dezvoltarea rurală).

De asemena, reforma PAC propune renunţarea la criteriile istorice în acordarea plăţilor directe şi luarea exclusivă în considerare a unor criterii obiective.

O proporţie de 70% din plăţile directe vor viza susţinerea veniturilor de bază pentru agricultori.

În cazul acestor 70 de procente, se va aplica o plafonare progresivă, pornind de la 150.000 de euro, a ajutoarelor directe primite de fiecare exploatare agricolă, astfel încât nicio fermă nu va putea primi mai mult de 300.000 de euro pe an.

O altă măsură propusă de Comisia Europeană este legarea unei părţi a ajutoarelor directe de practici agricole simple, precum diversificarea culturilor, menţinerea păşunilor permanente sau protejarea rezervaţiilor biodiversităţii sau a unor elemente de peisaj pe cel puţin 7% din suprafaţa arabilă.

Sistemul Garanție-Returnare nu prea funcționează în afara localităților importante
România 01 Mai 2024, 21:35

Sistemul Garanție-Returnare nu prea funcționează în afara localităților importante

În 23 de localități din țară nu s-a returnat în luna martie niciun ambalaj reciclabil, conform datelor raportate...

Sistemul Garanție-Returnare nu prea funcționează în afara localităților importante
Nouă cetățeni români și familiile lor au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns în Egipt
România 01 Mai 2024, 20:37

Nouă cetățeni români și familiile lor au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns în Egipt

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, până acum 323 de cetățeni români și familiile lor au fost evacuați din Fâșia Gaza.

Nouă cetățeni români și familiile lor au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns în Egipt
La Galați au început cursele de agrement pe Dunăre
România 01 Mai 2024, 18:15

La Galați au început cursele de agrement pe Dunăre

Durata unei croaziere este de 2 ore. Prețul unui bilet este de 50 de lei pentru adulți, iar pentru copiii de peste 6 ani...

La Galați au început cursele de agrement pe Dunăre
Traficant de cocaina, reținut la Constanța
România 01 Mai 2024, 17:14

Traficant de cocaina, reținut la Constanța

Un traficant de cocaină a fost reţinut astăzi la Constanţa. Procurorii DIICOT îl acuză pe acesta că a deţinut şi...

Traficant de cocaina, reținut la Constanța
Două milioane de lei pentru finanțarea unor proiecte de publicații culturale, carte și poezie
România 01 Mai 2024, 15:22

Două milioane de lei pentru finanțarea unor proiecte de publicații culturale, carte și poezie

O nouă sesiune de finanţare a proiectelor editoriale va fi lansată mâine de Administraţia Fondului Cultural Naţional....

Două milioane de lei pentru finanțarea unor proiecte de publicații culturale, carte și poezie
Satul Gura Siriului din județul Buzău este nominalizat la o competiție internațională de turism
România 01 Mai 2024, 14:46

Satul Gura Siriului din județul Buzău este nominalizat la o competiție internațională de turism

Participarea la această competiție înseamnă o șansă în plus pentru localitate de a se dezvolta și de a atrage în continuare...

Satul Gura Siriului din județul Buzău este nominalizat la o competiție internațională de turism
MAE, atenționare de călătorie în Grecia
România 01 Mai 2024, 13:53

MAE, atenționare de călătorie în Grecia

MAE Român avertizează că sunt proteste de Ziua Internațională a Muncii în Grecia.

MAE, atenționare de călătorie în Grecia
SALVAMONT: 10 reguli esențiale pentru drumeţii la munte în siguranţă
România 01 Mai 2024, 13:47

SALVAMONT: 10 reguli esențiale pentru drumeţii la munte în siguranţă

În această minivacanță salvamontiştii anunţă că vor patrula, preventiv, pe trasee.

SALVAMONT: 10 reguli esențiale pentru drumeţii la munte în siguranţă