Şapte judeţe din centrul Ungariei se află sub avertizare cod portocaliu, iar în celelalte regiuni este cod galben. MAE îi îndeamnă cetăţenii români la prudenţă.
Ploi abundente sunt aşteptate astăzi în Ungaria.
Şapte judeţe din centrul ţării se află sub avertizare cod portocaliu, iar în celelalte regiuni este cod galben.
Miercurii, în unele zone cantităţile de precipitaţii au depăşit 50 de litri pe metru pătrat.
De la Bucureşti, Ministerul de Externe recomandă românilor, care intenţionează să se deplaseze în Ungaria, să fie prudenţi şi să se informeze cu privire la evoluţia vremii.