Liviu Dragnea susţine că "stă nevinovat de opt luni în închisoare"

Liviu Dragnea. Foto: Arhiva/ Agerpres.
Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a susţinut joi, 30 ianuarie, în faţa magistraţilor că stă nevinovat de opt luni în închisoare, deoarece a fost condamnat, în faza de fond a procesului, de un complet de trei judecători nespecializat în judecarea faptelor de corupţie.
În opinia avocaţilor fostului politician, Curtea Constituţională a decis că toate completurile de trei judecători de la Înalta Curte au fost nelegal constituite, potrivit unei hotărâri luate după ce Dragnea a fost condamnat definitiv.
Procurorul de şedinţă a cerut respingerea cererii ca nefondată. El a spus că magistraţii constituţionali au arătat în motivare căror cazuri se aplică decizia lor, iar ipoteza din procesul de astăzi nu se află printre ele.
Liviu Dragnea aşteaptă o decizie la contestaţia sa în executare, făcută împotriva pedepsei definitive de trei ani şi şase luni de închisoare, primită în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman.
Etichete
PSDLiviu DragneacorupíejudecătoriCCRÎCCJProtecţia Copilului Teleorman