Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: LUMINA CREDINŢEI Duminică, 25 August

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Răzvan Stancu

26 Mai 2019
Vizualizari: 909
Comentează add

Votul pentru alegerile europarlamentare şi la referendumul naţional este în desfăşurare în România și îm diaspora între orele 07.00 și 21.00.

LIVE UPDATES: Alegeri europarlamentare şi referendum naţional LIVE UPDATES: Alegeri europarlamentare şi referendum naţional - Conține video

razvan-stancu

Secție de votare în București. Foto: Agerpres.

UPDATE ora 21.45: Reacții politice după anunțarea rezultatului alegerilor europarlamentare. Ediție specială la Radio România Actualități.

UPDATE ora 21.01: Președintele Klaus Iohannis cere demisia guvernului Dăncilă.

UPDATE: Rezultatele exit-pollului realizat de CURS - Avangarde:

PSD 25,8%

PNL 25,8%

USR-PLUS 23,9%

Pro România 5,7%

UDMR 5,4%

PMP 5,2%

ALDE 4,9%

UPDATE ora 20.10: Liderul PSD Liviu Dragnea a explicat de ce au apărut cozile la vot.

UPDATE ora 20.00: Peste 46% dintre alegători şi-au exprimat opţiunea la europarlamentare, iar la referendum au votat aproape 39%.

UPDATE 18.30: Aglomerație la Secția consulară de la Roma. Sursa: Elena Postelnicu.

UPDATE ora 18.10: Programul de votare ”nu va fi prelungit”.

UPDATE: 18.00: Rata de participare la vot în Europa este mai mare decât în 2014.

UPDATE 17.45: Simona Halep, aflată la turneul de tenis de la Roland Garros, a votat la ambasada României la Paris. Foto: Daniela Coman.

UPDATE 17.30: Pragul de prezenţă pentru validarea referendumului a fost atins.

UPDATE 17.00: Secțiile de votare din diaspora ”funcționează normal”.

UPDATE 16.10: Roma: Timpul de așteptare la toate secțiile de vot din oraș este de peste patru ore.

UPDATE 16.00: Ora 16:00: Prezența la urne: europarlamentare - 31%; la referendum - 25,5%

UPDATE 15.40: Galați: Peste 1900 de votanți la aceeași adresă.

UPDATE 15.30: Spania: Oamenii așteaptă între două și trei ore pentru a putea vota.

Prezența la vot, în timp real, poate fi consultată la acest link: https://prezenta.bec.ro/

UPDATE: ora 15.10 - Potrivit Biroului Electoral Central, prezenţa la vot la alegerile europarlamentare, la ora 15:00, este de 27,68 %, iar la referendum de 22,83 %.

UPDATE: Prezenţă la vot masivă a românilor din Marea Britanie

UPDATE: BEC - Prezenţă la ora 14:00 - 23,91 % la alegerile europarlamentare; 19,61% la referendum.

UPDATE: Românii din Italia stau la cozi pentru a vota.

UPDATE: Participare ridicată la vot a românilor, la Paris.

UPDATE: 50 de secţii de votare pentru românii din Spania.

UPDATE ora 13.10 -  Prezenţa la urne pe ţară la alegerile europarlamentare a fost, duminică, până la ora 13,00, de 19,75%,

În ceea ce privește prezenţa la referendum, potrivit datelor centralizate de Biroul Electoral Central,  procentul este de 16,08% pentru ora 13.00.

Votul pentru alegerile europarlamentare şi la referendumul naţional este în plină desfăşurare.

Se votează de mai bine de şase ore, iar Biroul Electoral Central furnizează, în timp real, date despre prezenţa la scrutin.

Alina Stănuţă revine în direct cu ultimele informaţii. Bună ziua, Alina! 

Bună ziua! Peste 3.500.000 de cetăţeni au votat, până la această oră, la alegerile europarlamentare, ceea ce reprezintă o prezenţă de 19,75%. La nivel naţional, mediul urban conduce cu aproximativ două milioane de votanţi în timp ce 1.300.000 de cetăţeni din mediul rural şi-au exprimat până la această oră votul, conduc în continuare judeţele Ilfov, Dâmboviţa şi Sibiu în timp ce Vaslui, Satu Mare şi Botoşani se află în coada clasamentului privind prezenţa la urne.

Prezenţa la referendum este mai mică. Până în acest moment au votat peste 2.800.000de cetăţeni, ceea ce reprezintă o prezenţă la urne de 16,02%.

Sibiu, Ilfov şi Cluj sunt judeţele fruntaşe la avut, iar Vaslui, Mehedinţi şi Botoşani se află în coada acestei liste.

Diferenţa la prezenţă între europarlamentare şi referendumul se regăseşte şi la nivelul municipiului Bucureşti, astfel la europarlamentare au votat 19,86% dintre bucureşteni în timp ce pentru referendum au votat 16,81% dintre cetăţenii capitalei.

La ambele tipuri de scrutin, numărul cetăţenilor din diaspora care au votat este aproximativ acelaşi, puţin peste 90.000

UPDATE: În străinătate se înregistrează o prezenţă masivă la vot. La multe dintre cele peste 400 de secţii deschise peste hotare este aglomeraţie încă de dimineaţă

UPDATEÎn primele șase ore de la deschiderea urnelor nu s-au produs incidente deosebite, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.

UPDATE: ora 12.00, Biroul Electoral Central: Prezența la vot:15,06% la alegerile parlamentare, iar la referendum de 12,16%.

UPDATE: În câteva secţii de votare din ţară s-au produs unele incidente.

Potrivit corespondentei noastre în Prahova, Simona Uţă, la Ploieşti un membru al comisiei electorale a leşinat şi în cădere s-a lovit la cap. El a fost transportat la Spitalul de Urgenţă de la Ploieşti. Şi în comuna Griviţa, din judeţul Galaţi, preşedintele unei secţii a fost înlocuit, după ce i s-a făcut rău. Procesul electoral nu a fost întrerupt, atribuţiile fiind preluate temporar de locţiitorul acestuia. - după cum transmite corespondenta noastră, Maria Măndiţă.

Şi la Bistriţa-Năsăud au fost înlocuiţi doi experţi electorali. Corespondenta RRA, Cristiana Sabău, ne spune despre ce este vorba. Bună ziua, Cristiana!


Reporter: Bună ziua! Biroul electoral județean a înlocuit din funcții un președinte al unei secții de votare din Beclean și un locţiitor din Mărișelu. Cel din Beclean a fost destituit fiindcă a încălcat legea, făcând campanie electorală prin rețele de socializare, iar cel din Mărișelu s-a retras din motive medicale. Mă aflu la secția de votare 21 din Bistrița, unde au fost înregistrate cele mai multe cereri pentru urnă specială. În județ au fost depuse în total în total 859 de cereri, pentru toate cele 313 secții de votare, iar aici 144, explicabil prin aceea că în vecinătate se află Penitenciarul Bistrița, iar deţinuţii şi-au exprimat dorința să voteze. Prezenţa la vot este mai bună în mediul rural. De exemplu, la secția din satul Brăteni au votat deja jumătate dintre alegătorii înscriși pe listele electorale permanente. La Jeica peste 40%, iar la Valea Mare o treime dintre alegători. Mai avem localități unde deja au trecut pe la urne un sfert dintre cei care votează. Este adevărat că toate acestea sunt localități mici, cu un număr redus de locuitori. Şi la Bistrița sunt secții cu prezență de peste 15%. Aici, unde mă aflu eu, oamenii ies deja de la biserică, s-au așezat la rând, iar cozile sunt până în stradă

UPDATE: În străinătate, primii români care au votat au fost cei din Auckland, Noua Zeelandă, unde este organizată cea mai îndepărtată secţie de votare din afara graniţelor României. Procesul electoral în cadrul celor 441 de secţii de votare din străinătate se desfăşoară pe durata a 33 de ore, până mâine, la ora 7,00, când vor fi închise secţiile de pe Coasta de Vest a Statelor Unite şi cea de la Vancouver, din Canada.

UPDATE ora 11.15 - BEC: la alegerile europarlamentare la nivel naţional au votat peste 1.900 de mii de cetăţeni, ceea ce reprezintă 10, 51%.

Votul pentru alegerile europarlamentare şi la referendumul naţional este în plină desfăşurare.

Se votează de mai bine de patru ore, iar Biroul Electoral Central furnizează, în timp real, date despre prezenţa la scrutin.

Alina Stănuţă este acolo şi revine cu ultimele informaţii. Bună dimineaţa Alina! Te ascultăm. 

Reporter: Bună dimineaţa! Potrivit datelor centralizate până la ora 11.00, aici la Biroul Electoral Central, la alegerile europarlamentare la nivel naţional au votat peste 1.900 de mii de cetăţeni, ceea ce reprezintă 10, 51%.

Alegătorii din judeţele Teleorman, Dâmboviţa şi Ilfov se află pe primele locuri la prezenţă, iar la coada acestui clasament sunt judeţele: Vaslui, Suceava şi Satu Mare.

În diaspora pentru europarlamentare au votat peste 45.000 de cetăţeni.

Potrivit datelor BEC, în mediul urban au votat aproximativ un milion de cetăţeni pe când în mediul rural sau prezentat la urne până acum 700.000 de cetăţeni.

În ceea ce priveşte prezenţa la referendum procentul este de 8,38, ceea ce reprezintă aproximativ un 1.500 de mii de cetăţeni. Ilfov, Constanţa, Sibiu sunt judeţele fruntaşe în timp ce Vaslui, Suceava şi Botoşani sunt la coada clasamentului.

În diaspora pentru referendum au votat peste 45.000 de cetăţeni. În Bucureşti datele centralizate până acum la BEC arată că s-au prezentat la vot pentru europarlamentare 10,06% dintre cetăţeni iar la referendum 8,22%.

UPDATE: Liderii politici continuă să se prezinte la vot
Între ei, preşedintele Klaus Iohannis, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele USR, Dan Barna.

UPDATE: Liderii politici au început să voteze în această dimineaţă. Preşedintele PNL, Ludovic Orban s-a prezentat la vot într-o secţie din Ilfov, iar co-preşedintele USR - PLUS, Dacian Cioloş a votat la Zalău.

UPDATE: Se votează şi în cele 36 de secţii deschise în Republica Moldova.

UPDATEDate privind prezenţa la scrutin furnizate de BEC la ora 9.00.

Potrivit datelor de la Biroul Electoral Central, până la această oră, la nivel național, pentru alegerile europarlamentare au votat aproximativ 600.000 de cetățeni, ceea ce reprezintă 3,28%.

UPDATEAlegeri europarlamentare și referendum. Situația în țară.

UPDATE ora 8.15: BEC actualizează continuu datele cu prezența din secțiile de votare.

Biroul Electoral Central actualizează continuu datele cu prezența din secțiile de votare din străinătate și din țară pentru ambele tipuri de scrutin.

https://prezenta.bec.ro/


Potrivit datelor, până la ora 8.00, la nivel național, prezența la alegerile europarlamentare a fost de 1,31%, ceea ce înseamnă că au votat aproximativ 230.000 de cetățeni.

Județele fruntașe sunt: Teleorman, Dâmbovița și Giurgiu, iar la coada clasamentului sunt județele: Harghita, Covasna și Bistrița Năsăud. În străinătate pentru alegerile europarlamentare au votat aproximativ 2.800 de cetățeni.

La referendumul pe teme de justiție, prezența la urne la nivel național este în acest moment de 1,10% cu județele fruntașe: Constanța, Ilfov și Dâmbovița, iar Bistrița Năsăud, Covasna și Maramureș sunt la coada clasamentului.

UPDATE: 76 secții de votare pentru cei peste 1.200.000 de romani din Italia

UPDATE: Primii români care au votat au fost cei din Auckland, Noua Zeelandă  

În străinătate, primii români care au votat au fost cei din Auckland, Noua Zeelandă, unde este organizată cea mai îndepărtată secţie de votare din afara graniţelor României.

Procesul electoral în cadrul celor 441 de secţii de votare din străinătate se desfăşoară pe durata a 33 de ore, până mâine, la ora 7:00, când vor fi închise secţiile de pe Coasta de Vest a Statelor Unite şi cea de la Vancouver, din Canada.


Etichete alegeri europarlamentarereferendumbecsectii de votprezenta

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live