Pe scurt:
Ascultă Radio Romania ActualităţiAscultă Live Acum: Matinal Miercuri, 06 Iulie

Cele mai citite

Articole recente

Ştiri

Autor

Răzvan Stancu

11 Iulie 2021
Vizualizari: 1934
Comentează add

#rezultateparțiale UPDATE 23:02 - După procesarea a peste 70% dintre procesele verbale, PAS ar acumula 46,66%, BeCS - 31,34%, Partidul Șor - 7,14% și blocul „Renato Usatîi” - 4%.

LIVE UPDATE: Alegeri parlamentare anticipate în Republica Moldova #Foto

razvan-stancu

Foto: radiochisinau.md.

UPDATE: Vedeți AICI rezultatele parțiale ale alegerilor parlamentare anticipate.

cec

UPDATE 23:02 - După procesarea a peste 70% dintre procesele verbale, PAS ar acumula 46,66%, BeCS - 31,34%, Partidul Șor - 7,14% și blocul „Renato Usatîi” - 4%, anunță Comisia Electorală Centrală, potrivit Radio Chișinău.

Citiți și AICI - Radio Chișinău - Live text: ANTICIPATE 2021 Prezența la vot în timp real.

UPDATE: ora 21.00 - RADIO CHIȘINĂU: S-au închis urnele în Republica Moldova.
 

Procesul de vot s-a încheiat la secțiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate.

Potrivit ultimelor date publicate în timp real de Comisia Electorală Centrală, peste 1,463 de milioane de alegători au reușit să-și exprime dreptul la vot la secțiile din țară, înregistrându-se o rată de participare de 48,16%, față de puțin peste 49%, la scrutinul parlamentar din 2019, la aceeași oră.

În municipiul Chișinău au votat 311.188 de alegători, cu o rată de participare de peste 47,6%. Peste 199.000 de cetățeni moldoveni au votat până la această oră peste hotare, față de 75.000 la parlamentarele din 2019, la ora 21:00.

Totuși cifra nu este finală deoarece, procesul de vot continuă în unele țări din Europa, SUA și Canada. La secțiile de votare deschise pentru alegătorii din stânga Nistrului au votat peste 28.770 de alegători, față de recordul de 37.257 înregistrat la alegerile parlamentare din 2019.

UPDATE ora 17.30 - Cei aproape 18.000 de cetăţeni moldoveni din Spania pot vota în cinci secţii organizate în Madrid, Barcelona, Málaga, Santander şi Valencia.

UPDATE ora 17.20 - INFOGRAFIC - 20 secții de votare din străinătate cu cea mai înaltă prezență la urne a alegătorilor până la ora 17:00 (sursa Radio Chișinău)

INFOGRAFIC | 20 secții de votare din străinătate cu cea mai înaltă prezență la urne a alegătorilor până la ora 17:00

UPDATE ora 16.55  - Aproximativ 1.095.000 de persoane au votat până la această oră, ceea ce constituie 36% din numărul de alegători înscriși în listele de bază. Peste 150 de mii de cetățeni moldoveni au votat și în secțiile deschise peste hotare, transmite Radio Chișinău.

UPDATE ora 16.00 - Peste 34% dintre alegători s-au prezentat la urne, în Republica Moldova.

RADOR  - Peste 34% dintre alegători s-au prezentat la urne până acum la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova. Potrivit Radio Chișinău, aproximativ 130.000 de cetățeni moldoveni au votat deja în secțiile deschise în afara țării.

UPDATE ora 15.45: Două secţii de votare în Israel, la Tel Aviv şi Ashdod.

FOTO: Dragoș Ciocârlan.

dragos-ciocarlan-corespondent-rra-in-israel

UPDATE ora 15.20 - Secţiile de votare din Bucureşti pentru alegătorii din Republica Moldova sunt deschise până la ora 21:00

RADOR - Autoritatea Electorală Permanentă le reamintește cetățenilor moldoveni că cele două secții de votare deschise la București cu ocazia alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova vor fi deschise pentru alegători până la ora 21:00.

Ambele se află în Centrul Vechi al Capitalei, la sediul Biroului Electoral Central, respectiv la cel al Autorităţii Electorale Permanente.

Președintele Autorității, Constantin Mitulețu-Buică, anunță printr-un comunicat de presă că a vizitat cele două secții în calitate de observator internațional și a constatat că acestea funcționează în parametrii optimi, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

UPDATE ora 15.00 - În București și Galați, la secțiile deschise pentru alegerile din Republica Moldova, procesul de votare se desfășoară în condiții normale.

UPDATE ora 12.30 - Peste 20% dintre alegătorii din Republica Moldova au votat pentru noul Parlament

RADOR - Peste 20% dintre alegătorii din Republica Moldova au votat pentru noul Parlament de la Chișinău, în prima parte a zilei. Președintele țării, Maia Sandu, și-a exercitat dreptul de vot în urmă cu o oră. Potrivit Radio Chișinău, Sandu spune că a votat pentru un parlament cinstit.

La rândul său, fostul președinte Igor Dodon, care conduce acum Partidul Socialiștilor, afirmă că a votat pentru cei care au grijă de țară.

Miza alegerilor anticipate din Republica Moldova este apropierea fie de Uniunea Europeană, fie de Rusia, iar un rol important îl are electoratul din diaspora

UPDATE ora 12.00: Corespondenta RRA, Elena Postelnicu transmite că este coadă la secția de votare din Roma, Italia. Sursa foto: Elena Postelnicu.

roma amb r moldova 1

amb r moldova 2

UPDATE: ora 11.00 - 20.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova sunt aşteptaţi să voteze, pentru alegerea noului Parlament, pe teritoriul României.

UPDATE: ora 10.30 - Peste 10% dintre alegătorii din Republica Moldova au votat pentru noul parlament de la Chișinău în primele ore de la deschiderea urnelor.

RADOR - Peste 10% dintre alegătorii din Republica Moldova au votat pentru noul parlament de la Chișinău în primele ore de la deschiderea urnelor.

Majoritatea celor din țară care au mers spre dimineață la vot sunt persoanele de peste 56 de ani, iar cei mai puțini sunt tinerii sub 25.

În diaspora însă au votat mai mulți cei cu vârste între 26 și 55 de ani.

Potrivit colegilor de la Radio Chișinău, în câteva secții din Transnistria separatistă s-au format cozi de zeci de persoane. Miza alegerilor anticipate este apropierea fie de Uniunea Europeană, fie de Rusia.

Președinta europeană a Republicii Moldova, Maia Sandu, speră să preia controlul parlamentului în fața rivalilor proruși pentru a pune în aplicare politica promisă de combatere a corupției endemice și de dezvoltare democratică al țării.

UPDATE: 12 secții de votare în România

 Un număr de 12 secţii de votare sunt organizate în România pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, între care două sunt în Bucureşti.

Acestea sunt:

* Bucureşti (sediul Autorităţii Electorale Permanente), str. Stavropoleos 6, sector 3;

* Bucureşti (sediul Biroului Electoral Central), str. Eugeniu Carada 1, sector 3;

* Iaşi - Casa de Cultură a Studenţilor, str. Vasile Conta, nr. 30;

* Suceava - Universitatea "Ştefan cel Mare Suceava", str. Universităţii, nr. 13;

* Galaţi - Universitatea "Dunărea de Jos", str. Domnească, nr. 47;

* Bacău - Universitatea "Vasile Alecsandri", Calea Mărăşeşti, nr. 157;

* Cluj-Napoca - Casa de Cultură a Studenţilor, Piaţa "Lucian Blaga", nr. 1 - 3;

* Timişoara - Colegiul Naţional de Artă "Ion Vidu", str. Cluj, nr. 12;

* Braşov - Casa de Cultură a Studenţilor, str. Memorandumului, nr. 39;

* Sibiu - Şcoala Gimnazială "Regina Maria", str. Zaharia Boiu, nr. 1;

* Constanţa - Universitatea "Ovidius", bd. Mamaia, nr. 124, Aleea Universităţii nr. 1;

* Craiova - Universitatea "Craiova", str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 13.

Toate secţiile de votare vor funcţiona între orele 7,00 şi 21,00.

---Știrea inițială---

În Republica Moldova au loc astăzi alegeri parlamentare anticipate. Aproape 3,3 milioane de oameni sunt așteptați la urne atât în țară, cât și în diaspora.

Președintele Maia Sandu a subliniat importanța corectitudinii procesului electoral la întâlnirea din ajun cu echipele de observatori internaționali.

Printre riscurile menționate sunt: finanțări ilegale a unor concurenți, cumpărarea de voturi și știrile false. Colegul nostru de la Radio Chișinău, Corneliu Rusnac, relateaza.


Reporter: Secțiile de votare din Republica Moldova s-au deschis la ora 7:00. Comisia Electorală Centrală a deschis un număr total de 2.150 de secții de votare. Miza alegerilor de astăzi, spun analiștii, este întâi de toate una geopolitică.

Adică, în funcție de ce partide vor învinge, se va decide și direcția în care va merge Republica Moldova: fie spre Rusia, fie spre Occident. La scrutin participă 23 de concurenți, dar, potrivit sondajelor, cel mult cinci au șanse să ajungă în viitorul parlament.

Pe lângă cei 1.800 de observatori naționali, scrutinul este monitorizat și de către aproape 650 de observatori internaționali.

Ultimele alegeri parlamentare au avut loc în Republica Moldova în 2019.

Legislativul ales atunci însă nu a reușit să votez un cabinet de miniștri după demisia, la sfârșitul anului trecut, a guvernului condus de fostul premier Ion Chicu şi a fost dizolvat la 28 aprilie de către președintele Maia Sandu.

(RS)


Etichete exclusiv onlinerepublica moldovaalegeri anticipateparlamentlista sectii de votare romaniarezultate parțiale(RS)

Articole cu teme similare:

Recomandarile editorului:

X

Candidaţii la preşedinţia Comisiei Europene participã la o dezbatere Eurovision, la Parlamentul European - Video Live